Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 29 mai 2021, în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă Posmuș, Protopopiatul Bistrița.

Cu această ocazie, de la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat Altarul de vară, construit în proximitatea bisericii parohiale, apoi a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, duhovnicul Mănăstirii Dobric, protosinghelul Siluan Farcaş, parohul bisericii „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Cluj-Napoca, preotul Gavril Vârva (fiu al satului), parohul din Posmuș, preotul Marin-Menuț Lărgean, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre robia păcatului, explicând că viața întru robie nu poate aduce bucurie, iar soluția este să rămânem în cuvântul Domnului.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea. La chinonic, interpreta de muzică populară Ioana Romanţi, din Reghin, fiică a satului, a cântat mai multe pricesne.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom stravrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Marin-Meniuț Lărgean,  primarului comunei Șieu, Ionuț Cifor, i-a oferit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar doamnelor Claudia Băbuțan și Mihaela Todică le-a acordat diplome de aleasă cinstire.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale, a numeroși credincioși și a fiilor satului, cu respectarea regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.

Biserica Ortodoxă din Posmuș,  cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, datează din anul 1910. Lăcașul de rugăciune a fost sfinţit de Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

La data de 26 august 2018, după un amplu proces de renovare și înfrumusețare, biserica a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close