Însoțiți de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și de secretarul de cabinet al Preasfinției Sale, Pr. Arhidiacon Sergiu Iustin Pop, preoții din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1, mobilizați de către Pr. Protopop Dan Hognogi, au răspuns prompt apelului umanitar, lansat în regim de urgență, pentru ajutarea doamnei preotese Pantea Gabriela Emanuela, în vârstă de 45 de ani, a cărei problemă medicală necesită donarea de sânge. În acest scop, preoții, care îndeplinesc condițiile de donatori, în frunte cu PS Benedict Bistrițeanul, s-au prezentat joi dimineață, 14 decembrie 2023, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Cluj-Napoca, aflat pe strada Nicolae Bălcescu, pentru a dona sânge. La final, preoții le-au colindat pe doamnele angajate ale instituției, iar PS Benedict Bistrițeanul le-a binecuvântat și le-a dăruit câte un calendar de buzunar.

„Intenționăm ca și pe viitor, să organizăm astfel de campanii de donare de sânge la nivel de Protopopiat. Îndemnul de a dona se adresează nu doar preoților, ci și credincioșilor buni din parohiile pe care le păstoresc, cu conștiința că prin jertfa fiecăruia putem salva o viață”, a subliniat Pr. Protpop.

La rândul său, PS Benedict Bistrițeanul a spus că fiecare om trebuie să urmeze pilda oferită de Mântuitorului Iisus Hristos, care ne-a dat ca dovadă jertfa supremă de pe Cruce, pe care și-a vărsat Dumnezeiescul Sânge.

Prin gestul lor, preoții doresc să atragă atenția asupra nevoi urgente de sânge în unitățile spitalicești din România, nu doar din Cluj-Napoca și astfel, prin puterea exemplului, să sensibilizeze opinia publică asupra acestui aspect, ce, din păcate, a devenit o problemă.

Statistica arată că, anual, în România sub 2% din populație donează sânge, reprezentând o cincime din media celorlalte state din Uniunea Europeană. Prin campaniile de donare de sânge organizate începând cu anul 2013, Patriarhia Română este instituția care a încurajat cel mai mult creșterea numărului donatorilor de sânge.

Tot joi, 14 decembrie, preoții din Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1 s-au întrunit în ultima ședință administrativă din acest an. Potrivit tradiției, ședința s-a desfășurat la sediul actual al Protopopiatului, de pe strada Bisericii Ortodoxe, respectiv în Biserica cu hramul „Sfintei Treimi”.

După ce au fost discutate chestiuni administrative, Pr. Protopop le-a împărtășit preoților câteva gânduri în preajma marelui praznic al Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, le-a mulțumit pentru colaborarea strânsă manifestată pe parcursul anului, pentru seriozitatea, responsabilitatea, râvna și acrivia manifestate în slujirea pastoral misionară, le-a urat sărbători binecuvântate și le-a oferit și câteva îndemnuri referitoare la perioada încărcată care urmează.

Autor: Pr. Marius Cristian Focșanu / Radio Renașterea

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close