Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit luni, 29 aprilie 2024, cu reprezentanţii presei scrise şi audio-vizuale din Cluj-Napoca pentru a transmite tradiționalul mesaj pastoral la sărbătoarea Învierii Domnului din anul mântuirii 2024.

Întâlnirea a avut loc de la ora 12:00, la Reședința Mitropolitană din Piața Avram Iancu, nr. 18.

În deschidere, Părintele Mitropolit Andrei a prezentat Scrisoarea pastorală din acest an, intitulată „Iubirea adevărată este jertfelnică”, pornind de la versetul scripturistic „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan 3, 16).

„Domnul Iisus Hristos este iubirea absolută. Din dragoste pentru noi S-a adus jertfă pe cruce. Lucrul acesta îl subliniază El în Evanghelia după Ioan: «Dumnezeu așa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică» (Ioan 3, 16). Dragostea adevărată este jertfelnică.”

Părintele Mitropolit Andrei a spus că „Mântuitorul ne învață și pe noi să-L iubim pe Dumnezeu și să ne iubim semenii. Spune El în Evanghelia după Ioan: «Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu»” (Ioan 15, 12). Deci, măsura iubirii este jertfelnicia. Subterfugiul nu ține în fața lui Dumnezeu. Tot evanghelistul Ioan spune în prima sa epistolă: «Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut, nu poate să-l iubească. Și această poruncă avem de la El: Cine iubește pe Dumnezeu, să iubească și pe fratele său» (1 Ioan 4, 20-21)”.

În scrisoarea pastorală, Mitropolitul Clujului atrage atenția asupra faptului că „declarațiile teoretice de dragoste n-au nicio valoare, pentru că dragostea adevărată este jertfelnică. Ea se concretizează în fapte”, iar în acest sens îl citează pe Sfântul Apostol Pavel, care ne spune: „dragostea îndelung rabdă; dragostea e binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (1 Corinteni 13, 4-8).

„Modelul suprem de dragoste jertfelnică este Domnul Iisus Hristos. El ne învață și pe noi: «Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu», adică până la jertfă (Ioan 15, 12). Dragostea își pune viața pentru semenul său: «Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi» (Ioan 15, 13), a afirmat Înaltpreasfinția Sa.

 

De asemenea, ierarhul a îndemnat la rugăciune pentru pacea lumii și pentru încetarea războaielor, care până în prezent au curmat multe vieți și a adus multă suferință.

 „Privind în jurul nostru, vedem că într-o lume ce se secularizează, dragostea jertfelnică este ignorată. Altfel, cum s-ar explica războaiele din Ucraina și din Orientul Mijlociu?”, a întrebat retoric Înaltpreasfinția Sa și a spus că „iubirea jertfelnică ar trebui să îmbrățișeze pe tot omul, pe toate popoarele, întreaga omenire și toată lumea. E adevărat că aceste cuvinte sunt prea mari, iar noi suntem prea mici ca să le putem implementa. Mare însă este Dumnezeu, Căruia ne rugăm pentru pace. Domnul Hristos, a Cărui Înviere o sărbătorim, este Domnul Păcii. În ziua Învierii Sale, apărând între ucenicii Săi, «le-a zis: Pace Vouă!» (Ioan 20, 19). El este Domnul păcii și al iubirii jertfelnice”.

Înaltpreasfinția Sa a încheiat Pastorala de anul acesta cu îndemnul Sfântului Ioan Damaschinul: „Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem: fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”, îndemn urmat de urarea: „Hristos Cel Înviat din morți să vă umple de dragoste jertfelnică și sărbătorile Paștilor să vă fie pline de bucurie”.

 

La finalul conferinței, reprezentanții presei i-au adresat ierarhului întrebări privind viața socială și religioasă din eparhie, precum și problemele actuale ale societății.

A devenit deja o tradiție ca, în fiecare an, în preajma sărbătorii Paștelui și a Crăciunului, Mitropolitul Andrei să se întâlnească cu reprezentanții presei clujene pentru a transmite gândul și mesajul pastoral într-un mod cât mai dinamic, pentru a ajunge în casele tuturor creștinilor.

Pastorala la Praznicul Învierii Domnului 2024 va fi citită în prima zi de Paști, în toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, iar în ziua următoare în filii. Pastorala poate fi citită, integral, AICI.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close