În Sfânta și Marea Vineri, 14 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Denia Prohodului Domnului, înconjurat de un sobor de clerici, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

Cu acest prilej, credincioșilor prezenți la denie, Preasfinția Sa le-a adresat un cuvânt de învățătură pe tema „Împreună, în fața singurătății morții”.

 

Slujba s-a încheiat cu procesiunea de înconjurare a bisericii parohiale cu Sfântul Epitaf, care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. În cadrul procesiunii au fost făcute patru opriri și la fiecare oprire a fost rostită o ectenie.

La finalul procesiunii, la intrarea în lăcașul de cult, credincioșii prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf, iar ierarhul i-a miruit și binecuvântat pe toți.

Apoi, Sfântul Epitaf a fost așezat pe Sfânta Masă a Altarului, cântându-se troparul „Iosif cel cu bun chip…”. Sfântul Epitaf înseamnă acoperământ de mormânt, aceasta fiind semnificația în limba greacă a Epitafului. Deci, trecerea pe sub Sfântul Epitaf se face pentru a arăta că cei prezenți participă la suferințele și la moartea lui Hristos, trecând prin mormântul Mântuitorului pentru a învia împreună cu El.

Mai multe fotografii AICI 

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close