Procesul verbal de jurizare,

încheiatînurmaconcursuluipentrurealizareastatuilor

Episcopului Nicolae Ivan și a Mitropolitul Bartolomeu Anania

 

În conformitate cu tema și regulamentul de concurs elaborat de către Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România, juriul format din:

Membri titulari:

  1. Academician Marius Porumb, Directorul Institutului de Arheologie și Istoria Artei
  2. Arhitect Șerban Țigănaș, președintele O.A.R. România
  3. Univ. Dr. Radu Marcel Moraru, Rectorul U.A.D. din Cluj-Napoca
  4. Sculptor Marcel Scutaru, București
  5. Sculptor Liviu Mocan, Cluj-Napoca
  6. Ramona Novicov, Critic de artă, Oradea
  7. Ligia Subțirică, Primăria Municipiului Cluj-Napoca
  8. Bogdan Ivanov, Consilier cultural, Arhiepiscopia Ortodoxă a Clujului

și membri supleanți:

  1. Dr. Ionuț Gânscă, sculptor
  2. Arhitect Călin Chifăr

s-a întrunit în ședință de lucru în Sala Mare a Muzeului Mitropoliei Clujului, marți, 23 ianuarie 2018, de la ora 9.00, pentru a analiza proiectele depuse în urma apelului de concurs lansat public, în data de 17 ianuarie 2017.

La această ședință a juriului a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.După rugărciune și după cuvântul introductiv al Părintelui Mitropolit, care a sublinat importanța momentului în care Arhiepiscopia Clujului a decis realizarea celor două statui, dar și meritele celor doi Episcopului Nicolae Ivan și ale Mitropolitului Bartolomeu Anania, pentru Arhiepiscopia și Mitropolia Clujului s-a făcut apelul membrilor juriului și s-a constatat că toți cei 8 membri titulari, precum și cei 2 membri supleanți sunt prezenți.

În prima parte a ședinței, membrii juriului au decis prin vot ca președinte să fie domnul Academician Marius Porumb, Directorul Institutului de Arheologie și Istoria Artei

 

Mai apoi, juriul a analizat raportul prezentat de comisia tehnică a concursului, prin preotul Bogdan Ivanov, și a luat act că din actele specificate în regulamentul de concurs lipsește formularul tipizat de înscriere în concurs, dar că fiecare candidat și-a întocmit un formular care oferă o perspectivă asupra tuturor datelor de identificare pentru acest concurs. S-a luat act și de faptul că un proiect nu a respectat insemnele de confidențialitate, dar și faptul că un candidat nu a depus și machetele celor două statui, alături de portofoliu.

În continuare Bogdan Ivanov prezintă spre aprobare juriului metodologia de lucru, ce reunește într-o grilă de evaluare toate criteriile înscrise în tema și regulamentul de concurs, structurate pe patru mari categorii: arhietectură, proiectul artistic, portofoliul de concurs al candidatului și profilul artistic al concurenților. Această grilă a oferit fiecărui membru al juriului posibilitatea de a se orienta asupra evaluării lucrărilor înscrise în concurs și numeortate de la 1 la 13.

După discuții pe marginea acestor criterii, juriul atrecut la evaluareatuturor proiectelor depuse, pornind de la studierea planșelor din mapa de concurs, care prezintă soluțiile de amplasament și vizibilitate, trecând la procedura eliminării prin votul tuturor membrilor juriului a lucrărilor care nu se înscriu în cerințele de concurs. După această primă etapă au fost selectate 5 proiecte asupra cărora s-au concentrat toate discuțiile și analizele juriului, iar votul final a stabilit ierarhia primilor trei proiecte desemnate finaliste. După expunerea de către fiecare membru al juriului a obiecțiilor, precum și a argumentelor față de fiecare dintre cele 3 proiecte rămase în etapa finală s-a trecut la stabilirea ierarhiei finale prin votul secret al fiecărui membru din juriu. Din motive personale și pentru a nu vicia rezultatul votului din juriu, Prof. Univ. Dr. Radu Marcel Moraru, Rectorul UAD din Cluj-Napoca s-a retras de la vot, iar locul lui a fost ocupat de Călin Chifăr, membru supleant.

Având în vedere că regulamentul de concurs prevede și acordarea de premii primelor 3 proiecte câștigătoare, juriul a stabilit o ierarhie finală a acestor proiecte şi un singur câștigător al concursului, după cum urmează:

În urma votului, juriul a decis următoarea ierarhie:

  • locul I – sculptorii Alexandru Păsat și Septimiu Jugrestan, din Cluj-Napoca, cu 6 voturi din 8 și o abținere;
  • locul al II-ea,sculptorul Dumitru Cosma, din Cluj-Napoca, cu 6 voturi din 8;
  • locul al III-lea, sculptorul Ștefan Bințințan, din Alba Iulia, cu 5 voturi din 8;

La acest concurs au fost depuse 13 proiecte de către sculptorii: Radu Aftemie, din Sibiu, Adrian Pîrvu din București; Vlad Ciobanu din București; Alexandru Păsat și Septimiu Jugrestan din Cluj-Napoca; Mircea Darie Dup din București; Ilarion Voinea din Cluj-Napoca; Aurelian Apostol din Brașov, Benone Olaru din Pietra Santa, Italia, Ștefan-Ciprian Bințintan din Alba Iulia, Ioan Bogdan din Alba Iulia,  Horațiu Grațian Lăpușan din Alba Iulia; Dumitru Cozma din Cluj-Napoca și Ivan Jinaru din Hurezi;

 

 

Argumente pentru alegerea soluției câștigătoare a locului I:

  • reprezentativitate clară și expresivă
  • simbolistică adecvată
  • armonizare cu stilul arhitectural al Catedralei
  • amplasamentul identificat
  • o bună proporționare a suprafețelor vibrate
  • caracterul sobru și columnar statuilor
  • soclul de mici dimensiuni, care aduce personajele din statui mai aproape de privitori
  • intimitate cu modelul uman propus
  • personaje echilibrat reprezentate sculptural, cu accente oportune și o anumită reținere, compatibilă cu modernitatea Catedralei
  • maniera relalizării statuilor ce poate fi interpretată ca un dialog reușit între tradiția bizantină și reprezentarea contemporană
  • soluția prezintă o așezare oportună în spațiul public, prin crearea unei porți spirituale alcătuite din cele două personaje, ceea ce le plasează într-un posibil grup statuar
  • relația între sculpturi și public are potențialul de a rezolva multitudinea dificultăților din contextul dat
  • relația dintre personaje și ambient este originală, încărcată de solemnitate
  • relația dintre personaje este logică, clară
  • compoziția volumetrică este echilibrată și clară
  • limbajul plastic are valențe moderne și în acord cu limbajul figurativ

 

Argumente pentru alegerea soluției clasate pe locul al II-lea:

  • bine proporționată
  • expresii și gesturi spiritualizate cu accente iconice
  • atributele personajelor simplificate
  • crearea unui sentiment pozitiv prin folosirea formelor calde, rotunde
  • ideea reprezentării celor două personaje în imaginea unor coloane
  • forma este spiritualizătă cu accente hieratice, transpersonale, Catedrala fiind doar o proiecție.

 

Argumente pentru alegerea soluției clasate pe locul al III-lea:

  • redarea fidelă a diverselor materialități
  • personajele au fost prezentate pe un soclu elaborat
  • un bun și cald dialog între cele două personaje
  • redare exemplară a detaliilor
  • lucrările au accente naturaliste
  • lucrările au calități ce le recomandă nu pentru forul public, ci pentru interior

 

 

Recomandări pentru soluția declarată câștigătoare: 

  • să creeze cu mai multă libertate plastică cele două personaje, conform abilităților pe care sculptorii le dețin și așa cum ne arată lucrările din portofoliu
  • pe cartea Părintelui Bartolomeu să fie trecute insemnele Scripturii, atât pe copertă, cât și pe cotor
  • se recomandă vibrarea suprafețelor
  • la turnarea în bronz se va urmări în mod special plasticizarea suprafețelor, așa cum sunt lucrările din portofoliu
  • expresiile fețelor celor doi ierarhi să transmită un sentiment pozitiv
  • corpurile celor doi ierarhi să nu fie indetice; ele ar trebui personalizate
  • se recomandă controlul fin al distanțelor dintre personaje pentru a găsi o legătură mai intensă între ele;
  • solcul foarte suplu ar putea fi continuat subtil prin paviment, contribuind astfel la o mai bună integrare a personajelor în ambient
  • fundalul vegetal trebuie integral restudiat, cu consultul unui arhitect, pentru a obține contrastul necesar vizualizării statuilor din bronz
  • recomandarea studierii unei posibile patine a bronzului care să contribuie la contrastul cu cadrul vegetal

 

Nemaifiind și alte sugestii sau recomandări, președintele juriului, declară închisă ședința și dispune întocmirea procesului verbal, care a fost semnat de toți membrii titulari prezenți, astăzi, 23 ianuarie 2018.

