La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din județul Cluj a avut loc sâmbătă, 4 octombrie 2014, a V-a ediție a Colocviilor de la Nicula.

Programul a început la ora 8 cu Sfânta Liturghie, oficiată de exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, Pr. Arhimandrit Dumitru Cobzaru. Apoi, în cimitirul din apropierea așezământului monahal, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru monahii și personalitățile culturale care își dorm aici somnul de veci. Slujba a fost oficiată de ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor de preoți și diaconi. La final, Mitropolitul Clujului a făcut o scurtă evocare a scriitorilor Ioan Alexandru și Vasile Avram, și felul în care aceștia au reușit să surprindă, în scrierile lor, frumusețea și profunzimea spiritualității românești.

Sesiunea de comunicări, ce s-a desfășurat la centrul de studii patristice al mănăstirii a fost deschisă de ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Au participat la eveniment numeroși oameni de cultură din judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Sălaj, dar şi din alte zone ale ţării. Aceștia au susținut comunicări, dezbateri şi lecturi din operele personalităților culturale Ioan Apostol Popescu, Vasile Avram, Ioan Alexandru, Mitropolitul Bartolomeu și părintele Vasile Vasilachi. În cadrul manifestării, grupul vocal „Duhul Transilvaniei” al Parohiei Ortodoxe „Sfântul Ioan Botezătorul” din Gherla a susținut un scurt moment muzical.

Colocviile de la Nicula au fost organizate de Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” în colaborare cu Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român ASTRA – Despărțământul „Ioan Alexandru” din Gherla.

 

Din aceeași categorie

Share This