Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, îşi cinsteşte ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Benedict de Nursia, supranumit patriarhul monahilor din Apus, ocrotitorul tinerilor studioși, sărbătorit la data de 14 martie.


Scurtă biografie

S-a născut în data de 13 februarie 1984, în localitatea Sartăș, oraș Baia de Arieș, județul Alba, într-o familie sacerdotală, din părinții Ioan (preot) și Elena-Mărioara Vesa (dascăl de școală primară), primind la botez numele Valentin-Cosmin. Este cel de-al doilea copil al familiei, mai având un frate pe nume Marius-Ioan, inginer de profesie.

Educație și formare

Studiile primare și gimnaziale le-a urmat în localitatea natală. Între anii 1999-2004 a fost elev al Seminarului Teologic Ortodox „Mitropolit Simeon Ștefan” din Alba Iulia. În perioada 2004-2008 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „1 decembrie 1918” din Alba Iulia, iar în anul 2010 a absolvit un master, în Teologie Ortodoxă Sistematică, în cadrul aceleiași facultăți.

În perioada 2009-2011 a urmat studii superioare de specialitate la Institutul Ecumenic de la Bossey, Elveția, iar între anii 2011-2012 la Institutul Teologic „Sant’ Antonio Dottore” din Padova, Italia. Concomitent, între anii 2010-2013 a urmat studii universitare de doctorat la Universitatea „1 decembrie 1918” din Alba Iulia (2010-2011), fiind transferat la Școala Doctorală de Teologie „Isidor Todoran” din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2012-2013), unde a și obținut titlul de doctor în Teologie, la disciplina Spiritualitate Ortodoxă, cu titlul lucrării: „Cunoaşterea lui Dumnezeu la Sfântul Isaac Sirul. Itinerariul spiritual de la «dreptatea ascetică» la «dragostea duhovnicească»”, sub îndrumarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, titularul catedrei de Spiritualitate Ortodoxă de la facultatea clujeană.

Urmează un al doilea doctorat, în studii istorice și istorico-religioase, în perioada 2012-2016, la Universitatea din Padova, Italia.

În perioada 2012-2020 a deținut funcția de secretar eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Activitate didactică

Din anul 2014 este cadru universitar la catedra de Spiritualitate Ortodoxă a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca (2014-2016 – asistent universitar, 2016-2021 – lector universitar, iar din iulie 2021 până în prezent este conferențiar universitar, precum și conducător de doctorat). În prezent, predă și un workshop / curs facultativ de Limbă și literatură siriacă, cu scopul de a dobândi studenții o mai bună familiarizare cu literatura patristică a acestei tradiții, analizată în context istoric și cultural-lingvistic. Din anul 2013 este membru al Asociației Siriaciștilor din Italia.

Este un bun cunoscător al limbilor clasice (siriacă, greacă și latină), dar şi al principalelor limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză și italiană).

Este autorul a numeroase cărți, articole și studii de specialitate (în special de cultură și spiritualitate siriacă) publicate în reviste recunoscute național și internațional. Participă la numeroase simpozioane și conferințe duhovnicești atât în țară, cât și în străinătate. De asemenea, este colaborator permanent al Revistei Renașterea, precum și al postului de Radio Renașterea.

Monahismul și intrarea în cler

În data de 17 ianuarie 2015 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Nicula, primind numele Benedict, avându-l drept ocrotitor spiritual pe Sfântul Cuvios Benedict de Nursia, supranumit patriarhul monahilor din Apus, ocrotitorul tinerilor studioși, sărbătorit la data de 14 martie. Naș de călugărie i-a fost arhimandritul Teofil Roman, actualmente arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

La data de 24 ianuarie 2015 a fost hirotonit ierodiacon, iar în data de 30 ianuarie, la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, a fost hirotonit ieromonah pe seama Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. La 1 ianuarie 2016 a fost hirotesit protosinghel. La sărbătoarea Nașterii Domnului din anul 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a ridicat la rangul de arhimandrit. La data de 2 decembrie 2018 a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici.

Arhieria

În ziua de 13 februarie 2020, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, fiind hirotonit arhiereu în data de 23 februarie 2020, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. În prezent, este cel mai tânăr ierarh din Biserica Ortodoxă Română.

Un proiect de suflet

Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul este președintele Asociației „Sfântul Nectarie” a Arhiepiscopiei Clujului, asociație care se ocupă de Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca și de construirea viitorului Centru de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”. Astfel, Preasfinția Sa coordonează lucrările de edificare a Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor” din localitatea clujeană Sânnicoară, un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care va asista, în mod gratuit, copiii cu boli cronice progresive, în diferite stadii ale bolii.

În toamna anului 2022, la data de 13 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul au pus piatra de temelie pentru Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice. Lucrările de construcție au început abia în luna noiembrie 2023. La finalul anului trecut a fost turnată fundația, iar în prezent se lucrează la edificarea parterului clădirii.

Spitalul „Sfântul Hristofor” va fi al doilea centru dedicat îngrijirilor paliative construit de Arhiepiscopia Clujului, după Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, înființat în anul 2012 de vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul).

Cei care doresc să sprijine acest proiect, o pot face donând 2 euro prin SMS, la numărul 8845, cu textul JOY; sau în conturile Asociației „Sfântul Nectarie” Cluj:

Lei: RO83BTRLRONCRT00C6603105

Euro: RO25BTRLEURCRT00C6603103

Biografia detaliată a ierarhului poate fi consultată AICI

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close