Vreme de trei zile, credincioșii din Protopopiatul Turda se vor putea închina la icoana Maicii Domnului pictată de preotul Luca, din Iclod. Icoana, care se află în custodia Muzeul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca și la cererea credincioșilor și a preoților din Turda va fi dusă în procesiune la mai multe biserici din oraș.

Pentru început ea a poposit la Biserica Ortodoxă cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Turda, locașul de cult fiind cunoscut și cu denumirea de catedrala turdeană.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului a fost prezent aici, joi 10 august 2017, și a oficiat Paraclisul Maicii Domnului iar la final, în cuvântul de învățătură, i-a îndemnat pe cei prezenți, să fie pe lângă buni creștini și filantropi.

Pe toată perioada acestui postului ne străduim să facem o cât mai bună spovedanie. Și dacă adăugăm la toate astea și filantropie creștină, facere de bine, atunci postul nostru este cu folos.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit le-a mai vorbit și despre motivele pentru care o preamărim pe Maica Domnului.

În acest post, așa cum știți și frățiile voastre în centru atenției este Maica Domnului, Maica Preacurată căreia îi adresăm rugăciuni și o preamărim și îi adresăm multe cântări. Dacă vă întrebă un neoprotestant care sunt motivele pentru care noi o cinstim pe Maica Domnului, iată vă spun eu trei motive, pe care să i le spuneți: întâi pentru că L-a născut pe Domnul Hristos, apoi pentru pururea fecioria ei, iar, în al treilea rând, pentru că este mai presus de toate creaturile văzute şi nevăzute.

În încheiere, parohul comunității, Pr. Gheorghe Gotea, i-a mulțumit Lui Dumnezeu, Măicuței Sfinte și Ierarhului pentru purtarea de grijă, iar apoi Mitropolitul Clujului i-a miruit pe toți cei prezenți iar copiilor le-a dăruit cărți cu rugăciuni potrivite pentru vârsta lor.

Vineri, 11 august 2017, începând cu ora 18 credincioșii se pot închina icoanei la biserica parohiei Turda II, iar sâmbătă 12 august, începând cu ora 21 icoana Maicii Domnului va poposi la biserica Învierea Domnului.

Foto: Marius Romilă

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close