Parohia Ortodoxă Română Năsăud a obținut la sfârșitul lunii februarie o finanțare nerambursabilă acordată de către Institutul Național al Patrimoniului prin programul Timbrul Monumentelor Istorice, subprogramul „Proiectare” pentru elaborarea documentațiilor D.T.A.C. și P.T.+ D.E.

Biserica Ortodoxă din Năsăud, inclusă în Lista Monumentelor Istorice sub codul de monument BN-II-m-B-21123, este situată în centrul orașului Năsăud. Reprezintă cel mai impunător locaş de cult ortodox din Năsăud şi din Ţara Năsăudului.

Biserica, având hramul „Sf. Nicolae”, este amplasată pe latura de est a Pieței centrale a orașului și datează din perioada 1880-1884. Reprezintă un frumos exemplu de arhitectură religioasă neo-clasicistă, ce păstrează valori istorice deosebite.

Construcția se află într-o stare de degradare avansată. Aceasta prezintă fisuri și crăpături la interior și exterior, mai accentuate în zona dinspre turnuri a bisericii. Îndeosebi la exterior sunt vizibile urme de umiditate ascensională deasupra soclului, iar la interior la nivelul bolților pictate paramentul prezintă exfolieri din cauza infiltrațiilor din ape meteorice.

Acest monument a beneficiat, în ultimii ani, de două finanțări din partea Institutului Național al Patrimoniului, prin programul Timbrul Monumentelor Istorice. Prin prima finanțare s-a elaborat documentația necesară și s-au realizat intervenții de consolidare la nivelul fundațiilor (proiect implementat în anul 2020), iar prin cea de-a doua finanțare s-a întocmit în anul 2021 Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru proiectul „Reabilitarea Bisericii Ortodoxe cu hramul Sf. Nicolae din Năsăud, județul Bistrița- Năsăud”.

În prezent, proiectul este inclus și pe lista de sinteză din subprogramul „Alte obiective” din cadrul Companiei Naționale de Investiții pentru etapa de execuție a lucrărilor.

Intervențiile de restaurare urmăresc obiectivele de activare, educare și mobilizare a comunității. Spațiul reabilitat al bisericii – destinat atât serviciului religios, cât și manifestărilor sociale și cultural-artistice – va contribui la educarea și activarea comunității prin programe/ evenimente sociale și culturale găzduite de spațiile reabilitate și restaurate.

Informațiile privind intervențiile de restaurare și protejare a patrimoniului cultural se vor transmite și în rândul tinerilor, specialiștilor și autorităților, pe toată durata proiectului cu sprijinul partenerilor: Primăria Orașului Năsăud, Muzeul Grăniceresc Năsăudean, Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Compania de Media – Știri Mesager24.ro

Termenul de finalizare al proiectului este 29.11.2024.

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close