În după-amiaza zilei de vineri, 15 martie 2019, începând cu ora 14.00, la capela Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, înconjurat de un sobor de părinți profesori și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite.

Din soborul slujitor au făcut parte: președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Seminarului, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, alături de alți părinți profesori ai instituției de învățământ.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a ținut un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a evidențiat faptul că sursa credinței noastre o găsim la mama și la bunica, pornind de la  Epistola a  doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 1, versetul 5: „Îmi aduc iarăşi aminte de credinţa ta neprefăcută, care, precum s-a sălăşluit întâi în bunica ta Loida şi în mama Eunichi, tot aşa, sunt încredinţat, că şi întru tine”.

 

La Liturghia arhierească au luat parte elevi seminariști şi profesori care, în timpul slujbei, s-au împărtăşit în număr mare cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.

Răspunsurile liturghice au fost date de Corul Seminarului Teologic Ortodox, dirijat de pr. prof. Petru Stanciu.

Pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, a adresat un cuvânt de mulțumire Înaltpreasfinției Sale.

La final, Părintele Mitropolit Andrei le-a dăruit elevilor si cadrelor didactice cartea „Veșnicia s-a născut la sat”, apărută în contextul Anului omagial al satului românesc.

Așa cum se obișnuiește, în primă săptămână a Postului Mare, Seminarul Teologic și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au intensificat programul liturgic-duhovnicesc. Astfel, în primele patru zile din Post, tinerii teologi au participat dimineața, în capela instituților de învățământ, la Slujba Ceasurilor, iar seara, în Catedrala Mitropolitană, la Slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit Canonul Sfântului Andrei Criteanul. La finalul slujbelor, preoții profesori au adresat tinerilor îndemnuri duhovnicești. Mai multe detalii AICI.

Mai multe fotografii găsiți AICI

Text și foto: Darius Echim

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close