În Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma), 23 aprilie 2023, conform tradiției, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din satul natal, Oarța de Sus, județul Maramureș, cu prilejul hramului bisericii parohiale, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma.

Astfel, de la ora 10:00, la Altarul de vară din curtea bisericii parohiale, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din soborul slujitor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, inspectorul eparhial al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului – preotul Andrei Pop, protopopul de Chioar – preotul Ciprian Coza, proin-protopopul de Chioar – preotul pensionar Nicolae Petruș, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, protopopul Dejului – preotul Ioan Buftea, parohul din Oarța de Sus – preotul Dumitru Vlad și alți preoți invitați.

În cadrul Liturghiei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Experiență mistică”, în cadrul căruia le-a vorbit celor prezenți despre experiența mistică a întâlnirii cu Hristos, dându-l ca exemplu pe Sfântul Apostol Toma.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal al Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Baia Mare, dirijat de Paul Coza. La chinonic, interpreta de muzică populară Patricia Moldovan, alături de grupul vocal ASCOR – filiala Baia Mare, a interpretat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, părintele paroh Dumitru Vlad a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru purtarea de grijă pe care o are față de credincioșii din Oarța de Sus, consătenii Înaltpreasfinției Sale.

Apoi, Părintele Mitropolit Andrei a oferit cărți duhovnicești tuturor tinerilor și copiilor prezenți.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența oficialităților locale și județene, precum și a numeroși credincioși și fii ai satului, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

 

Scurt istoric

Oarța de Sus, satul natal al Înaltpreasfințitului Mitropolit Andrei, este o localitate atestată documentar în anul 1391, iar prima mențiune a unei biserici în zonă este din anul 1723.

Biserica actuală, cu hramul „Sfântul Apostol Toma”, a fost construită între anii 1971 -1975, iar în anul 1975 a fost împodobită cu pictură. Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 1 mai 1976, în Duminica Sfântului Apostol Toma, de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

Din punct de vedere jurisdicţional, Parohia din Oarța de Sus aparține de Protopopiatul Chioar, din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

De asemenea, pe teritoriul satului există și un așezământ monahal. Este vorba despre Mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” din Oarța de Sus, aflată la granița cu trei județe: Maramureș, Satu Mare și Sălaj. Așezământul monahal a fost înființat în anul 2012, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close