În ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, miercuri, 18 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea Dobric, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului bisericii de lemn din cadrul așezământului monahal.

Bisericuţa de lemn a fost construită în stil maramureșean, de către o echipă de meșteri din Bârsana, în anul 2000, în doar 30 de zile, fiind sfințită în anul 2002 de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. Acesta este înzestrată cu iconostas și strane din stejar, sculptate de câțiva deținuți aflați la acea vreme în Penitenciarul Bistrița.

De la ora 10:00, în biserica de zid a mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană – cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, protopopul de Beclean – preotul Dragoș Cristian, pr. prof. Nelu Hales – cadru didactic la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, duhovnicul mănăstirii – protosinghelul Siluan Farcaș, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre învățăturile și virtuțile Sfântului Apostol și Evanghelist Luca.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. La chinonic, interpreta de muzică populară Alina Ceuca a cântat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, ierarhul l-a felicitat pe duhovnicul mănăstirii, protos. Siluan Farcaș, cu prilejul zilei de naștere.

Apoi, părintele duhovnic Siluan Farcaș a mulțumit Mitropolitului Andrei pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor prezenți la hram. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință, din partea mănăstirii, maica stareță Veronica Coțofană i-a oferit ierarhului o icoană cu Maica Domnului de la Poceaev și un aranjament floral.

La Sfânta Liturghie au participat credincioși din zonă și pelerini, precum și oficialități locale și județene, în frunte cu protopopul de Năsăud – preotul Ioan Dâmbu și subprefectul județului Bistrița-Năsăud – Ioan Zăgrean.

 

Scurt istoric

Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat în 1992, iniţial ca schit, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, mănăstirea are o bisericuţă din lemn, cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca”, construită în stil maramureşean, în anul 2000, în doar 30 de zile, fiind sfințită în anul 2002 de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, precum și biserica mare din zid, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În momentul de faţă se lucrează în interiorul bisericii mari de zid, fiind pregătită pentru a fi pictată. Construcția ei a început în anul 2008, iar prima Liturghie a fost oficiată la data de 18 octombrie 2019, când Mitropolitul Andrei a binecuvântat biserica pentru a se putea ține slujbe.

În cadrul așezământului funcţionează şi Căminul de bătrâni „Aurel şi Dudica Milea”. Aici sunt primite cazuri sociale de bătrâne, care sunt abandonate de familie sau au pensii foarte mici, iar mănăstirea, pe cheltuiala ei, le poartă de grijă.

La data de 21 mai 2013, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a pus piatra de temelie pentru un nou Centru social destinat vârstnicilor, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, aflat în construcție; iar la hramul din anul 2021, în data de 21 mai, ierarhul a binecuvântat sala de conferințe „Episcop Nicolae Ivan” şi biblioteca „Mitropolitul Bartolomeu Anania” din cadrul mănăstirii. Biblioteca adăpostește peste 20 de mii de volume din cele 40 de mii din colecția așezământului monahal.

De asemenea, în data de 9 decembrie 2021, Mănăstirea Dobric, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a găzduit și inaugurat proiectul de cercetare biblică – noutestamentară „Sfântul Luca – apostol, istoric și evanghelist”, dedicat studenților-doctoranzi ai Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul instituției de învățământ teologic clujean.

Mănăstirea Dobric mai este supranumită şi „Nicula Ţibleşului”, datorită numărului mare de pelerini care vin aici să se roage în 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii mari.

În prezent, obștea așezământului monahal numără trei viețuitoare, stareță fiind stavrofora Veronica Coţofană, iar duhovnic protosinghelul Siluan Farcaş.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close