Ziua Deținuților Politici Anticomuniști a fost comemorată prin rugăciune la Cluj-Napoca, joi, 9 martie 2023, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”. Printre cei prezenți la manifestare s-au numărat Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, foști deținuți politici, oficialități militare, locale și județene, istorici, oameni de cultură și elevi de la școlile clujene.

Cu acest prilej, în fața Monumentului Rezistenței Anticomuniste, după intonarea Imnului Național, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat slujba Parastasului pentru toți cei care, în timpul regimului comunist, și-au sacrificat viața în numele libertății și al credinței strămoșești.

La finalul slujbei religioase, ierarhul a citit comunicatul transmis de Biroul de  Presă al Patriarhiei Române în contextul zilei de 9 martie, Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989.

„Ziua de 9 martie, zi de pomenire în calendarul ortodox a celor 40 de Mucenici din Sevastia, este în mod semnificativ și Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989. Această zi este dedicată celor care au luptat, cei mai mulți până la moarte, îndurând cumplite suferințe în închisorile comuniste de exterminare, împotriva instaurării în România a unui regim politic totalitar şi agresiv anticreștin. În semn de neuitare şi recunoştinţă, ne rugăm în această zi pentru odihna sufletelor celor care au murit iubindu-și țara și poporul greu încercate, rămânând statornici în credința pe care regimul comunist a încercat să o smulgă sistematic și brutal din sufletele românilor”, se arată în comunicat.

Alocuțiuni au rostit viceprimarul municipiului Cluj-Napoca – Dan Ștefan Tarcea, prof. univ. dr. Marius Mureșan, din partea Universităţii Babeş-Bolyai, care a vorbit despre semnificaţia istorică a zilei, precum și doamna Ana Buzan, reprezentantul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici – filiala Cluj. De asemenea, elevi de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” au recitat poezii tematice.

La finalul comemorării, conform tradiției, a avut loc ceremonia de depunere de coroane și flori.

Manifestarea a fost organizată de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, în contextul comemorării Zilei Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, sărbătorită anual la data de 9 martie.

Comemorarea Deținuților Politici Anticomuniști, în ziua de pomenire a Sfinților 40 de Mucenici, a fost fixată prin lege, de Parlamentul României, în anul 2011.

La propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Anul 2017 a fost dedicat ca „An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa și Marius Țion

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close