 

Membriijuriului:

  1. Academician Marius Porumb
  2. Arhitect Șerban Țigănaș
  3. Univ. Dr. Radu Marcel Moraru
  4. Sculptor Marcel Scutaru
  5. Sculptor Liviu Mocan
  6. Ramona Novicov
  7. Ligia Subțirică
  8. Bogdan Ivanov

Concurs pentru realizarea statuilor reprezentându-i pe

EPISCOPUL NICOLAE IVAN și

MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA,

în fața Catedralei din Cluj-Napoca

În atenția sculptorilor participanți la concursul pentru relizarea celor 2 statui:

 

Juriul împreună cu organizatorii concursului au decis următoarele modificări în calendarul de concurs:

Vineri, 19 ianuarie 2018, până la ora 15.00, depunerea proiectelor și a machetelor la Muzeul Mitropoliei

Marți, 23 ianuarie 2018, începând cu ora 9.00 jurizarea proiectelor

Marți, 23 ianuarie 2018, de la ora 17.00, La Muzeul Mitropoliei Clujului, conferință de presă, prezentarea proiectului câștigător, expoziția tuturor proiectelor înscrise în concurs. 

În șirul bărbaților iluștri ai Bisericii, care și-au legat viața și activitatea de evenimentul Marii Uniri se înscrie numele Episcopului Nicolae Ivan, (1921-1935), reîntemeietor al Eparhiei Clujului, care a păstorit cu un neîntrecut har de ctitor, lăsând posterităţii Catedrala din inima orașului, reşedinţa eparhială, prima Academie Teologică, revista „Renaştera”, dar, în primul rând, împlinirea unui vis de veacuri al românilor ortodocşi ardeleni, care şi-au dorit un ierarh al lor în metropola Transilvaniei.

Alături de numele primului episcop al Clujului, la loc de cinste se află și numele Mitropolitului Bartolomeu Anania (1993-2011), un om care nu a știut ce este frica și care a făcut istorie, prin înființarea Mitropoliei Clujului în anul 2006. Tălmăcitor al Bibliei şi ctitor remarcabil, Mitropolitul Bartolomeu a păstorit Eparhia clujeană cu înţelepciune, reuşind să-i dinamizeze activitatea, pentru a răspunde prompt şi eficient solicitărilor noi şi tot mai diverse ale lumii moderne.

Acestor doi mari ierarhi, primul reîntemeitor al Episcopiei și al doilea reîntemeietor al Mitropoliei Clujului, Arhiepiscopia noastră dorește să le ridice câte o statuie în fața Catedralei Mitropolitane, restituind posterității memoria acestor doi mari români. Prin acest gest s-ar pune și mai mult în valoare spațiul pieței Avram Iancu dăruit de municipalitate pentru „Catedrală, pentru parc public și pentru statuile ce se vor ridica în amintirea bărbaților binemeritați pentru neamul românesc”.

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, împreună cu filiala clujeană a Academiei Române și-au asumat, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, demersul realizării acestui proiect și declară deschis concursul pentru artiștii profesioniști, începând cu data de 17 noiembrie 2017.

TEMA CONCURSULUI PENTRU REALIZAREA STATUILOR

 

 

 

 

  • Motivație

Marcarea simbolică a Jubileului celor 100 de ani de la Marea Unire prin cultivarea memoriei unor mari oameni ai Bisericii și ai țării este dorită a se face prin proiectul realizării și amplasării statuilor Mitropolitului Bartolomeu Anania și a Episcopului Nicolae Ivan, în proximitatea Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, împreună cu filiala clujeană a Academiei Române și-au asumat, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, demersul realizării acestui proiect.

Date suplimentare despre fundamentarea conceptului acestui proiect și personalitățile care se doresc reprezentate prin statui se găsesc în Anexa 1 a acestei teme.

Modalitatea decisă pentru a realiza soluția artistică și urbanistică cea mai bună este cea a concursului deschis pentru artiștii profesioniști.

  • Obiectivele concursului

Instituțiile care au inițiat și vor gestiona acest concurs doresc să realizeze o procedură de selecție pe bază de calitate, respectiv prin concurs de soluții, pentru a putea opta pentru formula cea mai potrivită prin comparația între cât mai multe propuneri conceptuale de opere sculpturale venite din partea sculptorilor calificați pentru realizarea unor lucrări de asemenea anvergură publică. Printr-o publicitate extinsă, organizare și premii atractive, precum și prin constituirea unui juriu competent, realizat din persoane cu reputație deosebită, propice acestei provocări, organizatorii invită la această competiție pe toți artiștii plastici dedicați sculpturii destinate forurilor publice să își aducă o contribuție la reușita acestei selecții.

  • Descrierea personalităților reprezentate

Personalitățile Episcopului Nicolae Ivan (1855-1936) și ale Mitropolitului Bartolomeu Anania (1921-2011) sunt prezentate succint în Anexa 1 a acestei teme de concurs. Informații in extenso, fotografii, portrete, documente și diferite obiecte definitorii pentru memoria și prezența lor în spațiul public se găsesc și pot fi consultate de către concurenți și la Muzeul Mitropoliei din demisolul Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu. De asemenea, pentru a putea sprijini realizarea conceptului artistic de către participanții la concurs, Arhiepiscopia Clujului va oferi concurenților un pachet de informații relevante ca suport documentar. (Anexa nr.2)

  • Contextul și amplasarea statuilor

Amplasarea celor două statui trebuie să răspundă contextului reprezentat de clădirea Catedralei Mitropolitane, amenajarea existentă a spațiului public al pieței Avram Iancu, vecinătății și conexiunii vizuale dintre spațiul de amplasare și palatul Mitropoliei, diferitelor perspective și percepții posibile la nivelul pietonilor dar și din vehiculele care realizează un trafic important atât public cât și privat, în zonă.

Este deosebit de important ca opțiunea de amplasare a statuilor să țină cont atât de modul de folosire al spațiului pieței și în special a zonei de acces în Catedrală, atât în zilele obișnuite cât și cu ocazia diferitelor sărbători care atrag un număr mare de persoane. Catedrala Mitropolitană este una dintre clădirile iconice ale municipiului, fiind prezentată cu fiecare ocazie în materialele video culturale, turistice sau de altă natură, care promovează orașul în diferite medii. Imaginea ei a devenit o parte integrantă din imaginea Clujului, alături de alte câteva monumente remarcabile, din diferite epoci istorice. Catedrala este monumentul care reprezintă cel mai mult momentul Marii Uniri de la 1918 și destinul în care s-a angajat Transilvania și România din acest punct al istoriei moderne. De aceea asocierea corectă și inspirată a celor două statui cu edificiul și modul său de relaționare cu spațiile adiacente este fundamentală. Percepțiile multiple, modul de apropiere de Catedrală dar și imaginea pe care o au cei care se întorc în piață la ieșirea din Catedrală, precum și poziția laterală dar proximă a palatului Mitropoliei și circulațiile în diagonală posibile și practicate prin spațiul pieței fac din amplasarea statuilor o provocare complexă de design urban. Prin tema de concurs se solicită un concept artistic care să ia în calcul și să răspundă cel mai bine contextului existent și descris. Organizatorii au identificat două zone din proximitatea intrării în Catedrală, simetrice față de aceasta, considerate ca posibile pentru amplasarea celor două statui, fără ca acestea să fie obligatorii.(Vezi anexa nr.3, Plan amplasament)

Concurenții pot propune orice poziționare a statuilor în cadrul conceptului lor, soluțiile urmând să fie apreciate de juriul concursului.

  • Cerințele organizatorului concursului

Pentru a obține un ansamblu reprezentativ într-un dialog simbolic la nivelul importanței semnificației celor două personalități în contextul Catedralei, se solicită ca propunerile celor două statui să fie gândite din bronz, într-o manieră realistă. Statuile celor doi ierarhi vor fi realizate la dimensiunea de 2,85m-3m, în picioare, și vor trebui să țină cont de toate elementele ce țin de identitatea și prezența publică a unui episcop și a unui mitropolit ortodox (rasă mohanală, baston arhieresc, camilafcă simplă, în cazul Episcopului Ivan, camilafcă și cruce pe ea, în cazul Mitropolitului Bartolomeu).

De asemenea, transmitem concurenților cerința de a acorda o atenție deosebită problemelor de adecvare a scării de reprezentare, a dimensiunilor monumentelor atât în raport cu persoanele care utilizează spațiul public și Catedrala, cât și cu arhitectura ansamblului urban.

