Actualitatea religioasă

50 de ani de la sfințirea bisericii din Geaca, sărbătoriți în prezența Părintelui Mitropolit Andrei
Comunitatea parohială din localitatea clujeană Geaca a aniversat sâmbătă, 31 iulie 2021, 50 de ani de la sfințirea bisericii. Cu acest prilej, în mijlocul credincioșilor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Mitropolitul Clujului, la hramul Mănăstirii Dâncu: „Sfântul Pantelimon a fost un om al iubirii creștine”
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a săvârșit marți, 27 iulie 2021, Sfânta Liturghie la așezamantul monahal din localitatea clujeană Dâncu, ocrotit de Sfântul...

Sfințirea bisericii Mănăstirii „Sf. Maria Magdalena” din Oarța de Sus, satul natal al Mitropolitului Andrei
În Duminica a 5-a după Rusalii (a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), 25 iulie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte...

Biserica Parohiei Urguraș, ridicată în urmă cu 180 de ani, a fost resfințită de PS Benedict Bistrițeanul
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Duminica a 5-a după Rusalii, 25 iulie 2021, în Parohia Unguraș din Protopopiatul Dej. Ierarhul a resfințit biserica parohială, veche de 180 de...

Capela mortuară și casa parohială din Orosfaia, binecuvântate de ÎPS Părinte Andrei
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 24 iulie 2021, în mijlocul credincioșilor din Orosfaia, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării...

Binecuvântarea Centrului Catehetic „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Parohia Ticu
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului s-a aflat sâmbătă, 24 iulie 2021, în Parohia Ticu, Protopopiatul Huedin, unde a binecuvântat Centrului Catehetic „Sfinții Martiri Brâncoveni”. De la ora...

România și-a aniversat Patriarhul: „Domnul a pus povățuitor fiecărui neam”
După rugăciunile de mulțumire oficiate joi dimineața, 22 iulie 2021, la Catedrala Patriarhală și pe Altarul de vară, aniversarea de 70 de ani a Patriarhului Daniel a continuat în Aula Magna a Palatului Patriarhiei, precum și la Palatul Cotroceni, unde Președintele...

Patriarhul României a împlinit 70 de ani
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a împlinit joi, 22 iulie 2021, vârsta de 70 de ani. Patriarhul Daniel s-a născut în 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și...

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
În ziua de miercuri, 21 iulie 2021, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Au fost luate următoarele...

Ședință de lucru a Sfântului Sinod, dedicată evaluării și intensificării pastorației
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s‑a întrunit miercuri, 21 iulie 2021, în şedinţă de lucru, la Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La sedință a participat și Înaltpreasfințitul Părinte...
Știri video
Niciun Rezultat
Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.
Cuvânt IPS Andrei – Punerea pietrei de temelie a noii biserici din localitatea Sub Coastă, jud. Cluj – 30 martie 2019
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit cu ocazia punerii pietrei de temelie a noii biserici cu hramul „Brâul Maicii Domnului” din localitatea Sub Coastă,...
Cuvânt IPS Andrei – Întâlnirea responsabililor cu tinerii din Mitropolia Clujului – 29 martie 2019
Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit cu ocazia întâlnirii reprezentanților departamentelor de tineret din Mitropolia Clujului, Maramureșului și...
Cuvânt IPS Andrei – Hramul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului – 25 martie 2019
Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit la Praznicul Bunei Vestiri, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, cu ocazia hramului Mitropoliei Clujului,...
Cuvânt IPS Andrei – Suflete slăbănoage – 24 martie 2019
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit în Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Monor, județul Bistrița-Năsăud, în a doua duminică din Postul Mare, a...
Cuvânt IPS Andrei – Renunțări mici, cu rezultate mari. Biruirea înclinațiilor spre plăcere – 20 martie 2019
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit în Capela Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, miercuri, 20 martie 2019, cu...
Cateheze
Niciun Rezultat
Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.