În Duminica a 6-a după Rusalii (a vindecării slăbănogului din Capernaum), 16 iulie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Dezmir, județul Cluj, cu prilejul sfințirii Altarului de vară și a Monumentului Eroilor, precum și a binecuvântării lucrărilor efectuate la casa parohială.

De la ora 9:30, Preasfinția Sa a sfințit noul Altar de vară din curtea bisericii parohiale și a săvârșit Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte protopopul de Cluj I – preotul Dan Hognogi, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Avram Simișdean și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, ce ne prezintă vindecarea slăbănogului din Capernaum, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Numai Dumnezeu iartă păcatele”, în care a spus că pentru a vindeca lumea de păcat, trebuie să ne vindecăm mai întâi pe noi.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Synavlia” din Cluj-Napoca. La chinonic, corul parohiei și interpreta de muzică populară Paula Hriscu au cântat pricesne.

La finalul slujbei, PS Episcop Benedict a binecuvântat Monumentul Eroilor din curtea bisericii parohiale, care a fost refăcut integral. Acesta a fost ridicat în memoria eroilor locali căzuți pe câmpurile de luptă din cele două războaie mondiale.

Preotul paroh Avram Simișdean a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i în dar o icoană cu Maica Domnului „Pantanassa”.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă desfășurată în cei 20 de ani de slujire sacerdotală, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom stravrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe preotul paroh Avram Simișdean. Epitropul parohiei – Marius Stan a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar Romeo Rus a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. Totodată, diplome de aleasă cinstire au primit membrii Consiliului și Comitetului parohial, precum și alți binefăcători, în frunte cu primarul comunei Apahida – Grigore Fati.

După Sfânta Liturghie, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat slujba sfeștaniei la casa parohială și a binecuvântat lucrările de renovare efectuate în perioada 2017-2023. Cu acest prilej, ierarhul a dăruit doamnei preotese, prof. Oana Simișdean, care este cadru didactic la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, o icoană cu Maica Domnului.

Scurt istoric

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea clujeană Dezmir a fost ridicată între anii 1914-1921, pe locul unei foste bisericuțe de lemn. De-a lungul anilor, lăcașul de cult a fost restaurat și renovat în mai multe rânduri. La data de 27 iulie 2014, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii parohiale, Mitropolitul Andrei al Clujului a binecuvântat comunitatea parohială și a oficiat Sfânta Liturghie.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close