Concurenților li se cere să prezinte cât mai bine:

  • conceptul general, contextul de amplasare propus, modul în care spațiul public și percepția complexă a ansamblului se transformă benefic în urma intervenției și
  • maniera artistică adecvată scopului, locului și timpului.
  • Concurenții vor trebui să realizeze o machetă în gips a celor două statui, cu dimensiunea cuprinsă între 0,80 m și 1,20 m, care să ofere o perspectivă cât mai bună asupra proporțiilor, detaliilor și expresivității celor două lucrări.
  • Cele două machete vor trebui fotografiate profesionist și amplasate în spațiul pieței propus de concurenți, realizând în acest sens și o prezentare vizuală a viitoarelor statui.
  • Concurenții mai trebuie să știe că termenul de finalizare și de amplasare a lor va fi 1 decembrie 2018

1.6 Criterii aplicate pentru stabilirea proiectului câștigător:

  • Profilul artistic al fiecărui sculptor concurent
  • Calităţile de ordin plastic intrinseci ale lucrărilor: la fiecare lucrare se va evalua efectul de monumentalitate creat prin orchestrarea raporturile volumetrice, a raporturilor de plin şi gol, de lumină şi umbră. De asemenea, în stabilirea punctajului va conta expresivitatea compoziţiei volumetrice, coerenţa stilizărilor, armonia proporţiilor, plasticitatea suprafeţelor sculpturale, veridicitatea expresiei faciale şi a atitudinii gestuale,  raporturile armonioase între amplitudinea volumelor definitorii şi fineţea detaliilor.
  • Va fi punctată coerenţa stilistică a tratării celor două volume privite relaţionat, cu accent pe calitatea intervalului spaţial creat între ele. Va fi evaluat felul în care statuile comunică din punct de vedere plastic în spaţiul real pentru a crea efectul de comuniune, nu doar de forţă şi expresivitate singulară.
  • Jurizarea va puncta modul în care cele două statui se înscriu în spaţiul ambiental al Pieţei Avram Iancu, deja puternic amprentat de statuia lui Avram Iancu. Vor fi evaluate raporturile spaţiale nou create între statui şi elementele preexistente în piaţă (cu componentele lor urbanistice, sculpturale sau vegetale). Comisia va aprecia expresivitatea  şi funcţionalitatea noilor linii de forţă pe care cele două statui le vor imprima spaţiului complex din faţa Catedralei mitropolitane.

 

REGULAMENTUL CONCURSULUI PENTRU REALIZAREA STATUILOR

 

 

 

  • Promotorul și Organizatorul concursului
    • Promotorul concursului este Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului Datele de contact ale Promotorului sunt: 400117 Cluj-Napoca, Piața Avram Iancu nr. 18 Tel.: +40264431004, Promotorul concursului asigură fondurile pentru premii și pentru serviciile care se vor contracta cu câștigătorul concursului.
    • Secretariatul concursului este asigurat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului cu sediul în Cluj-Napoca, Piața Avram Iancu nr. 18, e-mail: presa@mitropolia-clujului.ro, ivanovbogdahn@yahoo.com, tel. 0264431004; 0745515787.
  • Scopul Concursului
    • Concursul de soluții are ca scop selectarea celei mai bune soluției artistice și urbanistice pentru realizarea proiectului amplasării statuilor celor două personalități
    • Concursul de soluții este organizat ca o procedură independentă conform art. 105 lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, urmând ca ulterior, în baza prevederilor art. 104 alin. (7) din aceeași lege, contractul de servicii de proiectare și realizare să fie atribuit concurentului câștigător al concursului, în urma unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

 

  • Tipul concursului
    • Concursul de soluții este public, într-o singură fază, deschis pentru România.
    • Concursul de soluții este organizat cu respectarea prevederilor legislației naționale privind achizițiile publice (Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice și H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice).
    • Ridicarea anonimatului se va face pentru toate proiectele admise în jurizare, după semnarea de către toți membrii juriului a procesului verbal de jurizare și comunicarea către concurenți a rezultatului final al concursului.
    • Decizia juriului concursului este obligatorie pentru Promotor în ceea ce privește respectarea selecției proiectelor depuse și a soluției desemnate câștigătoare.
    • Expoziţia publică se vor face pentru toate proiectele prezentate după redactarea raportului juriului şi odată cu anunţarea rezultatelor finale în sala mare a Muzeului Mitropoliei Clujului, din demisolul Catedralei.

 

  • Juriul Concursului:
    • Juriul este alcătuit din 8 titulari + 2 supleanți.

Membri titulari:

  1. Academician Marius Porumb, Directorul Institutului de Arheologie și Istoria Artei
  2. Arhitect Șerban Țigănaș, președintele OAR România
  3. Prof. Univ. Dr. Radu Marcel Moraru, Rectorul UAD Cluj
  4. Sculptor Marcel Scutaru, București
  5. Sculptor Liviu Mocan, Cluj-Napoca
  6. Ramona Novicov, Critic de artă, Oradea
  7. Ligia Subțirică, Primăria Municipiului Cluj-Napoca
  8. Bogdan Ivanov, Consilier cultural, Arhiepiscopia Ortodoxă a Clujului

Membri supleanți:

9. Dr. Ionuț Gânscă, sculptor

10. Arhitect Călin Chifăr

 

  • Lucrările juriului se vor desfășura în municipiul Cluj-Napoca, într-un spațiu pus la dispoziție de către promotor.
  • Toți membrii juriului participă la toate sesiunile juriului.
  • Membrii supleanți participă la deliberările juriului, fără a avea însă drept de vot, excepție făcând cazul în care sunt chemați sa înlocuiască un membru plin al juriului. Dacă un membru plin al juriului lipsește de la prima sesiune de jurizare, un membru supleant îl va înlocui ca membru cu drept de vot pe acesta pentru toată perioada jurizării. În cazul în care, pentru orice motiv, un membru plin lipsește pentru o perioadă scurtă de timp din jurizare, un membru supleant va vota în locul acestuia, orice decizie luată în această perioadă fiind ireversibilă. În cazul în care un membru al juriului este absent pentru o perioadă îndelungată sau pleacă înainte de finalizarea jurizării, votul acestuia îi va reveni unui membru supleant. După producerea înlocuirii, calitatea de membru titular al juriului este preluată de către membrul supleant, care își va exercita atribuțiile aferente până la finalizarea concursului.
  • Juriul este suveran. Decizia sa nu poate fi contestată și este obligatorie pentru Promotor. Fiecare membru al juriului are un vot. Deciziile juriului vor fi luate prin vot majoritar. În cazul unei egalități de voturi, Președintele juriului are votul decisiv.
  • Juriul concursului are următoarele îndatoriri și responsabilități:

–           În cadrul primei sesiuni de jurizare, își desemnează prin vot un președinte;

–           Juriul analizează și decide asupra raportului prezentat de comisia tehnică;

–           Juriul își stabilește de comun acord metodologia de lucru;

–           Juriul evaluează toate proiectele depuse evaluează proiectele conform criteriilor şi metodologiei stabilite de comun acord;

–           Selectează primele trei proiecte şi desemnează o ierarhie finală şi un singur

câștigător al concursului

–           Întocmește şi înaintează către promotor un raport privind lucrările juriului şi

rezultatele fazei respective a concursului.

  • formulează recomandări pentru soluția declarată câștigătoare

 

  • Participarea la concurs
    • Concurenții pot fi artiști plastici profesioniști sau asocieri de artiști plastici. În cazul unei asocieri, liderul acesteia va înscrie proiectul în concurs.
    • Următoarele persoane nu au dreptul să participe la concurs:

– Membrii juriului și membrii supleanți

– Membrii echipei de elaborare a temei și a regulamentului, inclusiv consultanții de specialitate

– Promotorul

– Alte persoane cu privire la care există indicii rezonabile sau informații concrete că ar putea avea, direct ori indirect, un interes personal, financiar, economic sau de altă natură, ori se află într-o altă situație de natură să îi afecteze independența și imparțialitatea pe parcursul procesului de evaluare și cei stabiliți ca fiind în conflict de interese cf. Prev. Legii 98/2016”.

  • Documentele de participare depuse de concurenți:
    • Concurentul trebuie să prezinte într-un plic de culoare albă, opac, format A3, secretizat (închis), pe care va fi înscris simbolul alfanumeric de identitate ales și care va fi depus odată cu planșele în ambalaj/tub, următoarele:
  1. Formularul de participare datat, completat, semnat în care este obligatorie menționarea:

– datele concurentului care înscrie proiectul în concurs, individual sau lider de asociere;

– datele privind autoratul – autorul principal, coautor (coautori), colaborator (colaboratori) sau consultanți pe specialități, dacă este cazul;

– datele privind numele și statutul juridic al asociaților, dacă este cazul

– acordul sau dezacordul privind dezvăluirea identității autorului / echipei la expunerea sau publicarea proiectului;

– declarația pe propria răspundere că în ultimii 5 ani nu a fost condamnat prin hotărâre definitivă a unei instanțe judecătorești pentru participarea la activități ale unei organizații criminale, pentru corupție, fraudă și/sau spălare de bani.

  1. Portofoliul de lucrari care trebuie sa conțină:

– exemplificarea lucrărilor asemănătoare ca tehnică și amploare cu lucrările scoase la concurs

–  prezentarea  conceptului  lucrării şi argumentele teoretice referitoare la amplasarea  ambientală.

– una sau două referinţe critice relevante despre autor şi lucrările sale reprezentative.

  1. Formularul de oferta

Formularul de ofertă se va completa în lei fără TVA pentru suma estimată a lucrării (manoperă și turnare) și se va în suma de încadra în valoarea estimată de 990.000 lei pusă la dispoziție de Promotor în acest scop; propunerea financiară și termenul de prestare vor fi elementele de negociere cu câștigătorul locului I desemnat de juriu.

