Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, IPS Andrei a oficiat astăzi, 22 iulie 2013, Sfânta Liturghie la Mănăstirea “Sfânta Maria Magdalena” din localitatea sa natală, Oarța de Sus, din Episcopia Maramureșului și Sătmarului. Așezământul monahal și-a serbat astăzi hramul, când în calendarele ortodoxe a fost pomenită “Sfânta Mironosiță, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena”. Ierarhul a ajuns la Sfânta Mănăstire la ora 9:30 când a fost întâmpinat de călugării așezământului, preoții din satele învecinate dar și de mulțimea de credincioși veniți atât din Oarța de Sus cât și din satele învecinate.
   La ora 10:00, înconjurat de un sobor de aproape 20 de preoți și diaconi, Înalpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie pe un amplasament amenajat lângă mănăstire, răspunsurile fiind date de un grup de teologi clujeni. În cadrul slujbei, IPS Andrei l-a hirotonit întru ierodiacon pe părintele Onisim, pe seama mănăstirii. În cuvântul de învățătură ierarhul le-a expus credincioșilor prezenți la slujbă viața Mariei Magdalena, ocrotitoarea mănăstirii de la Oarța de Sus, dând-o ca model pentru lepădarea de păcate și întoarcerea la Dumnezeu.
După Sfânta Liturghie, credincioșii împreună cu Părintele Mitropolit au vizitat mai multe morminte care, potrivit istoricilor, datează din secolul XVI î.Hr., aparținând unor regi locali geto-daci. Mormintele se află pe drumul ce duce din satul Oarța de Sus spre mănăstire și autoritățile locale doresc includerea lor în traseele turistice.
   După-masă, IPS Andrei a luat parte și la un eveniment etno-folcloric, în cadrul căruia localnicii au prezentat obiceiul secerișului grâului, unul dintre cele mai importante evenimente din lumea satului de altădată. În hotarul satului, într-un lan de gâu, bărbați îmbrăcați în costume populare au cosit grâul iar fetele l-au adunat în snopi. La final, acompaniați de ceterași s-au prins într-o horă tradițională. Manifestarea a continuat la muzeul satului din Oarța de Sus, unde au fost susținute scurte cuvântări despre obiceiurile din Țara Codrului și recitaluri de muzică populară.
   Mănăstirea ”Sfânta Maria Magdalena” din Oarța de Sus este de călugări și se află la granița a trei județe: Sălaj, Maramureș și Satu-Mare. Așezământul monahal  a fost înființat anul trecut, ideea de a construi în această zona o mănăstire aparținând Mitropolitului Andrei. Cu sprijinul autorităților locale a fost obținut un teren de 10 hectare unde urmează să se ridice mănăstirea. Piatra de temelie a fost pusă anul trecut, de hram, de Mitropolitul Clujului. Până acum a fost ridicată o casă pentru călugări și o biserică din lemn, donat de Mănăstirea “Râșca Transilvană” din Arhiepiscopia Clujului, biserică ce este aproape finalizată. Obștea mănăstirii este formată din cinci viețuitori, în frunte cu părintele stareț, ieromonahul Pimen Vasile, veniți de la Mănăstirea “Sfânta Maria Skobțova” din Alba-Iulia.
   Localitatea Oarţa de Sus, satul natal al Înaltpreasfințitului Andrei, este atestată documentar în anul 1391, iar prima mențiune a unei biserici în zonă este din 1723.

 

 

Mai multe imagini in galeria foto

 

Din aceeași categorie

Share This