Credincioșii din Mitropolia Clujului îl sărbătoresc în fiecare an pe 30 noiembrie, pe cel care acum 6 ani venea la cârma scaunului mitropolitan al Clujului, Maramureșului și Sălajului: Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, moștenitor al numelui primului Apostol și urmaș neobosit al exemplului dat de Ocrotitorul Românilor.

Nenumăratele proiecte sociale dedicate copiilor, tinerilor, vârstnicilor sau celor aflați în suferință, înființarea de mănăstiri, parohii și dezvoltarea învățământului teologic pe toate sectoarele de vârstă sunt dovezi de necontestat ale priceperii cu care Înaltpreasfinția Sa răspunde nevoilor tuturor credincioșilor pe care îi are în grijă.Atenția pe care ierarhul o acordă zidirii sufletești a oamenilor se reflectă în prezența Înaltpreasfinției Sale în mijlocul comunităților din întreaga Eparhie, în întâlnirile duhovnicești, în programele catehetice pe care le desfășoară precum și în cărțile și publicațiile pe care le dedică întru totul creștinilor care acced la o viață frumoasă trăită în Hristos.

Arhitect și ctitor de suflete și de așezăminte pentru eternitate

În cei șase ani de când păstoreşte în „Capitala culturală” a românilor transilvăneni a încercat – cu prioritate – să dinamizeze viaţa duhovnicească din eparhie. Astfel, Proiectul Catehetic „O seară cu Domnul Hristos şi cu Preacurata Sa Maică”, susţinut săptămânal (Duminică seara) în Catedrala Mitropolitană, procesiunea anuală din ziua de Rusalii efectuată în pieţele centrale ale municipiului Cluj-Napoca, pelerinajul pe jos de la Gherla până la Mănăstirea Nicula efectuat în ajunul hramului Mănăstirii („Adormirea Maicii Domnului”), dar și pelerinajul de Florii de la Bistrița redefinesc contextual statura duhovnicească a Mitropolitului Andrei, linia sa de gândire pastorală, interesul special faţă de etajul cultural-existenţial mediu (cel mai consistent din punct de vedere demografic).

Prin vizitele pastorale efectuate, a reuşit să ajungă în 90% din parohiile eparhiei clujene.

Dragostea faţă de tineri s-a concretizat prin: înfiinţarea unui Colegiu Ortodox (care are un sediu modernizat) a unui Gimnaziu Ortodox, care şi-a început activitatea în anul şcolar 2013-2014, organizarea anuală a unui festival de colinde, organizarea Festivalului Tinerilor Creştini Ortodocşi din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, înfiinţarea mai multor centre de tineret.
Un proiect de referinţă, atât iniţiat, cât şi dus la bun sfârşit – cu ajutorul lui Dumnezeu – de către Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei, a fost construirea şi darea în folosinţă a unui nou sediu pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, parte a Campusului Teologic Universitar Ortodox „Nicolae Ivan”, în cadrul căruia, în final, vor funcţiona trei edificii. Edificiul deja inaugurat, consacrat exclusiv spaţiului de învăţământ, cuprinde: o biserică, o „aulă magna”, două aule mari, un amfiteatru de muzică, 14 săli de seminar/laboratoare, o bibliotecă, 20 birouri pentru profesori şi pentru personalul administrativ, depozite pentru materialele specializării „Artă Sacră”.
Pe de altă parte, a modernizat clădirea Seminarului Teologic Ortodox, dând în folosinţă încă un nivel al clădirii, unde s-a amenajat un cămin de elevi; de asemenea, s-a amenajat un cabinet stomatologic destinat şcolii.

În acest răstimp au fost mai multe parohii, a fost reînfiinţat Protopopiatul Beclean (pentru care a fost amenajat un sediu modern), au fost hirotoniţi un număr impresionant de preoţi, s-a început construirea de noi biserici în parohiile nou-înfiinţate; de asemenea, noul eparhiot s-a implicat în finalizarea proiectelor deja existente.

În ceea ce priveşte viaţa monahală, au fost înfiinţate mai multe mănăstiri și schituri. Printre cele mai importante este Mănăstirea „Sfânta Elisabeta”. Cluj-Napoca, important centru cultural, nu avea nici o mănăstire ortodoxă, deşi în perioada interbelică exista aici una, desfiinţată de regimul comunist. Astfel, pe un teren al arhiepiscopiei, în Cartierul Becaş, a luat fiinţă noul aşezământ monahal, fiind amenajată o capelă, un corp de chilii pentru maici şi o casă pentru preotul duhovnic.
A urmărit bunul mers al mănăstirilor deja existente, numărul călugărilor din eparhie crescând.

S-a implicat în dezvoltarea reţelei de asistenţă socială; astfel, pe lângă sprijinul acordat pentru funcţionarea celor existente, a pledat pentru înfiinţarea de noi centre, asociaţii, servicii sau programe sociale.

Dar evenimentul de maxim impact public în domeniul asistenţei sociale este darea în folosinţă a Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, de construcţia şi funcţionarea căruia s-a îngrijit şi se îngrijeşte, cu multă dăruire, Preasfinţitul Părinte Episcop-Vicar, Vasile Someşanul.
La Centrul Eparhial a fost amenajat un etaj pentru protocol un Depozit de obiecte bisericeşti, s-a construit un Atelier de lumânări ce funcţionează în incinta Mănăstirii „Sfânta Elisabeta” şi s-au reînceput lucrările de pictare a Catedralei Mitropolitane în tehnica „mozaic”.

 

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei s-a născut la 24 ianuarie 1949, în satul Oarţa de Sus, judeţul Maramureş. A urmat studii teologice începând cu anul 1976 la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu. După 9 ani a urmat cursuri de doctorat la Institutul Teologic din Bucureşti. În 1990 a fost ales arhiereu-vicar în Episcopia de Alba Iulia, iar in iunie același an a devenit episcop titular. 8 ani mai tarziu a fost numit arhiepiscop, o data cu ridicarea episcopiei la rangul de Arhiepiscopie.
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului a fost ales de Sfântul Sinod pe 18 martie, anul 2011 și instalat de Buna-Vestire, pe 25 martie.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close