 

  • Condiții de admitere în jurizare a proiectelor

Pentru a fi admise în jurizare, proiectele trebuie să respecte:

– tema și regulamentul concursului;

– termenul de predare (conf. condițiilor prevăzute de art. 136, 137 din HG 395/2016 depășirea termenului limită stabilit în calendarul procedurii – data și ora de depunere a proiectului sau depunerea la o altă adresă duc automat la descalificare)

– cerințele de prezentare;

– anonimatul

portofoliul de lucrari care să ateste experiența cerută prin tema de concurs

  • Abaterile constatate înaintea jurizării de către comisia tehnică și care pot conduce la decizia de eliminare din jurizare a unui proiect sunt:

– lipsa inscripționării simbolului de identitate pe piesele de concurs și pe plicul secretizat sau neacoperirea acestuia cu hârtie neagră pe piesele de concurs, constatată de secretariat la verificarea proiectelor din punct de vedere formal;

– lipsa ofertei financiare

– lipsa portofoliului de lucrări care să ateste experiența sculptorului

  • Comisia tehnică va întocmi un raport în care se va consemna modul de îndeplinire a cerințelor formale de prezentare a proiectelor și a condițiilor de participare la concurs, pe care are obligația de a-l prezenta juriului la începerea lucrărilor de jurizare.

 

  • Conținutul proiectelor:
    • Un concurent poate depune un singur proiect în concurs, în condițiile prevăzute de prezentul regulament.
    • Fiecare proiect va cuprinde într-un unic ambalaj/tub următoarele:
  1. 3 planșe rulate in ambalaj tub care să prezinte studiile de amplasament și de vizibilitate ale statuilor și amplasarea lor în spațiul din fața Catedralei,
  2. Amplasarea statuii în spațiul pieței
  3. un plic secretizat (lipit) din hârtie albă, opac, format A3 conținând:
  • formularul de participare
  • oferta economică
  • portofoliul de lucrari
  1. machetele în ghips ale celor două statui de dimensiunea cuprinsă între 0,80 m – 1,20 m.

 

  • Având în vedere opțiunea de a realiza un concurs deschis unei participări largi de artiști, cerințele pentru sunt gândite astfel încât propunerile depuse să fie relevante pentru evaluare.
  • conceptul general, contextul de amplasare propus, modul în care spațiul public și percepția complexă a ansamblului se transformă benefic în urma intervenției și
  • maniera artistică adecvată scopului, locului și timpului.

 

Proiectele se vor prezenta pe 3 planșe, format A2, din hârtie albă, paginate pe orizontală (landscape), necașerate pe suport rigid și vor cuprinde următoarele piese:

  • Planșa 1: Evidențierea viziunii de ansamblu
  • Plansa 2: Prezentarea grafică a celor două statui, inclusiv a soclului
  • Plansa 3: Amplasarea vizuală a celor două statui în spațiul Pieței.

 

  • Concurenților li se recomandă alegerea unui ambalaj/tub care sa păstreze integritatea planșelor. Pe ambalaj/tub se va scrie: PENTRU CONCURS „Statuile Episcopului Nicolae IVAN și a Mitropolitului Bartolomeu ANANIA”. (1) Proiectele vor fi predate direct sau expediate prin curier la sediul secretariatului de primire, cu adresa: Arhiepiscopia Ortodoxă a Clujului, 400117 Cluj-Napoca, Piața Avram Iancu nr. 18/

(2) Data și ora limită a predării proiectelor depuse la sediul secretariatului de concurs sau transmise prin curier este cea stabilită în calendarul de concurs. Depășirea datei și orei limită atrage respingerea ofertei (15 ianuarie 2018, ora 15.00)

  • Pentru proiectele predate direct la secretariat, concurenții vor primi un număr de înregistrare într-un tabel de primire. Tabelul conține doar numărul de înregistrare și ora la care a fost primit proiectul.
  • Proiectele trimise prin curier vor trebui să ajungă la aceeași dată limită de predare, conform calendarului concursului. Concurenții vor expedia proiectele prin curier numai cu confirmare de primire. Pentru proiectele trimise prin curier concurenții au datoria să se asigure că data și ora expedierii este înscrisă pe ambalaj/tub și va ajunge la sediul secretariatului de concurs până la data și ora prevăzută în calendarul concursului. Coletele ajunse după ora prevăzută în calendar vor fi respinse iar autorii notificați în termen de 24 de ore.
  • Primirea și verificarea proiectelor
    • Secretariatul de primire va îndepărta după înregistrare orice mențiune privind identitatea expeditorului de pe ambalaj/tub.
    • La data și ora stabilită în calendarul concursului, secretariatul de primire va preda comisiei tehnice toate proiectele în baza unui proces-verbal.
    • Pentru verificarea conținutului proiectelor primite și înregistrate, Organizatorul va desemna o comisie tehnică. Numărul membrilor comisiei tehnice poate fi suplimentat cu doi membri dacă numărul proiectelor este mare. Comisia tehnică va asigura verificarea proiectelor și a portofoliilor si va înainta juriului constatările și observațiile sale în vederea ușurării luării deciziei de către acesta.
    • La data și ora stabilite în calendarul concursului, comisia va deschide ambalajele/tuburile conținând proiectele și va atribui un număr aleatoriu de două sau trei cifre (număr de concurs), număr ce va fi înscris și pe ambalaj / tub și pe elementele proiectului.
    • Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor formale de predare potrivit temei, regulamentului, precum și respectarea anonimatului. Comisia tehnică va verifica dacă fiecare proiect cuprinde toate piesele cerute prin regulament sau temă, precum și modul de prezentare al acestora.
    • Proiectele care nu vor respecta prevederile privind portofoliul de lucrari vor fi eliminate din concurs.
    • Plicurile secretizate ale proiectelor verificare vor fi introduse de președintele comisiei tehnice într-o cutie sigilată ce va fi păstrată într-un loc inaccesibil publicului.
  • Confidențialitate
    • Niciun concurent nu are dreptul de a contacta membrii juriului în legătură cu concursul sau cu propriul proiect. Promotorul, Organizatorul sau secretariatul pot fi contactați cu privire la concurs numai în scris.
    • Membrii juriului, secretariatul juriului și consultanții invitați au obligația de a păstra confidențialitatea deliberărilor juriului. Ședințele de lucru ale juriului nu sunt publice. Nu este permis accesul în spațiul unde se desfășoară lucrările juriului al niciunei persoane, cu excepția celor menționate in prezentul regulament.
    • Cu excepția membrilor juriului, anunțați nominal la începutul concursului, toate celelalte persoane admise în incinta unde se desfășoară jurizarea sau care vor fi implicate în primirea și verificarea proiectelor vor da declarații de confidențialitate și că nu se află în situație de conflict de interese.

Criterii aplicate pentru stabilirea proiectului câștigător.

  • Criteriile aplicate pentru stabilirea proiectului câștigător sunt prezentate în tema concursului.
  • Calendarul concursului
  • Lansarea oficială a concursului: 17 noiembrie 2017
  • Vizită sit: 3 decembrie 2017
  • Data limită primire întrebări: 6 decembrie 2017
  • Data limită răspuns întrebări: 8 decembrie2017
  • Data limita predare proiecte: 15 ianuarie 2018
  • Analiză preliminară proiecte (verificare comisie tehnică): 16 ianuarie 2018
  • Jurizare proiecte 18 ianuarie 2018
  • Anunț câștigători: 19 ianuarie 2018

 

  • Premiile concursului
    • Concurenţii desemnaţi câștigători în urma jurizării concursului vor primi câte un onorariu de participare în valoare de 2000 Euro și semnarea contractului, pentru locul I, 1000 de Euro pentru locul al II-lea, 800 de Euro pentru locul al III-lea, care se vor plăti de către Promotor.
    • Câștigătorul va încheia cu Promotorul contractul pentru proiectarea si realizarea statuilor, cu valoarea estimata la nivelul sumei de 000 lei.
    • Promotorul se angajează să achite premiile în termen de 30 zile calendaristice de la anunțarea rezultatelor. Acest termen se poate prelungi numai din motive obiective și independente de voința și controlul Promotorului.

 

  • Valorificarea proiectelor
    • Toate proiectele recompensate cu premii în urma desfășurării concursului constituie obiect al dreptului de autor în înțelesul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare.
    • Câștigătorii, în calitate de autori ai proiectelor depuse, vor continua să se bucure de recunoașterea drepturilor morale de autor. Nicio alterare sau modificare nu se va putea aduce operelor fără acordul scris al autorilor.
    • Autorii proiectelor câștigătoare cedează Promotorului drepturile patrimoniale asupra operelor, în baza contractului încheiat ulterior, conform 39 alin. (1) din aceeași lege.
    • Prin cesiunea drepturilor patrimoniale, autorii autorizează Promotorul concursului să publice imaginile respective în format tipărit sau în format digital, fără nici un alt acord sau plată, precum și dreptul de a fi prezentate în expozițiile organizate în cadrul concursului.
    • Câștigătorul concursului va trebui să întocmească documentația tehnică pentru cele două staui în vederea obținerii autorizației de construire de la Primăria Cluj-Napoca
    • Promotorul nu își asumă nici o responsabilitate privind eventuale încălcări ale dreptului de autor de către participanții la concurs. Responsabilitatea revine în mod exclusiv celui care a trimis proiectul.

