Marți, 15 ianuarie 2019, de Ziua Culturii Naționale și a comemorării poetului național Mihai Eminescu, la 169 de ani de la nașterea sa, la Cluj-Napoca au avut loc mai multe evenimente cultural-artistice, cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a autorităților locale, județene și militare, a numeroși oameni de cultură, elevi și studenți de la instituțiile de învățământ clujene.

Cu această ocazie, de la ora 11:00, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat o slujbă de pomenire la statuia poetului național Mihai Eminescu, amplasată în fața Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.

Cu această ocazie, IPS Andrei a rostit un cuvânt evocator despre personalitatea marelui poet.

 

 

De asemenea, au luat cuvântul primarului municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc și poetul Horia Bădescu, reprezentantul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, care a vorbit despre poetul Mihai Eminescu și despre semnificația Zilei Naționale a Culturii Române.

La final, a avut loc ceremonia de depunere de coroane și flori la statuile lui Mihai Eminescu și Lucian Blaga, iar Corul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca a interpretat câteva cântece pe versurile poetului național, fiind dirijat de pr. prof. Petru Stanciu.

Ceremonia a fost urmată de un spectacol liric în foaierul Teatrului Naţional, intitulat „Recital de lieduri și poeme românești”, susținut de artiştii Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca: soprana Oana Trâmbițaș și mezzosoprana Alexandra Leșiu.

De asemenea, au interpretat din lirica eminesciană actorii Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca: actrița Alexandra Tarce și actorul Ruslan Bârlea.

Spectacolul a fost acompaniat la pian de pianistul Lucian Dușa. Regia spectacolului este semnată de Ruslan Bârlea, iar regia muzicală de Iulia Merca.

La eveniment au participat numeroși clujeni, oameni de cultură, reprezentanti ai autorităților locale, județene și militare, elevii de la școlile și liceele clujene, printre care elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca și un grup de copii de la Grădinița Universității Babeș-Bolyai.

Despre Luceafărul Poeziei Românești

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi şi prozatori români, fiind considerat poetul naţional. Acest „voievod stelar”, conform poetului Mircea Micu, prin poezia sa genială,  a fost fondatorul limbii române moderne.

În data de 15 ianuarie, 1850, în Ipotești, județul Botoșani, s-a născut cel de-al șaptelea copil al familiei Eminovici. Beneficiind de o copilărie liberă și simplă, poetul a păstrat de-a lungul anilor amintirea căminului părintesc și a naturii din zona casei sale. Școala primară a făcut-o în Cernăuți, după care au urmat ani de inconsecvență din acest punct de vedere. Prima publicație apare în 1866, în broșura școlară „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti”. Poezia este numită „La mormîntul lui Aron Pumnul” . Numele Mihai Eminescu i-a fost dat de către Iosif Vulcan, care deținea revista „Familia” în care mai apar câteva poezii ale lui. Urmează ani în care pribegește prin țară și în afară pentru diferite studii, pe care nu le încheie, în timp ce își continuă publicările în diferite reviste. În perioada 1877 – 1883 este redactor, apoi  redactor – șef la ziarul „Timpul” din București. În această perioadă scrie marile opere „Luceafărul” și Scrisorile. Tot atunci se și îmbolnăvește. În 15 iunie 1889 se stinge din viață și este înmormântat la București, în cimitirul Bellu.

Sărbătoarea Națională

În 7 decembrie 2010 apare legea cu nr. 328 prin care ziua de 15 ianuarie devine Ziua Culturii Naționale. În fiecare an, la jumătatea primei luni din noul an ne amintim de cei care au contribuit semnificativ la cultura noastră. Sărbătoarea Ipoteștiului a devenit una națională, iar nașterea poetului a devenit Ziua Culturii Naționale.

Mai multe fotografii găsiți AICI

Text și foto: Darius Echim

Marți, 15 ianuarie 2019, de Ziua Culturii Naționale și a comemorării poetului național Mihai Eminescu, la 169 de ani de…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Marţi, 15 ianuarie 2019

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close