Centrul Comunitar Județean Cluj, instituție aflată în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și  Protecția  Copilului și a Consiliului Județean Cluj, care are ca scop reabilitarea-recuperarea persoanelor cu nevoi speciale, a organizat luni, 6 decembrie 2022, evenimentul „O zi specială, pentru persoane speciale”, cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități.

Marcată anual la data de 3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități a fost proclamată de către Adunarea Generală a ONU, în 1992, prin rezoluţia 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992).

Evenimentul a avut loc la Centrul Comunitar Județean Cluj, de pe strada Albert Einstein, nr.14, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a angajaților, beneficiarilor, colaboratorilor și a altor invitați speciali.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit o rugăciune de binecuvântare și le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, apreciind activitatea rodnică și plină de afecțiune a celor care se ocupă de acest centru comunitar.

Manifestarea a continuat cu un moment de socializare, activități interactive, jocuri, colinde etc, toate având loc în prezența și cu participarea beneficiarilor, prietenilor, colaboratorilor și invitaților speciali.

„O persoană specială ne poate învăţa multe: să avem răbdare, încredere, toleranţă, dragoste necondiţionată, compasiune şi faptul că în viaţă a fi bun e mult mai de valoare decât a fi cel mai bun!”, au declarat organizatorii.

În cadrul Centrului Comunitar Județean Cluj funcționează 6 centre:

  • Centru de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități;
  • Centru de zi de recuperare pentru copii cu autism;
  • Centru de servicii de recuperare neuromotorie și de tip ambulatoriu pentru persoanele adulte cu dizabilități;
  • Centru de zi de integrare și reintegrare socio-profesională pentru persoanle adulte cu dizabilități;
  • Centru de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă;
  • Centru de zi pentru persoane adulte cu Alzheimer.

Aceste centre asigură servicii de specialitate, în mod gratuit, pentru recuperarea copiilor și adulților cu dizabilități, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap și oferă o variată paleta de intervenții, după cum urmează: asistență socială, intervenție timpurie, psihologică, psihopedagogică, logopedică, mobilizarea orofacială, kinetoterapie, fizioterapie, hidroterapie, masaj, stimulare senzorială, orientare socio-profesională, consiliere şcolară-vocațională, inegrare-reintegrare socială, consiliere psihologică părinți și aparținători, mediere în găsirea unui loc de muncă și asistenţă medicală.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close