 

  • Încheierea contractului pentru proiectul tehnic
    • Decizia juriului privind desemnarea câștigătorului este obligatorie pentru Promotor.
    • În urma acestui concurs, promotorul va contracta suma de …………………., negociată de către Promotor cu câștigătorul concursului. Valoarea estimată a contractului care va fi atribuit în urma concursului câștigătorului este de 000 lei, pentru următoarele misiuni:

modelarea statuilor ……………..

turnarea statuilor ………………..

 

  • Prelucrarea datelor cu caracter personal
    • Tuturor participanților la Concurs le sunt garantate drepturile în conformitate cu Legea nr.677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și legislația română privind comunicările comerciale, iar Organizatorul se angajează să îndeplinească toate condițiile stabilite de lege, aplicabile prezentului Concurs, pentru protecția drepturilor participanților.
    • Datele personale ale concurenților cărora li se vor plăti premiile vor fi transferate Promotorului și vor rămâne în contabilitatea acestuia, în conformitate cu prevederile legislației fiscale.
    • Concurenții își dau acordul ca, în cazul în care proiectele lor vor fi premiate, să se publice pe site-ul Promotorului poze, înregistrări video cu ei la expoziții și festivități de premiere.

 

  • Litigii
    • În cazul unor potențiale conflicte apărute între Promotor sau Organizator și participanții la Concurs, acestea vor fi soluționate pe cale amiabilă. Dacă nu este posibilă rezolvarea pe cale amiabilă, părțile implicate vor înainta conflictele spre soluționare instanțelor competente din România.

 

  • Regulamentul Concursului
    • Regulamentul concursului este parte integrantă a documentației de concurs.
    • Prin participarea la acest Concurs, concurenții sunt de acord să se conformeze prezentului Regulament. Orice modificări ale prezentului Regulament vor fi comunicate concurenților.

 

 

DESCRIEREA TEMEI DE CONCURS

 

 

În șirul bărbaților iluștri ai Bisericii, care și-au legat viața și activitatea de evenimentul Marii Uniri se înscrie numele Episcopului Nicolae Ivan, (1921-1935), reîntemeietor al Eparhiei Clujului, care a păstorit cu un neîntrecut har de ctitor, lăsând posterităţii Catedrala din inima orașului, reşedinţa eparhială, prima Academie Teologică, revista „Renaştera”, dar, în primul rând, împlinirea unui vis de veacuri al românilor ortodocşi ardeleni, care şi-au dorit un ierarh al lor în metropola Transilvaniei.

Alături de numele primului episcop al Clujului, la loc de cinste se află și numele Mitropolitului Bartolomeu Anania (1993-2011), un om care nu a știut ce este frica și care a făcut istorie, prin înființarea Mitropoliei Clujului în anul 2006. Tălmăcitor al Bibliei şi ctitor remarcabil, Mitropolitul Bartolomeu a păstorit Eparhia clujeană cu înţelepciune, reuşind să-i dinamizeze activitatea, pentru a răspunde prompt şi eficient solicitărilor noi şi tot mai diverse ale lumii moderne.

Acestor doi mari ierarhi, primul reîntemeitor al Episcopiei și al doilea reîntemeietor al Mitropoliei Clujului, Arhiepiscopia noastră dorește să le ridice câte o statuie în fața Catedralei Mitropolitane, restituind posterității memoria acestor doi mari români. Prin acest gest s-ar pune și mai mult în valoare spațiul pieței Avram Iancu dăruit de municipalitate pentru „Catedrală, pentru parc public și pentru statuile ce se vor ridica în amintirea bărbaților binemeritați pentru neamul românesc”.

Un astfel de demers a fost asumat în urmă cu mai bine de 5 ani și de Academia Română, Filiala Cluj, care a propus ridicarea celor două statui în fața Catedralei și care a promovat această idee în rândul intelectualității clujene.

Arhiepiscopia Clujului dorește ca dezvelirea acestor statui să fie făcută în preajma zilei de 1 Decembrie 2018.

EPISCOPUL NICOLAE IVAN

Scurtă schiță biografică

Episcop Nicolae Ivan

Episcop Nicolae Ivan

S-a născut in 17 mai1855, in localitatea Aciliu din judetul Sibiu, intr-o familie numeroasa de tarani mijlocasi. A urmat apoi cursurile primare in Aciliu (1861-1865), judetul Sibiu, Liceul de Stat din Sibiu (1865-1874), pe care l-a absolvit cu calificativul “foarte bine” (in iunie 1874) si Seminarul (Institutul) Teologic “Andreian” din Sibiu (1874-1877), tot cu acelasi calificativ (“foarte bine”).

Dupa absolvirea scolii pomenite , in septembrie1877 a fost numit invatator in Saliste( jud. Sibiu) unde a functionat pana in 1884.Pomenim faptul ca intre timp s-a casatorit cu Maria Jech, romano-catolica trecuta la ortodoxie (in februarie 1880), iar apoi in 26 octombrie 1880 a fost hirotonit diacon, de catre Mitropolitul Miron Romanul (1828-1898).

Remarcandu-se pe taram cultural-scolar, dar si cu sprijinul cumnatului sau, Dr. Partenie Cosma, directorul Banci “Albina” din Sibiu, a ajuns sa fie hirotonit preot (in 26 octombrie 1884) de catre acelasi mitropolit si numit preot si profesor de Religie la Penitenciarul din Aiud. Aici vreme de sase ani (1884-1890) a desfasurat o intensa activitate “umanitara si romaneasca”, primind elogii si multumiri din partea celor care l-au cunoscut.

La 30 septembrie 1890 si-a dat demisia din acest post, iar incepind cu data de 1 octombrie 1890 a functionat timp de doi ani ca redactor responsabil la “Telegraful Roman” din Sibiu (1890-1892). Ca redactor al acestei vestite publicatii religioase a aparat cu multa darzenie interesele Bisericii si ale Neamului Romanesc.

De remarcat ca, in sedinta Sinodului mitropolitan din Sibiu, din aprilie 1892, si-a adus un aport de seama la promovarea Hotararii nr. 17/1892 a Consistoriului arhidiecezan din Sibiu, prin care s-a decis infiintarea unei eparhii noi, pe teritoriul Mitropoliei Ardealului. Aceasta era fixata sa fie la Cluj sau la Dej, in cazul in care autoritatile maghiare s-ar fi opus acestei idei; pana la urma s-a infiintat la Clujin 1921.

În 31 octombrie 1892 i s-a incredintat conducerea protopopiatului Alba-Iulia, dar si functia de preot paroh la parohia centrala din acelasi oras. Aici a fost preocupat nu numai de viata duhovniceasca a credinciosilor sai, ci si de promovarea culturii in randul neamului romanesc (mai ales prin ASTRA), dar si de pastrare a unitatii lui sufletesti.
In noiembrie 1894 a fost numti (in paralel) si ca administrator protopopesc la Orastie.

A dus aceeasi politica bisericeasca ca si in protopopiatul Alba-Iulia:
a lamurit preotimea si pe credinciosi de importanta educatiei religioase si morale prin intermediul Bisericii;  a stimulat invatatorii in munca de culturalizare a maselor de credinciosi; a lucrat cu multa darzenie pentru sustinerea scolilor confesionale ortodoxe in Transilvania; a constientizat pe romani de insemnatatea pastoririi si apararii fiintei lor nationale s.a.; În urma acestei bogate activități pe tărăm bisericesc si national, la 1 iunie 1897 a fost ales asesor (consilier) economic la Arhiepiscopia Sibiului. Intre realizarile de seama de pe vremea cat a indeplinit aceasta functie se numara ridicarea monumentalei catedrale mitropolitane din Sibiu, precum si a cladirii Academiei Teologice “Andreiene” (azi Facultatea de Teologie “Andreiana” din Sibiu).

Mentionam ca in “perioada siberiana” a fost membru in Congresul National Bisericesc al Mitropoliei Ardealului (din 1888) si membru al Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului (1888-1919). Remarcam, de asemenea, faptul ca a fost unul dintre militantii pentru infaptuirea statului national roman (de la 1 decembrie 1918), precum si vicepresedinte al Comitetului Central al Partidului National Roman din Transilvania (1906-1918). Tot prin el s-a implinit visul marelui Mitropolit Andrei Saguna de a se intemeia o episcopie la Cluj.

În sedinta Consistoriului arhidiecezan din Sibiu, din 15 februarie 1919, a propus reinfiintarea vechii ctitorii a lui Stefan cel Mare, cu sediul de la Cluj. In urma demersurilor facute si dupa ce a ajuns presedinte al Consistoriului eparhial de la Cluj (1919-1921), a depus o intensa munca de doi ani, care a avut drept rezultat reinfiintarea Episcopiei Vadului, Feleacului si Clujului (cu sediul la Cluj), la 22 iunie 1921, legea de intemeiere a ei a fost publicata in “Monitorul Oficial” din 18 iulie 1921; in sinodul prezidat de Mitropolitul Dr. Nicolae Balan al Ardealului a fost ales intaiul episcop al Clujului, asesorul Nicolae Ivan din Sibiu.

