La sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, marți, 21 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Floreşti, județul Cluj.

Cu acest prilej, în biserica așezământului monahal, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența a numeroși credincioși. Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, duhovnicii Mănăstirii Florești: protosinghelul Visarion Pașca și protosinghelul Anastasie Berbecel, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, precum şi alţi clerici invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură pe tema „Școala nobleții Maicii Domnului”, în cadrul căruia a vorbit despre cele patru însușiri ale Maicii Domnului: sensibilitatea, discreția, mărinimia sufletească și delicatețea.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor.

La finalul slujbei, părintele duhovnic Anastasie Berbecel a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.

Scurt istoric

Aşezământul monahal, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, este situat în comuna Florești, județul Cluj, fiind ctitorit la iniţiativa preotului Vasile Fizeşan, a familiei Beldea și a credincioșilor din Floreşti. Piatra de temelie a fost pusă de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, în data de 20 noiembrie 1994.

Complexul monahal cuprinde biserica de zid, sfinţită în data de 18 aprilie 2010, altarul de vară, corpul de chilii, trapeza și alte anexe. În prezent, curtea mănăstirii se află într-un proces de modernizare și înfrumusețare.

La Mănăstirea Floreşti viețuiesc 20 de maici, stareţă fiind stavrofora Teodora Câmpan, iar duhovnici protosinghelul Visarion Paşca şi protosinghelul Anastasie Berbecel.

Activitatea social-filantropică a mănăstirii

Potrivit părintelui protosinghel Visarion Pașca, inițiatorul și promotorul Aşezământului pentru copii „Sfântul Onufrie cel Mare”, ideea unui astfel de proiect social-filantropic a apărut în anul 1994, odată cu înființarea Mănăstirii Florești. Proiectul a prins contur abia în anul 2013. La data de 13 mai s-a înfiinţat Asociaţia Filantropică „Sfântul Onufrie”, președintele asociației fiind protos. Visarion Pașca, iar pe 12 iunie, în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a pus piatra de temelie a așezământului pentru copii.

Aşezământul pentru copii „Sfântul Onufrie cel Mare” a fost acreditat în anul 2015 și cuprinde patru case de tip familial (două case au fost deja construite, urmând a fi construite următoarele două), o biserică, spațiu de recreere și loc de joacă. Așezământul este destinat ocrotirii, îngrijirii și asigurării unei dezvoltări armonioase a copiilor separați temporar sau definitiv de familia lor. Serviciile oferite în cele patru case de tip familial sunt: servicii de găzduire; servicii de îngrijire: hrană, igienizare; servicii educative: educaţie informală, extracurriculară; dezvoltarea deprinderilor de viaţă şi sprijin în efectuarea temelor; servicii de consiliere socială a copilului şi a familiei; medierea relaţiei dintre copil şi familia acestuia; reprezentare şi mediere în relaţia cu autorităţile; sprijin material ocazional, în funcţie de nevoi.

Prin serviciile complexe de îngrijire pe care Așezământul le oferă, copiii au parte de siguranță locativă, afectivă, confort psihic, hrană, îmbrăcăminte și jucării. Indiferent de neajunsurile ce îngreunează procesul de adaptare socială, toți copiii sunt înscriși în sistemul educativ de stat. Programul şcolar este suplimentat cu un plan de recuperare structurat aşa încât să trateze toate aspectele personalizate din graficul dezvoltării copiilor.

Pe lângă copiii de la așezământul din Florești, Asociația mai sprijină cu hrană, îmbrăcăminte și rechizite școlare încă 250 de elevi din județele Cluj, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud.

Dacă doriți să sprijiniți Asociația, o puteți face printr-o donație în conturile:

Cont RON: RO27 BTRL RONC RT02 0955 7001

Cont EUR: RO74 BTRL EURC RT02 0955 7001

Cont USD: RO78 BTRL USDC RT02 0955 7001

sau trimițând un SMS cu textul ORFAN la numărul 8845, în valoare de 2 euro.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close