Asociația ,,Liga Studenților” din Cluj a susținut tradiționalul concert de colinde vechi „Fă-te, gazdă, vesel, bunu’!”, marți seara, 12 decembrie 2023, de la ora 19:00, în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Asociația ,,Liga Studenților” din Cluj a prezentat un vechi obicei de colindat la casa creștinului. Ceata de colindători a fost alcătuită din membri ai Ligii Studenților din Cluj, iar gazdele din anul acesta, interpreții de muzică populară Ina Todoran și Ovidiu Furnea, și-au deschis porțile sufletului pentru a primi ceata de colindători, în cadrul concertului „Fă-te, gazdă, vesel, bunu’!”, ajuns la a 7-a ediție. În cadrul evenimentului, ceata de colindători a fost acompaniată la vioară de maestrul Ovidiu Barteș.

La finalul concertului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc și i-a felicitat pe tinerii colindători din Liga Studenților Cluj pentru că promovează și păstrează vii tradițiile și obiceiurile românești.

 

,,Ceea ce facem, ne face!”

Liga Studenţilor din Cluj este o organizație studențească, non-profit, ce își propune să păstreze și să perpetueze tradițiile românești printre studenți și tineri. Organizația studențească este formată din studenți, dar și absolvenți și prieteni din mediul universitar clujean. Obiectivele pentru care militează membrii Ligii sunt valorile culturale şi spirituale româneşti, tradiţiile şi obiceiurile autentice.

Sub genericul ,,Ceea ce facem, ne face!”, aceștia mărturisesc că își doresc să fie factori de schimbare pozitivă în lumea în care trăim şi să-i inspire pe tineri să-şi dorească asemenea, conform site-ului Ligii Studenților din Cluj.

 

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close