Actualitatea religioasă

„Să știi să te gândești la ceilalți înseamnă să știi să trăiești” – ÎPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale

„Să știi să te gândești la ceilalți înseamnă să știi să trăiești” – ÎPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale

Vecernia Adormirii Maicii Domnului oficiată de ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, ÎPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, ÎPS Luca, Mitropolit de Zaporozhye şi Melitopol din Ucraina, respectiv PS Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, în sobor de preoți și diaconi.

Pelerinajul „La Nicula, colo–n deal”

Pelerinajul „La Nicula, colo–n deal”

Și-n acest an credincioși clujeni și din alte zone ale țării au participat astăzi, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, la pelerinajul „La Nicula, colo–n deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și Protopopiatul Gherla. Tineri și în vârstă, pelerinii au...

Prima zi de Hram la Mănăstirea Nicula, predică Arhim. Teofil Roman

Prima zi de Hram la Mănăstirea Nicula, predică Arhim. Teofil Roman

Zeci de mii de pelerini din toată țara își îndreaptă în aceste zile pașii spre mănăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea clujeană Nicula. Unii parcurg sute de kilometrii pe jos pentru a se închina Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului....

Doi ierarhi au resfințit biserica din Agriș, Protopopiatul Turda

Doi ierarhi au resfințit biserica din Agriș, Protopopiatul Turda

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului alături de Înaltpreasfințitul Părinte Luca, Mitropolit de Zaporozhye şi Melitopol din Ucraina au oficiat slujba de resfințire a bisericii din parohia Agriș, Protopopiatul Turda.

Un nou centru catehetic, în Dâmbul Rotund

Un nou centru catehetic, în Dâmbul Rotund

Credincioșii Parohiei Ortodoxe ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din cartierul clujean Dâmbul Rotund au avut bucuria ca în această perioadă a Postului Adormirii Maicii Domnului să se roage împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei la...

Îndemn stăruitor la donare de sânge

Îndemn stăruitor la donare de sânge

 Răspunzând la semnalul mai multor unități medicale și centre de transfuzie din țară privind scăderea numărului de donatori din această perioadă, Patriarhia Română reînnoiește apelul său către clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române pentru donare de sânge....

Părintele Mitropolit Andrei în Jichișul de Jos

Părintele Mitropolit Andrei în Jichișul de Jos

Parohia Ortodoxă cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gravril” din Jichișul de Jos, a avut bucuria luni seara, de a-l primi pe Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Înaltpreasfinția Sa a svârșit slujba Paraclisului Maicii Domnului și a binecuvântat noul...

Știri video

Niciun Rezultat

Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.

Niciun Rezultat

Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.

Cateheze

Niciun Rezultat

Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.

<table class="doxo-table" width="100%"><tbody><tr><td><div class=""><p><script type="text/javascript">widgetContext_417c8830427f = {"widgetid":"web_widgets_inline_602b4679437414a28c163b73154c8142"};</script><script src="https://www.doxologia.ro/doxowidgetcalendar"></script></p><div id="web_widgets_inline_602b4679437414a28c163b73154c8142" class="doxowidgetcalendar"> </div></div></td></tr></tbody></table>

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close