În ziua de doliu naţional, Patriarhia Română se roagă pentru odihna sufletelor celor 11 români morţi (vezi lista mai jos) în urma cutremurului din Italia, în ziua 24 august 2016, şi adresează un mesaj de caldă compasiune şi solidaritate creştină din partea clerului şi a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române pentru familiile acestora.

Biserica Ortodoxă Română va fi în continuare alături de răniţi şi de familiile victimelor aflate în suferinţă, aducându-le prin cuvânt şi faptă alinare sufletească şi ajutor material după putinţă.

Cele 11 victime vor fi pomenite vineri, 2 septembrie 2016, în toate bisericile în care se va săvârşi Sfânta Liturghie.

Un moment de reculegere va fi păstrat la începutul conferinței duhovniceşti cu tema „Iisus Hristos – Bucuria Vieții”, care va avea loc vineri, începând cu ora 19.00, la Sala Palatului din Capitală, în cadrul „Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din toată lumea”.

De asemenea, Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc, în şedinţa din data de 1 septembrie 2016 a aprobat acordarea sumei de 3000 lei ca sprijin financiar de urgență pentru fiecare familie a celor 11 români care şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului din Italia. 

Ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedaţi şi însănătoşirea celor răniţi în urma acestui seism, dar şi pentru consolarea familiilor îndoliate.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

 

***

Lista persoanelor decedate în urma cutremurului din Italia

  1. Georgeta Braier (din Vlăsineşti, jud. Botoşani, decedată în Amatrice);
  2. Lucian Emanuel Bulmoaga (din Bacău, decedat în Rieti);
  3. Aurelia Daniela Dăogaru (decedată în Amatrice);
  4. Maricica Iosub (din jud. Botoşani, decedată în Amatrice);
  5. Violeta Moldovan (din Cheile Bicazului, jud. Neamţ, decedată în Ascoli Piceno Marche);
  6. Simona Păunescu (din Lupeni, jud. Hunedoara, decedată în Amatrice);
  7. Victor Păunescu (din jud. Vâlcea, decedat în Amatrice);
  8. Steluţa Novac (decedată în Amatrice);
  9. Aura Popa (din Ploieşti, jud. Prahova, decedată în Amatrice);
  10. Angela Dell’otto (decedată în Amatrice);
  11. Elena Olaru (din jud. Bacău, decedată în Amatrice).

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close