Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului pune la dispoziția credincioșilor 5 tipuri de calendare bisericești pe anul 2022: calendar de perete coală, calendar agendă, calendar de perete cu spirală – format A3 și A4, și calendar de birou.

Calendarele bisericești, expresie iconografică a timpului, au fost tipărite la Tipografia Renașterea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, și pot fi achiziționate de la magazinele bisericești din Cluj-Napoca, Turda, Dej, Gherla, Huedin, Bistrița, Beclean și Năsăud, și de la pangarele bisericilor și mănăstirilor din cuprinsul Eparhiei noastre.

Designul și grafica calendarelor au fost realizate în concordanță cu tematica omagială și comemorativă a anului 2022, declarat în Patriarhia Română Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.

Astfel, pe calendarul de perete tip coală este imprimată icoana Maicii Domnului Oranta, frescă din Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dar și medalioanele sfinților isihaști comemorați în anul 2022: Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț, la care se adaugă un medalion cu  ieroschimonahul isihast Paisie Olaru.

Calendarul tip agendă, pe lângă textul propriu-zis, cuprinde datele de contact ale membrilor administrației eparhiale, școlilor teologice, protopopiatelor, așezămintelor monahale și centrelor misionar-sociale din cuprinsul Eparhiei Clujului. Imaginea de pe prima copertă reprezintă icoana Maicii Domnului Oranta, iar imaginea de pe ultima copertă ilustrează Centrul social-educativ „Grigore Pletosu”, locul unde va funcționa Școala Primară „Sfântul Stelian” Bistrița.

Calendarul de perete cu spirală, în cele două formate A3 și A4, și calendarul de birou, pe lângă imaginea de pe prima copertă cu Mânăstirea Nicula și fresca ce o reprezintă pe Maica Domnului Rugătoarea din altarul noii biserici, cuprind imagini cu mănăstiri din Arhiepiscopia noastră, la care se adaugă și câte o reprezentare iconografică.

 

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului
Pr. Cornel Coprean

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close