Dupa hirotonirea sa intru arhiereu, in Catedrala Mitropolitana din Sibiu (in 21 noiembrie/4 decembrie 1921), a fost instalat la Cluj in 6/19 decembrie 1921, avand atunci varsta de 66 ani. La aceasta varsta unii se retrageau din activitate. Pentru intaiul episcop de la Cluj, de acuma inainte avea sa inceapa o noua viata, plina de realizari.
In cei 15 ani de arhierie, in fruntea noii episcopii, pe care “a zidit-o din temelii”, Episcopul Nicolae Ivan a avut relaizari remarcabile: ridicarea Catedralei eparhiale din Cluj, intemeierea Academiei Teologice Ortodoxe, cu un local propriu si cu un corp profesoral de elita, obtinerea actualei resedinte arhiepiscopesti, a unui orfelinat si a unui camin preotesc, intemeierea unei tipografii, a unui mare numar de imobile impunatoare, majoritatea fiind achizitionate prin cumparare, intravilane s.a.; a scos la lumina foaia eparhiala “Renasterea”, a ctitorit Biserica “Sf. Nicolae” din Cluj, iar alte zeci de biserici s-au ridicat pe timpul pastoririi sale.

A fost sprijinitor si membru al unor asociatii culturale romanesti, membru in Comitetul Central al Astrei (1898-1919), membru onorar al Academiei Romane, fodator si prsedinte al Bacnilor romanesti “Vatra” din Cluj si “Lumina” din Sibiu; din 1921 a fost membru de drept in Senatul României.

A desfasurat si o bogata activitate publicistica. Intre lucrarile sale pomenim: “O pagina din lupta noastra pentru existenta”-Sibiu, brosuri “Schite din viata criminala”, “Copilul de suflet”, “O casatorie la tara”, un impresionant numar de articole in “Telegraful Roman”-Sibiu, “Tribuna”-Sibiu, “Foaia Poporului”-Sibiu, “Tara Noastra”-Sibiu, “Gazeta Transilvaniei”-Brasov, “Renașterea”-Cluj s.a.

A trecut la cele vesnice in 3 febrarie 1936, fiind inmormantat cu onoruri naționale, în prezența marilor oameni de stat și într-o atmosferă de adânc doliu, in cripta din subsolul Catedralei din Cluj-Napoca.

MITROPOLITUL BARTOLOMEU VALERIU ANANIA

Cronologie

 

1921                – 18 martie. În localitatea Glăvile, judeţul Vâlcea, se naşte Valeriu Anania, fiul lui Vasile şi al Anei, născută Mărgăritărescu.

Mitropolitul Bartolomeu

1927-1933                   – urmează şcoala primară în comuna natală.

1933-1941                   – este elev al Seminarului Central din Bucureşti.

– în clasa a doua de seminar, are loc întâlnirea cu scriitorul Anton Holban, profesor de limba română, în care va găsi sprijinul şi îndrumarea necesare pentru formarea viitorului scriitor şi om de cultură.

1935                – debutează, poetic, cu versurile Pământ şi cer, în revista teologică „Ortodoxia“. Va colabora, în decursul vremii, la alte reviste de teologie: „Biserica Ortodoxă Română“, „Studii Teologice“, „Mitropolia Olteniei“/ Craiova, „Glasul Bisericii“, „Telegraful Român“/ Sibiu, almanahul şi revista „Credinţa“/ Detroit, „Renaşterea“/ Cluj-Napoca, „Vestitorul Ortodoxiei“, „Deisis“/ Regensburg, „Candela Moldovei“/ Iaşi ş.a.

1937                – debutează, publicistic, cu articolul Camaradul Anton, în revista „Vremea“. Mai târziu, va colabora şi la alte multe reviste de cultură: „Dacia rediviva“, „Convorbiri literare“, „Gazeta literară“, „Gândirea“, „Tribuna“, „Amfiteatru“, „Caiete critice“, „Ateneu“, „Albina“, „Luceafărul“, „Magazin istoric“, „Destin“/ Madrid, „Revista de istorie şi teorie literară“, „Vatra“, „Steaua“. „Scara“ ş.a.

1938                – 26 noiembrie: debutează, dramaturgic, cu scenariul radiofonic în versuri Jocul fulgilor, în regia lui Atanasie Mitric. Aceeaşi piesă, adaptată pentru decor de Eugenia Brebenaru, e reprezentată pe scena Operei Române în februarie 1939. Piesă nepublicată.

1939                – 11 mai: cu concursul lui Nicolae Iorga, o trupă de amatori îi joacă piesa în versuri La furcărie, pe scena Teatrului Ligii Culturale, în regia autorului. Piesă nepublicată.

1940                – martie: Teatrul „Studio Naţional“ din Bucureşti pune în scenǎ poemul dramatic Dochia, în regia lui Nicolae Kirilov. Piesă nepublicată.

1942                – 2 februarie: intră în monahism la Mânăstirea Antim din Bucureşti, primind numele Bartolomeu.

– 15 februarie: este hirotonit ierodiacon; în peregrinările prin ţară, va fi ierodiacon la Mânăstirile Polovragi şi Baia de Arieş.

– primăvara: îl cunoaşte pe Tudor Arghezi, căruia îi va fi apropiat vreme de un sfert de secol.

1942-1943       – urmează cursuri de diferenţă şi îşi ia bacalaureatul la Liceele „Dimitrie Cantemir“ şi, respectiv, „Mihai Viteazul“.

1943                – iulie: la Sibiu, îl cunoaşte pe medicul şi scriitorul Victor Papilian.

1941-1948       – urmează studii superioare de Teologie la Bucureşti, Cluj şi Sibiu; este absolvent al Academiei Teologice „Andreiane“ din Sibiu.

1945-1946       – studii incomplete de medicină la Sibiu şi Cluj şi de muzică instrumentală la Cluj. Aici, frecventează şi participă activ la cenaclul literar al lui Victor Papilian, reactivat – după întoarcerea din pribegie a Universităţii clujene – în casa protopopului ortodox Florea Mureşanu; îl cunoaşte pe dramaturgul Ion Luca, căruia îi va fi foarte apropiat între anii 1951-1955, pe când Ion Luca locuia la Vatra Dornei.

1946                – în Cluj, la o şezătoare literară, îl ascultă pe Gala Galaction – preotul Grigore Pişculescu –, pe care-l va reîntâlni ceva mai târziu la Bucureşti.

– iunie: student al Universităţii din Cluj şi preşedinte al Centrului Studenţesc „Petru Maior”, conduce greva studenţească antirevizionistă şi anticomunistă. Urmează un lung şir de arestări.

– este expulzat din Cluj.

1947                            – iulie-decembrie: este stareţ al Mânăstirii Topliţa.

– iarna: la Cluj, îl cunoaşte pe Lucian Blaga.

1948                – toamna: la Mânăstirea Bistriţa vâlceană îl cunoaşte pe Patriarhul Justinian, căruia îi va fi colaborator apropiat timp de peste 25 de ani.

1948-1949       – ocupă funcţia de intendent al palatului patriarhal.

1949-1950       – este inspector patriarhal pentru învăţământul bisericesc.

1950-1951       – asistent al profesorului Teodor M. Popescu, la Catedra de Istorie Bisericească Universală din cadrul Institutului Teologic Universitar din Bucureşti.

1951-1952       – este decan al Centrului de Îndrumări Misionare şi Sociale a clerului, la Curtea de Argeş, unde predă cursuri de istorie bisericească şi omiletică.

1952                – îl cunoaşte pe Vasile Voiculescu.

1952-1958       – este director al bibliotecii patriarhale.

1956                – 14 august: moare Victor Papilian.

1958                – este condamnat politic la 25 de ani de muncă silnică, pentru „uneltire contra ordinei sociale“; închis de Securitate la Jilava, Piteşti şi Aiud; eliberat după şase ani şi două luni, în 1964, prin decret general de graţiere.

1962-1964       – în detenţie, la Aiud, sub prohibiţia hârtiei şi creionului, „scrie” pe creier şi fixează în memorie piesele de teatru Steaua Zimbrului şi Meşterul Manole, precum şi numeroase poezii, toate însumând peste zece mii de versuri.

1963                – 26 aprilie: moare Vasile Voiculescu.

1964-1965       – este numit, din nou, director al bibliotecii patriarhale.

1965-1976       – funcţionează, în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada, ca secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Cancelariei eparhiale, director al Departamentului Publicaţiilor, reprezentant al relaţiilor interbisericeşti. Este membru în două comisii ale Conferinţei Permanente a Episcopilor Ortodocşi din America de Nord şi de Sud: Comisia Ecumenică şi Comisia de Studii şi Proiecte. Susţine conferinţe la Detroit, Chicago, Windsor şi în  Honolulu. Redactor al revistei şi almanahului Credinţa şi al casetei de literatură Noi.

