Marți, 13 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia Luna de Sus, Protopopiatul Cluj I, cu prilejul omagierii preotului martir Grigore Danciu, împușcat pe 13 octombrie 1944, de trupele horthyste care au ocupat Transilvania de Nord.

De la ora 10:00, în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Luna de Sus, în care părintele Grigore Danciu a slujit și în fața căreia se află mormântul său, Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Paul-Voinel Bodea, preotul Doru Moldovan (Parohia Stolna) și preotul Ioan Burcă (Parohia Lita).

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, pornind de la pericopa evanghelică ce s-a citit în cadrul Sfintei Liturghii, a subliniat că e nevoie de pacea Domnului Hristos în lume și în viața noastră.

Domnul vrea să ne curățească, ca pe leprosul din Evanghelie, să ne dea sănătate, să ne mântuiască, dar noi trebuie să avem încredere, să spunem: Te vrem în viața noastră! Vindecarea vine din ascultarea lui Hristos, căci cuvintele Lui sunt viață. Și Hristos, trimițându-l pe cel vindecat să se arate preoților, a respectat regulile, care trebuie să fie aplicate firesc, sănătos și uniform. Timpurile pe care le trăim sunt o chemare la întoarcere, la pocăință pentru păcatele noastre și ale întregului popor. Creștinii nu se tem nici de viață, nici de moarte, cum nu s-a temut nici părintele Grigore Danciu, cel pe care îl comemorăm astăzi, care rămâne un model, viața lui a însemnat punerea în practică a Evangheliei lui Hristos.

 

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oficiat slujba Parastasului pentru preotul martir Grigore Danciu, pentru cei din familia sa trecuți la Domnul, pentru eroii satului căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial și pentru toți cei care au pătimit si au fost uciși în urma Dictatului de la Viena, de la a cărui punere în aplicare s-au împlinit 80 de ani, la data de 30 august 2020.

Apoi, dr. Dacian But-Căpușan, cercetător la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, fiu al satului, a expus pe larg martiriul părintelui Grigore Danciu, împușcat în ziua de 13 octombrie 1944, de armata hortystă, pentru că și-a îndemnat credincioșii să-și păstreze ființa națională și credința strămoșească.

Evenimentul comemorativ s-a desfășurat în prezența oficialităților locale și a credincioșilor din sat, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Localitatea Luna de Sus, din comuna Florești, se află la o distanță de 13 km față de municipiul Cluj-Napoca și este atestată documentar din anul 1298. Circa 60% din populația satului este de etnie maghiară și de confesiune reformată, dar există și o străveche comunitate ortodoxă.


Evenimente comemorative dedicate împlinirii a 80 de ani de la punerea în aplicare a Dictatului de la Viena

În anul 2020, în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, la propunerea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, au avut loc o serie de evenimente dedicate comemorării victimelor ultimului act al dramei României Mari – Dictatul de la Viena, de la a cărui punere în aplicare s-au împlinit 80 de ani. La 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, România a fost silită să cedeze Ungariei partea de nord-vest a Transilvaniei. Românii au recuperat Transilvania, cu mari jertfe, după patru ani de Dictat, în 25 octombrie 1944, după ce Regele Mihai a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei.


Mai multe fotografii AICI  

Marți, 13 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Marţi, 13 octombrie 2020

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close