Actualitatea religioasă

PS Vasile Someșanul, în parohia clujeană Săcel

PS Vasile Someșanul, în parohia clujeană Săcel

     Parohia ortodoxă din localitatea clujeană Săcel, păstorită de părintele Mihai Bogdan și-a sărbătorit hramul ieri, de praznicul ”Schimbarea la Față”. Slujbele dedicate hramului au început încă de luni, 5 august, când a fost oficiată Slujba Vecerniei...

Hramul Mănăstirii de la Piatra Craiului

Hramul Mănăstirii de la Piatra Craiului

     Mănăstirea de la Piatra Craiului şi-a sărbătorit luni, 5 august, 2013 patronul spiritual, pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Așezământul monahal este singurul din Arhiepiscopia Clujului aflat sub ocrotirea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț,...

Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului

       Creștinii ortodocși se află într-o perioadă liturgică binecuvântată, în postul Adormirii Maicii Domnului. Acest post, cunoscut în popor și ca postul Sfintei Mării sau Sântămăriei, începe pe 1 august și are o durata de două săptămâni, până pe...

Înaltpreasfințitul Andrei în Parohia Mireș

Înaltpreasfințitul Andrei în Parohia Mireș

         Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepisopul şi Mitropolitul Clujului a fost prezent în seara zilei de 1 august 2013, în parohia Mireş din Protopopiatul Năsăud. Aici, după rânduiala deja consacrată pentru Postul Sfintei Marii,...

Resfințirea bisericii din Parohia bistrițeană Dumbrăveni

         Biserica Ortodoxă s-a aflat duminică, 28 iulie 2013, în cea de-a cincea duminică după Rusalii, zi în care se face şi pomenirea Sfinţilor Apostoli şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena. În această zi Înaltpreasfinţitul Părinte...

Sărbătoare în parohia ortodoxă Bociu

      Credincioșii din parohia ortodoxă Bociu au sărbătorit duminică, 28 iulie 2013, împlinirea unui an de la construcția bisericii din localitate. Evenimentul a fost marcat de comunitatea parohială prin prezența PS Vasile Someșanul, Episcopul vicar al...

Sfântul Pantelimon cinstit în mod deosebit de clujeni

         În calendarele ortodoxe este pomenit sâmbătă, 27 Iulie,  Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Acesta a trăit în vremea împăratului Maximian Galeriu şi era originar din cetatea Nicomidiei. El este cunoscut în întreaga...

Prezență arhierească în tabăra de vară de la Mărișel

         Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a fost prezent vineri, 26 iulie 2013, în mijlocul tinerilor ce participă în perioada 22-28 iulie în tabăra de vară de la Mărișel. Părintele Mitropolit a oficiat o scurtă...

Mitropolitul Andrei, la hramul Mănăstirii din localitatea natală

Mitropolitul Andrei, la hramul Mănăstirii din localitatea natală

     Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, IPS Andrei a oficiat astăzi, 22 iulie 2013, Sfânta Liturghie la Mănăstirea “Sfânta Maria Magdalena” din localitatea sa natală, Oarța de Sus, din Episcopia Maramureșului și Sătmarului. Așezământul monahal și-a...

Știri video

Niciun Rezultat

Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.

Niciun Rezultat

Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.

Cateheze

Niciun Rezultat

Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.

<table class="doxo-table" width="100%"><tbody><tr><td><div class=""><p><script type="text/javascript">widgetContext_417c8830427f = {"widgetid":"web_widgets_inline_602b4679437414a28c163b73154c8142"};</script><script src="https://www.doxologia.ro/doxowidgetcalendar"></script></p><div id="web_widgets_inline_602b4679437414a28c163b73154c8142" class="doxowidgetcalendar"> </div></div></td></tr></tbody></table>

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close