1966                – debutează, editorial, cu poemul dramatic Mioriţa, Editura pentru Literatură, Bucureşti; volumul apare cu o Predoslovie de Tudor Arghezi.

1967                – 14 iulie: moare Tudor Arghezi.

– 29 octombrie: primeşte harul preoţiei, fiind hirotonit de episcopul Victorin al Americii; ceva mai târziu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi acordă rangul de arhimandrit. Ulterior, este distins – pe linie bisericească – cu „Crucea patriarhală“, „Ordinul Sfântului Mormânt“ al Patriarhiei Ierusalimului, „Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel“ al Patriarhiei Antiohiei.

1967-1968       – Teatrul „Barbu Delavrancea“ din Bucureşti îi pune în scenă poemul dramatic Mioriţa, regia şi scenografia fiind semnate de Marietta Sadova, Mircea Marosin şi Zoe Anghel-Stanca.

1968                – apare poemul dramatic în versuri Meşterul Manole, Editura pentru Literatură, Bucureşti.

1969                – ianuarie: poemul dramatic Mioriţa este transmis la Televiziunea Română.

– 30 martie: la Teatrul „Al. Davila“ din Piteşti are loc premiera poemului dramatic Meşterul Manole, în regia Mariettei Sadova; partitura muzicală e interpretată de Corul Madrigal. În turneu, piesa este jucată şi pe scene dramatice din Polonia.

– poemul Meşterul Manole e jucat la Teatrul „Casandra“, de către promoţia clasei Ion Olteanu a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti.

– poemul dramatic Du-te vreme, vino vreme! apare la Editura Tineretului, Bucureşti.

– este publicat volumul Păhărelul cu nectar, fantezie dramatică în versuri, pentru copii, Editura Ion Creangă, Bucureşti.

– este membru în delegaţia Bisericii Ortodoxe Române care  vizitează Bisericile Vechi Orientale din Egipt, Etiopia şi India.

1970                – aprilie: Teatrul „Al. Davila“ din Piteşti joacă poemul dramatic Mioriţa, în regia lui Constantin Dinischiotu.

1971                – volumul de versuri Geneze este publicat de Editura Cartea Românească, Bucureşti.

– apare poemul dramatic Steaua Zimbrului, Editura Eminescu, Bucureşti.

1972                – 30 ianuarie: moare dramaturgul Ion Luca.

– la Editura Cartea Românească, îi apare volumul de teatru Poeme cu măşti, ediţie definitivă.

1973-1974       – Teatrul Dramatic din Baia Mare îi pune în scenă poemul dramatic Steaua Zimbrului.

1975                – noiembrie: poemul dramatic Steaua Zimbrului este transmis de Televiziunea Română.

1976                – apare volumul File de acatist, versuri, colecţia caietelor „Noi“, ediţie bibliofilă, hors comerce, Detroit.

– se publică volumul Istorii agrippine, versuri, Cartea Românească, Bucureşti.

1976-1982       – la Bucureşti, este directorul Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

1977                – 26 martie: moare Patriarhul Justinian Marina.

1978                – devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.

1979                – la Editura Cartea Românească, apare romanul Străinii din Kipukua.

1981                – ediţia a doua a volumului de versuri File de acatist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.

1982                – la Editura Eminescu, în seria „Teatru comentat“, apare Greul pământului, o pentalogie a mitului românesc, în două volume.

– premiul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România, pentru opera Greul pămânului.

– se pensionează şi se retrage la Mânăstirea Văratec.

1983                – apare volumul de memorii Rotonda plopilor aprinşi, Cartea Românească, Bucureşti.

1984                – volumul Anamneze, versuri, Editura Eminescu, Bucureşti.

1989                – Radiodifuziunea Română îi înregistrează amplul poem Imn Eminescului, dar cenzura interzice difuzarea, care va avea loc la 16 ianuarie 1990.

1990                – apare volumul de istorie şi exegeză iconografică Cerurile Oltului. Scoliile arhimandritului Bartolomeu la imaginile fotografice ale lui Dumitru F. Dumitru, Editura Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, cu versiuni în limbile română, franceză şi engleză.

– la Cartea Românească, apare volumul de nuvele şi povestiri fantastice Amintirile peregrinului apter.

– 24 decembrie, ajunul Crăciunului: începe munca de revizuire în limba română şi de comentare a Bibliei, începând cu textul Noului Testament, acţiune extinsă ulterior asupra întregii Sfintei Scripturi, pe o perioadă de unsprezece ani.

1991                – este ales preşedinte de onoare al Fundaţiei „Sf. Antim Ivireanul“ din Râmnicu-Vâlcea.

– refuză calitatea de „membru de onoare” al Academiei Române.

– colaborează la Universitatea Radio cu patru prelegeri despre Poezia religioasă română modernă.

1992                – îi este publicat volumul Pro memoria. Acţiunea catolicismului în România interbelică, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

Imn Eminescului, poem în stil bizantin, este publicat la Editura Cartea Românească, Bucureşti.

1993                – 21 ianuarie: Colegiul Electoral Bisericesc îl alege pe arhimandritul Bartolomeu Anania pentru scaunul de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului.

– 7 februarie: în Catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca, este hirotonit şi instalat arhiereu. Ca arhiepiscop al Clujului, va urmări şi va lupta pentru dinamizarea activităţii pastorale a clerului şi pentru diversificarea ei în funcţie de cerinţele actuale ale societăţii, pentru implicarea Bisericii în acţiunile de asistenţă socială organizate, pentru refacerea legăturilor dintre Biserică şi Cultură, pentru îndrumarea expresă a tineretului – de la amvon şi prin diverse întâlniri –, pentru dezvoltarea relaţiilor ecumenice practice prin păstrarea identităţii proprii.

Noul Testament. Versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, apare la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.

– la aproape cinci decenii de la scriere, apare volumul de teatru Hoţul de mărgăritare, parabolă în patru acte, la Casa de Editură Dokia, Cluj-Napoca, jucată public pentru prima dată în 1992 pe scena Teatrului din Turda. În anii următori, piesa se bucură de un succes deosebit, pe scenele din întreaga ţară.

– i se acordă titlul de membru de onoare al Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca.

– este ales preşedinte de onoare al Fundaţiei „N. Steinhardt“.

1995                – apare ediţia a doua a Noului Testament. Versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.

– volumul de eseuri teologice şi culturale Din spumele mării. Pagini despre religie şi cultură, apare, sub îngrijirea şi cu postfaţa lui Sandu Frunză, la Editura Dacia, Cluj-Napoca.

– este publicat volumul de articole şi studii Pledoarie pentru Biserica neamului, Editura Omniscop, Craiova; ediţie îngrijită şi postfaţată de Sandu Frunză.

– ediţia a doua a volumului de memorialistică Rotonda plopilor aprinşi, Editura Florile dalbe, Bucureşti.

– la Salonul de Carte din Oradea, primeşte premiul special pentru volumul Din spumele mării.

1996                – Cartea lui Iov. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.

– volumul de memorii Clujul universitar al generaţiei 1946 în memoriile lui Valeriu Anania, e publicat la Editura Arhidiecezana, Cluj-Napoca.

– apare ediţia a treia a volumului în versuri File de acatist, Editura Arhidiecezana, Cluj-Napoca.

– primeşte titlul de “Cetăţean de onoare” al municipiului Cluj-Napoca.

– este ales Senator de onoare şi membru al Marelui Senat al Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

– la Salonul Naţional de Carte din Cluj-Napoca, primeşte premiul “Cartea anului”, pentru volumul Din spumele mării.

1997                – apare Pentateuhul sau Cele cinci cărţi ale lui Moise. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.

1998                – Cartea Psalmilor sau Psaltirea profetului şi regelui David. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Arhidiecezana, Cluj-Napoca.

Cântarea Cântărilor. Versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.

– apare volumul Poeme alese, Editura Dacia, Cluj-Napoca, cu o prefaţă de Liviu Petrescu.

– ediţia a doua a volumului Cerurile Oltului, Editura Pro, Bucureşti.

– Editura Kálvin János a Bisericii Reformate din Ungaria publică, în ediţie bilingvă româno-maghiară, Noul Testament, varianta Bartolomeu Valeriu Anania

1999                – Cartea Profetului Isaia. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.

Cartea Profetului Ieremia. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.

– volumul de studii şi conferinţe Atitudini, Editura Arhidiecezana, Cluj-Napoca.

– ediţia a patra a poemului dramatic Mioriţa, Editura Dacia, Cluj-Napoca, cu o Predoslovie de Tudor Arghezi şi Postfaţă de Liviu Petrescu.

– primeşte marele premiu pentru poezie al Festivalului Internaţional de Poezie “Lucian Blaga”, Cluj-Napoca.

2000                – este publicat volumul Poezia Vechiului Testament: Cartea lui Iov, Psaltirea, Proverbele lui Solomon, Ecclesiastul, Cântarea Cântărilor, Plângerile lui Ieremia. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.

Cartea Profetului Iezechiel. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.

Cartea Profetului Daniel şi ale celor doisprezece profeţi mici. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.

– apare ediţia a doua a volumului de nuvele şi povestiri fantastice Amintirile peregrinului apter, Editura Paralela 45, Cluj-Napoca.

