În cadrul „Serilor culturale” ale Muzeului Mitropoliei Clujului, care au loc lunar, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat joi, 20 februarie 2020, un eveniment cultural, intitulat „Biserica Ortodoxă din Transilvania, în furtuna anilor 1940-1944”.

Evenimentul a avut loc începând cu ora 19:00, la Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a numeroși clujeni, tineri, teologi și oameni de cultură.

 

În cadrul serii a fost prezentat și lansat numărul 3 al Anuarului „Calendarul Renașterea 2020”, dedicat evenimentelor dramatice consumate în urma Dictatului de la Viena, de la a cărui punere în aplicare se împlinesc 80 de ani. De asemenea, în prezenta lucrare se găsesc mai multe articole dedicate anului omagial 2019, al satului românesc, precum și a Centenarului învățământului superior românesc la Cluj și a împlinirii a 100 de ani de la înființarea Consistoriului ortodox la Cluj. Volumul a apărut la Editura Renașterea, fiind îngrijit de preotul Iustin Tira – vicar eparhial al Arhiepiscopiei Clujului.

La acestă manifestare au luat cuvântul: Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, pr. Iustin Tira – vicar eparhial, precum și trei istorici clujeni: prof. univ. dr. Marcela Sălăgean, conf. univ. dr. Ioan Cârja și dr. Andreea Dăncilă-Ineoan.

De asemenea, elevul Eduard Mihai Tudurache, de la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, a susținut un recital de pian. A interpretat lucrări de Edvard Grieg și Joseph Dichler.

Evenimentul a fost moderat și prezentat de părintele Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului.

 

Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu, găzduiește numeroase obiecte de patrimoniu, printre care icoane, obiecte de cult şi manuscrise din secolele XV-XIX.

Text și foto: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

Mai multe fotografii AICI  

În cadrul „Serilor culturale” ale Muzeului Mitropoliei Clujului, care au loc lunar, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Joi, 20 februarie 2020

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close