În Duminica a 15-a după Rusalii (Cea mai mare poruncă din Lege), 4 februarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, au oficiat Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Cu acest prilej, la finalul slujbei, au fost comemorați Episcopul Nicolae Ivan, Mitropolitul Bartolomeu Anania și prof. univ. dr. Nicolae Miu, fost medic pediatru clujean.

Din sobor au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial, slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a răspuns la întrebarea „Mai sunt valabile poruncile astăzi?”, pornind de la îndemnul Mântuitorului Hristos: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 37-39).

„Dragostea față de Dumnezeu ne-o arătăm păzind poruncile Lui, iar dragostea față de semenii noștri ne-o arătăm prin fapte, după cum subliniază Sfântul Apostol Pavel: «Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată». (I Corinteni 13, 4-8)”.

De asemenea, ierarhul a îndemnat să facem un exercițiu de imaginație și să ne gândim cum ar fi dacă toată lumea ar respecta cele 10 Porunci:

„Faceți un exercițiu de imaginație. Socotiți că seara, toți oamenii s-au hotărât ca de dimineață să respecte cele 10 Porunci. N-ar mai fi ceartă, n-ar mai fi ură… Și, dacă aplicăm acest exercițiu și în ziua de astăzi, n-ar mai fi război în Ucraina și în Orientul Mijlociu, pentru că oamenii țin poruncile și porunca lui Dumnezeu, porunca a șaptea, zice să nu ucizi, pentru că viața o dă Dumnezeu. Ținând poruncile, alta ar fi fața lumii. Așa că, ne răspundem la întrebare: Mai sunt valabile poruncile astăzi? Sunt valabile, dar noi nu le împlinim”.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Mihai Cătălin Ciurea, pe seama Parohiei Măgoaja, Protopopiatul Dej.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de Sergiu Stanciu.

Slujba Parastasului

La finalul Liturghiei, Mitropolitul Andrei și Episcopul-vicar Benedict au săvârșit slujba Parastasului pentru Episcopul Nicolae Ivan, de la a cărui trecere la cele veșnice s-au împlinit sâmbătă, 3 februarie, 88 de ani, pentru Mitropolitul Bartolomeu Anania, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit miercuri, 31 ianuarie, 13 ani, precum și pentru prof. univ. dr. Nicolae Miu, fost medic pediatru clujean, cunoscut la nivel național și internațional, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 40 de zile.

Cu această ocazie, Părintele Mitropolit Andrei a evocat personalitatea celor doi mari ierarhi ai Clujului și a cunoscutului medic pediatru Nicolae Miu, evidențiind prezența tainică, dar reală, în mijlocul credincioșilor, a celor pomeniți în rugăciune. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a oficiat o slujbă de pomenire și la mormintele celor doi ierarhi, din cripta de la demisolul Catedralei Mitropolitane.

La Sfânta Liturghie au luat parte numeroși credincioși clujeni și oameni de cultură, iar o parte din cei prezenți au participat la slujbă în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, rugându-se alături de ierarhi pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru încetarea războaielor, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lumii.

 

Scurtă biografie

Episcopul Nicolae Ivan (17 mai 1855 – 3 februarie 1936) este reîntemeietorul Eparhiei Clujului, care a păstorit cu un neîntrecut har de ctitor, lăsând posterităţii actuala Catedrala Mitropolitană, Reşedinţa Eparhială, prima Academie Teologică, revista „Renaşterea”, dar, în primul rând, acesta a dus la împlinirea unui vis de veacuri al românilor ortodocşi ardeleni, care şi-au dorit un ierarh al lor în metropola Transilvaniei.

Mitropolitul Bartolomeu Anania (18 martie 1921 – 31 ianuarie 2011), tălmăcitor al Bibliei şi ctitor remarcabil, a păstorit Eparhia clujeană cu înţelepciune, timp de 18 ani, în perioada 1993-2011, reuşind să-i dinamizeze activitatea, pentru a răspunde prompt şi eficient solicitărilor noi şi tot mai diverse ale lumii moderne. De numele Mitropolitului Bartolomeu se leagă actul istoric de reînființare, în anul 2006, a Mitropoliei Clujului, ca o reînviere a vechii mitropolii de la Feleac, ctitorită la finele veacului al XV-lea, de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și ocrotită de urmașii lui.

Cei doi ierarhi sunt înmormântați în cripta ierarhilor de la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, unde își dorm somnul de veci alături de Arhiepiscopul Teofil Herineanu și de  Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul). În prezent, în fața Catedralei din Piața Avram Iancu se găsesc statuile celor doi ierarhi. Acestea au fost inaugurate și sfințite în anul 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. Astfel, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului a marcat simbolic Centenarul Marii Uniri, prin cultivarea memoriei unor mari oameni ai Bisericii, dar și prin marcarea unor locuri și evenimente simbolice, care ilustrează parcursul celor 100 de ani de la reîntregirea țării. Biografia detaliată a Episcopului Nicolae poate fi consultată AICI, iar a Mitropolitului Bartolomeu AICI 

Prof. univ. dr. Nicolae Miu s-a născut la data de 23 octombrie 1942, în localitatea Turda, județul Cluj. A fost un medic pediatru dedicat, profesor universitar de vocație și intelectual credincios – misionar laic devotat Bisericii Ortodoxe, al cărui crez profesional îl rezumă propriile cuvinte: „Fără încredere în Cel de Sus tot ce faci … nu e suficient”. A fost un susținător al dialogului dintre Teologie și Medicină, „un Om al științei și Om al credinței, ce a știut să conjuge la toate modurile și timpurile știința cu credința”. Prodecan al Facultății de Medicină (1990-1992), prorector didactic al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (1992-1996), decan al Facultății de Medicină (2000-2008) și președinte al Colegiului Medicilor Cluj (1997-2001), prof. dr. Nicolae Miu a scris tratate în premieră pentru România, cum este cel de medicină al adolescentului, și a creat două societăți științifice foarte apreciate: „Societatea Română de Gastroenterologie, Hepatologie și Nutriție Pediatrică” și „Societatea Română de Pediatrie Socială”, la care se adaugă „Clinica de Nefrologie, Dializă şi Toxicologie Pediatrică”, înființată împreună cu dr. Aurel Bizo. Acesta a trecut la cele veșnice în data de 4 ianuarie 2024, fiind înmormântat în cimitirul din Mănăștur, slujba de prohodire fiind oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei. Mai multe detalii biografice despre ilustrul medic pot fi lecturate în articolul semnat de pr. Cornel Coprean, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului: In memoriam prof. dr. NICOLAE MIU (1942-2024) 

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close