De dincolo de ape, pagini de jurnal şi alte texte, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

– primeşte diploma şi medalia Academiei de Artă, Cultură şi Istorie din Brazilia.

– de la Preşedinţia României: medalia jubiliară “Mihai Eminescu”; Ordinul Naţional pentru Merit în gradul de Mare Cruce.

2001                – 18 martie: este sărbătorit la împlinirea a 80 de ani, moment marcat prin tipărirea volumului omagial Logos – ediţie îngrijită de arhid. Ştefan Iloaie –, prin imprimarea CD-Rom-ului Arhiepiscopul – realizator: Radu Preda – şi prin susţinerea unui spectacol aniversar pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.

– apare Apocalipsa Sfântului Ioan. Traducere, introducere şi note de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Paralela 45, Cluj-Napoca, cu ilustraţii de Albrecht Dürer.

– ediţia a doua a piesei de teatru Hoţul de mărgăritare, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca.

– la Editura Renaşterea, apare volumul Bartolomeu Valeriu Anania. In honorem şi lucrarea Introducere în citirea Sfintei Scripturi.

– în anul întâi al mileniului trei este publicată Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase alte osteneli. Lucrarea, tipărită deja în mai multe tiraje, se bucură de un interes cu totul deosebit din partea specialiştilor, dar nu mai puţin din partea credincioşilor, pentru noutatea de ordin teologic şi filologic pe care o aduce faţă de variantele româneşti precedente, pentru aşezarea textului într’o limbă română actuală şi mai ales pentru utilitatea celor peste 8.000 de note subsidiare menite să-i ofere cititorului căi de acces spre adevărul textului; în spaţiul Ortodoxiei româneşti, Ediţia jubiliară a Bibliei este prima versiune adnotată. Activitatea de revizuire depusă de Arhiepiscopul Bartolomeu este evaluată de către specialişti în întâlnirile ocazionate de prezentarea lucrării către publicul din Bucureşti – la Patriarhie şi Academia Română –, la Râmnicu-Vâlcea, Bistriţa, Oradea, Cluj-Napoca; la Craiova, în 2003. În anul 2004, apare Biblia – ediţia jubiliară, în format electronic pe CD.

– Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca îi acordă titlul de “Doctor Honoris Causa”

– primeşte titlul de “Doctor Honoris Causa” din partea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca

– primeşte titlul de “Cetăţean de onoare” din partea consiliilor locale Bistriţa, Râmnicu-Vâlcea, Glăvile/Vâlcea ş.a.

– premiul pentru opera omnia al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj.

2002                – este publicat volumul Apa cea vie a Ortodoxiei, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, ce cuprinde cuvântări, articole şi scrisorile pastorale din anii 1993-2001 emise ca arhiepiscop al Clujului; ediţie îngrijită de Nicoleta Pălimaru şi Maria-Elena Ganciu.

– broşura Icoana patriei vâlcene este publicată de Editura Almarom din Râmnicu-Vâlcea.

– exegeza iconografică, parte a volumului Cerurile Oltului, este publicată în Germania, la Editura Sternberg, sub titlul Bilder vom Reich Gottes. Ikonen und Fresken rümänischer Klöster.

– “Doctor Honoris Causa” al Universităţii din Oradea.

2003                – apare lucrarea Atelier biblic. Caiete de lucru – Editura Renaşterea, Cluj-Napoca –, reprezentând munca de analiză şi comparare, la Noul Testament, a diferitelor variante de text, din care a rezultat versiunea publicată în Biblia jubiliară.

– cele mai importante puncte de vedere referitoare la ultima ediţie din Sfânta Scriptură sunt cuprinse în volumul Primele mărturii despre Biblia jubiliară 2001, versiunea Arhiepiscopului Bartolomeu Valeriu Anania, ediţie îngrijită de arhid. Ştefan Iloaie, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca.

– prin poetul Mircea Petean, Editura Limes din Cluj-Napoca iniţiază proiectul de publicare a integralei literare Valeriu Anania; apare volumul întâi din Opera Literară: Străinii din Kipukua, cu o prefaţă de Aurel Sasu.

– primeşte titlul de “Doctor Honoris Causa” al Universităţii din Craiova.

2004                – apare lucrarea Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în diortosirea Arhiepiscopului Bartolomeu.

– ediţia jubiliară a Sfintei Scripturi în format informatizat, pe CR Rom, apare cu sprijinul tehnic al Institutului de Tehnică de Calcul din Bucureşti

– Editura Limes îi publică al doilea volum din Opera Literară: Amintirile peregrinului apter, cu prefaţa scriitorului Mircea Muthu.

2005                – primeşte titlul de cetăţean de onoare din partea conisliului local Dej

– în biserica ştefaniană, primeşte titlul de cetăţean de onoare al localităţii Vad, judeţul Cluj.

– Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR îi publică volumul consistent de exegeză – pasaj cu pasaj – a Liturghiei ortodoxe, sub titlul Cartea deschisă a Împărăţiei. O însoţire liturgică pentru preoţi şi mireni.

– al treilea volum din Opera Literară: Rotonda plopilor aprinşi, cu prefaţa lui Dan C. Mihăilescu, apare la Editura Limes.

– la Editura Renaşterea sunt reeditate volumele Apa cea vie a Ortodoxiei şi Pro memoria. Acţiunea catolicismului în România interbelică.

2006                – în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 4 noiembrie 2005 de înfiinţare a unei Mitropolii la Cluj, iniţiativă validată de Adunarea Naţională Bisericească la 1 martie 2006, Bartolomeu Anania este instalat – la 25 martie, praznicul Bunei Vestiri –, de către Patriarhul Teoctist al României, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. În lunile imediat următoare, Mitropolitul se implică concret în activitatea de dinamizare a vieţii religioase din noua structură bisericească.

– la Editura Renaşterea, apare volumul Sfintele Evanghelii după Matei, Marcu, Luca şi Ioan, versiune diortosită, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, sprijinit pe numeroase alte osteneli.

– prefaţat de Petru Poantă, apare volumul de Poeme, ca cel de-al patrulea din Opera Literară a lui Valeriu Anania.

– primeşte titlul de „Cetăţean de onoare” al comunei Iara.

2007                – primeşte, din partea redacţiei săptămânalului „Clujeanul”, titlul şi diploma „Clujeanul anului 2006”.

– Editura Limes îi publică piesele de teatru, care se constituie în volumele 5, 6 şi 7 din lucrarea Valeriu Anania, Opera  literară.

– primeşte titlul de „Cetăţean de onoare” al comunei Spermezeu.

  • – pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca are loc Gala inaugurală a Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”, instituţie ce are drept scop conferirea de burse de studiu, în ţară sau străinătate, tinerilor merituoşi, cu rezultate deosebite la învăţătură şi posibilităţi materiale reduse.

– Doctor Honoris Causa al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

–  Volumul omagial „Rotonda unui suflet aprins pentru Dumnezeu şi Neam”, editura Reîntregirea, Alba-Iulia, reuneşte comunicările şi referatele ştiinţifice prezentate la simpozionul naţional „Universul spiritual românesc oglindit în opera Mitropolitului Bartolomeu Anania”.

– Editura Limes îi publică volumele 8 şi 9 din lucrarea Valeriu Anania, Opera  literară, care cuprind publicistica, însoţite de o prefaţă semnată de Ovidiu Pecican.

– Editura Polirom din Iaşi publică volumul de Memorii.

2009                – Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi.

– apare la Editura Renaşterea, volumul Cuvinte de învăţătură.

– primeşte Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul Memorii.

– Editura Polirom din Iaşi deschide seria de autor Valeriu Anania cu  volumele „Amintirile peregrinului apter” şi „Rotonda plopilor aprinşi.De dincolo de ape”.

– La editura Renaşterea apare Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată şi editată de Bartolomeu Valeriu Anania.

– Primeşte din partea Primăriei Cluj-Napoca titlul de „Senior al cetăţii”.

2010                            – La Editura Polirom, apar romanul „Străinii din Kipukua”, volumul ”Poeme”, şi cele două volume de dramaturgie „Teatru I” şi „Teatru II”.

2011                La 22 noiembrie este ales membru de onoare al Academiei Române.

– 31 ianuarie s-a mutat la cele veşnice, la Cluj-Napoca şi este înmormântat în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane.

– apare la Editura Litera, în 8 volume şi într-un tiraj de 150.000 de exemplare Biblia cu ilustraţii, în versiunea diortosită de Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu, ultimul mare proiect editorial asumat cu câteva luni înainte de mutarea la Domnul.

Detalii privind ținuta ierarhilor

Îmbrăcămaintea celor 2 ierarhi trebuie sa fie:

– Camilafcă simplă, în cazul Episcopului Nicolae Ivan
– Camilafcă cu cruce, în cazul Mitropolitului Bartolomeu
– Rasă monahală simplă, fără nasturi
– Engolpion și Cruce pe piept
  (Episcopul Nicolae Ivan a purtat o cruce deosebită, din aur masiv care se vede in mai multe imagini)
– Baston arhieresc

Descărcări

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close