Sărbătoarea hramului Mănăstirii Nicula a continuat luni noaptea cu scoaterea Icoanei Maicii Domnului din Biserica mănăstirii și așezarea ei pe altarul de vară al așezământului monahal. În jurul orei 22, a început Utrenia şi Prohodul Maicii Domnului la care au participat un impresionant numar de credincioși veniți din toate colțurile lumii.

Slublele au fost oficiate de ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, ÎPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, ÎPS Luca, Mitropolit de Zaporozhye şi Melitopol din Ucraina, respectiv PS Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, în sobor de preoți și diaconi.

În jurul orei 02:00 s-a înconjat biserica cu Icoana Maicii Domnului în sunete de toacă, rugăciuni și pricesne iar apoi icoana a fost reașezată la locul ei în biserica mănăstirii.

S-au citit Moliftele Sfântului Vasile cel Mare pentru folosul credincioșilor iar apoi Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului a rostit un cuvânt de învățătură despre iubirea semenilor.

Predica PS Emilian Crișanul la Prohodul Maicii Domnului – Mănă…

Predica PS Emilian Crișanul la Prohodul Maicii Domnului – Mănăstirea Nicula

Posted by Radio Renașterea on 14 August 2017

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close