Sărbătoarea hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale este înfrumusețată în această perioadă prin slujbe de seară, privegheri, acatiste și liturghii zilnice săvârșite atât în lăcașul de rugăciune istoric, cât și la Altarul de vară din vecinătate. Marți seara, 24 octombrie 2023, slujba Privegherii a fost săvârșită în Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice sunt oferite de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.

La finalul Vecerniei unită cu Litia, înainte de a începe Utrenia, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat că zilele acestea, ca pelerini pe Dealul Patriarhiei, putem învăța o lecție din întâlnirea acestor sfinți.

„Dumnezeu se odihnește întru sfinții săi și noi căutându-i pe sfinții Săi ne odihnim, într-o formă sau alta, din nevoile și necazurile pe care le avem, le ducem cu noi și le șoptim sfinților la raclele lor, cerând ajutor”, a spus ierarhul.

„Solicitările noastre pot fi variate: unii cerem dezlegare de păcate, vindecare de boli sau întărire în necazuri; alții împăcare atunci când trăim o stare de vrăjmășie cu unii sau cu alții, luminare, atunci când ne află într-o stare de lipsă de perspectivă, lipsă de orientare pe drumul pe care Dumnezeu ni-l pune înainte”, a explicat Episcopul vicar Benedict Bistrițeanul.

Lecția sfinților

Preasfinția Sa a evidențiat câte un aspect folositor din viața fiecărui sfânt la care se închină pelerinii din curtea Catedralei Patriarhale.

„Cel mai important ar fi să venim aici ca să le cerem ajutorul sfinților pentru a ne schimba viața și să ne apropiem mai tare de Domnul, călcându-le pe urme”.

Prima lecție evidențiată este bucuria pelerinajului pe care o putem observa la Sfânta Împărăteasă Elena.

„Sfânta Elena ne arată bucuria întâlnirii cu sfinții”.

„Alături de ea este icoana Maicii Domnului Soumela pictată de Sfântul Evanghelist Luca. Aceasta ne aduce binecuvântare și ne învață o lecție anume: un comportament grijuliu, matern față de toți cei care sunt într-o stare de vulnerabilitate, față de toți cei care sunt în nevoie, față de toți cei săraci, bolnavi, singuri, marginalizați sau oricare altă categorie care s-ar putea încadra într-o stare de vulnerabilitate”.

 

Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ne învață lecția curajului de mărturisire a credinței într-o epocă a fricii și a relativizării.

„Comportamentul pe care îl învățăm de la Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este cel curajos, mărturia plină de putere și un comportament de creștin responsabil care să se vadă atât la nivel personal cât și la nivel comunitar”.

„Avem nevoie de curaj atât ca persoane, cât și ca neam, popor în special în sensul de popor dreptcredincios”, a subliniat Preasfințitul Părinte Benedict.

„De la Sfântul Dimitrie cel Nou învățăm comportamentul smerit din care primim o altfel de putere care vine de la Dumnezeu”

„În consecința acestui comportament smerit vine și multă încredere în Domnul pentru că omul smerit își mută încrederea de pe sine înspre Dumnezeu, Cel care pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le plinește”.

Sfântul Ierarh Nectarie oferă lecția unui comportament răbdător „în fața suferințelor, a nedreptăților omenești, într-o lume în care calomnia a devenit ceva foarte obișnuit”.

„Un comportament de răbdare în fața suferințelor și a nedreptăților așa cum se vede la Sfântul Nectarie ne este de foarte mare folos și învățătură!”.

 

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a încheiat predica sa, subliniind că „aceste clipe intense pe care le trăim în jurul sfinților și participând la acest cor minunat al lor o să reprezinte o șansă pentru noi de a sta mai aproape de Dumnezeu, o șansă de a-I șopti tot ceea ce avem nevoie dar și o șansă de a ne aduna toți mai cu adevărat în jurul lui Hristos așa cum știu să o facă atât de bine sfinții pe care îi prăznuim în mod deosebit zilele acestea”.

Mai multe fotografii AICI

Sursă text: Alexandru Boboc / Basilica.ro și Diac. Andrei Butu / Ziarul Lumina

Foto credit: Mircea Popa / Ziarul Lumina

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close