Marți, 17 octombrie 2023, la sediul Academiei Române, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat la Simpozionul omagial „Acad. Marius Porumb – 80”, cu prilejul aniversării academicianului Marius Porumb, la 80 de ani de viață. Acesta este unul dintre cei mai importanți critici și istorici de artă din țara noastră, profesor și conducător științific de doctorat în specialitatea istoria artei și director al Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca.

Simpozionul s-a desfășurat în Aula Academiei Române din București, începând cu ora 11:00, în prezența Mitropolitului Clujului, a președintelui Academiei Române, a celor patru vicepreședinți, precum și a altor academicieni, oameni de artă și cultură, prieteni, apropiați ai acad. Marius Porumb și alți invitați.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei, membru de onoare al Academiei Române, a vorbit despre bunele relații pe care academicianul Marius Porumb le are cu Biserica Ortodoxă Română, dar și despre contribuția deosebită pe care acesta a avut-o în organizarea Muzeului Mitropoliei Clujului.

De asemenea, alocuțiuni au rostit: acad. Ioan Aurel Pop – președintele Academiei Române, acad. Sabina Ispas – președintele Secţiei de arte, arhitectură și audiovizual, acad. Doru Pamfil – președintele Academiei Române Filiala Cluj-Napoca, dr. Friedrich Gunesch – secretar general, Consistoriul Bisericii Evanghelice CA din România, dr. Adrian Silvan Ionescu – directorul Institutului de Istoria Artei „George Oprescu” din București,  Daniela Ciuta – președintele ASTRA Carei și  prof. dr. Teodor Ardelean – directorul Bibliotecii „Petre Dulfu” din Baia Mare. Totodată, acad. Marius Porumb – directorul Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca a evocat personalitățile care i-au marcat viața și cariera, apoi a mulțumit tuturor pentru prezență și pentru gândurile bune adresate la ceas aniversar.

Manifestarea a fost încununată de un intermezzo muzical susținut de Soul Quartet. În program au fost incluse compoziții de W. A. Mozart  (Quartet în Do major, K, 157) și J. Haydn (Quartet în Fa major, Opus 3. No. 5).

 

Scurtă biografie

Acad. Marius Porumb s-a născut la 9 octombrie 1943 în localitatea Grozeşti, judeţul Lăpuşna. Între anii 1957-1961 a urmat studiile Colegiul Național „Gh. Şincai“ din Baia Mare, iar ulterior, cursurile Facultății de Istorie şi Filosofie a Universității „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca (1961-1966). În anul 1973 devine doctor în istorie, specialitatea istoria artei, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Virgil Vătăşianu, Icoane româneşti din Transilvania (sec. XV–XVIII). A urmat specializări în Italia, Grecia, Franţa, Ungaria și Germania.

Este membru corespondent din 1993 și membru titular al Academiei Române din 2009. De asemenea, este autorul unei opere științifice remarcabile. Activitatea sa științifică, este concretizată în cele peste 150 de articole și studii, în numeroase volume de specialitate publicate ca unic autor, în editarea și colaborarea la editarea a 15 volume.

Acesta a  coordonat și a organizat Muzeul Mitropoliei Clujului de la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.

Fin cunoscător al artei vechi românești din Transilvania, expert în pictura și icoanele vechilor lăcașuri de cult, Marius Porumb este autorul unor lucrări de largă circulație precum: Icoane din Maramureş – Ikonen aus der Maramureş, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975; Pictura românească din Transilvania (sec. XIV-XVII), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981; Dicționar de pictură veche românească din Transilvania (sec. XIII-XVIII), Editura Academiei Române, București, 1998; Un veac de pictură românească din Transilvania. Secolul XVIII, Editura Meridiane, Bucureşti, 2003, Ștefan cel Mare și Transilvania. Legături culturale și artistice moldo‑transilvane în sec. XV‑XVI,  Institutul Cultural Român, Cluj‑Napoca, 2004, conform articolului aniversar adresat academicianului Marius Porumb de prof. univ. dr. Ioan Bolovan – membru corespondent al Academiei Române și de cercetătorul Cirpian Firea din cadrul departamentului de Istoria Artei al Institutului de Arheologie și Istoria Artei.

De-a lungul timpului i-au fost decernate numeroase distincţii şi premii, dintre care amintim: Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor al Republicii Franceze, Ordinul „Steaua României” cu rang de Cavaler, Ordinul „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului și altele. Biografia detaliată poate fi lecturată AICI

Mai multe fotografii AICI

Sursă informații: Academia Română și Trinitas TV

Foto credit: Alina Bianca Bălan / Academia Română și Lucian-Tiberiu Bodea / Facebook

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close