În Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului), 19 decembrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din incinta Spitalului Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” din Șimleu Silvaniei, județul Sălaj.

Cu acest prilej, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop (fiu al parohiei), starețul Mănăstirii Pantocrator din Beclean, protosinghelul Luca Gheberta, inspectorul adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, pr. prof. Cosmin Porcar, preotul paroh Petru-Mircea Pop și preotul Dumitru Blaga (Parohia Bădăcin).

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură pe tema „Gătește-te, Betleeme!”. Vorbindu-le credincioșilor prezenți despre așteptarea Nașterii Domnului, ierarhul a spus că fără osteneală nu există bucurie.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Cvartetul Synavlia, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea. La chinonic, corul parohiei, dirijat de preoteasa Maria Pop, a interpretat mai multe colinde tradiționale.

La final Liturghiei, Cvartetul Synavlia împreună cu arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop au susținut un concert de colinde.

De asemenea, preotul paroh Petru-Mircea Pop a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și colindătorilor și tuturor celor prezenți.

 

Scurt istoric

Începând cu anul 1991, în incinta Spitalului Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” din Șimleu Silvaniei a început să funcționeze o capelă de rugăciune.

În luna noiembrie 2006, pr. Petru-Mircea Pop a fost numit preot pe seama capelei Spitalului Orășenesc. Astfel, în anul 2008, acesta a început demersurile pentru construirea unei biserici de lemn în curtea spitalului.

Piatra de temelie a lăcașului de cult, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon”, a fost pusă în data de 2 martie 2008, de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, iar un am mai târziu, în data de 20 septembrie 2009, biserica a fost târnosită tot de PS Părinte Petroniu.

Biserica are o înălțime de aproximativ 25 m și a fost construită în stil maramureșan, din lemn de brad, iar tălpile și pridvorul bisericii – din lemn de stejar, fiind acoperită cu șindrilă. Lucrările au fost realizate de o echipă de 10 meșteri populari din Desești, județul Maramureș.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close