Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a vizitat în această săptămână taberele de vară din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Astfel, miercuri, 23 august 2023, Ierarhul a binecuvântat pe tinerii și bunicii din tabăra organizată în localitatea Sucutard, județul Cluj.

Preasfințitul Părinte Benedict a stat de vorbă cu cei mici, dar și cu cei în vârstă, oferindu-le îndemnuri și sfaturi duhovnicești.

Tabăra de la Sucutard, intitulată „Bucurie și înțelepciune pentru viață în Hristos” a adunat 80 de copii și tineri din mai multe sate din zona Gherlei. Acestora li s-au alăturat 40 de persoane vârstnice din județul Cluj.

Atât tinerii cât și persoanele vârstnice s-au bucurat împreună de activități recreative, de momente de socializare, plimbări, ateliere de creație și discuții pe teme de spiritualitate.

Tabăra „Bucurie și înțelepciune pentru viață în Hristos” a fost de  organizată de Parohia Ortodoxă Română Sucutard, alături de Asociația „Oastea Domnului” din Gherla, Fundația Regală Margareta și Organizația Dorcas Aid România.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului s-a aflat vineri, 25 august 2023, în mijlocul tinerilor participanți la tabără de vară de la Mărișel.

Cu această ocazie, ierarhul a le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură interactiv despre bucurie, în care i-a îndemnat pe tineri să emane în permanență bucurie în jurul lor și să dezvolte o relație personală cu Hristos. Totodată, ierarhul le-a oferit exemplul părintelui Teofil Părăianu, a cărui viață și activitate a reprezentat și tematica acestei tabere.

60 de adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani s-au aflat, începând de luni, în tabăra de vară organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, în parteneriat cu Asociația Tinerilor Creștin – Ortodocși Cluj și Asociația Studenților Creștin-Ortodocși, filiala Cluj-Napoca.

În această tabără, tinerii au avut un program divers care a inclus: rugăciune dimineața și seara, discuții duhovnicești cu preotul taberei, părintele Mircea Sandu, ateliere și activități recreative, jocuri de cunoaștere, concursuri, întreceri sportive, precum și drumeții în natură.

Arhiepiscopia Clujului, împreună cu cele două asociații, organizează în această vară, la Mărișel în județul Cluj, nouă tabere pentru copii, tineri și adolescenți, pe  diferite categorii de vârstă, de la copii de 8 ani până la tineri de 19 ani.

Mai multe fotografii AICI.

Foto: Ionuț Chifa

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close