La Mănăstirea clujeană „Adormirea Maicii Domului” de la Nicula a avut loc miercuri, 14 iunie 2023, sinaxa monahală, în cadrul căreia s-au întâlnit stareţii, stareţele şi duhovnicii de la mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Lucrările, prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-au desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei, și a Arhimandritului Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos.

Înainte de începerea sinaxei, desfășurate în biserica nouă a așezământului monahal, ierarhii clujeni, alături de oaspetele grec, s-au închinat la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, după care a fost rostită o rugăciune de binecuvântare. Apoi, în deschiderea sinaxei, moderatorul întâlnirii, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, a arătat că părintele stareț Efrem a mai vizitat Arhiepiscopia Clujului și, implicit Mănăstirea Nicula, în urmă cu 20 de ani.

„Ne bucurăm astăzi să vă primin într-o biserică nouă, un lăcaș de cult care ne reprezintă, deoarece mănăstirea este de notorietate, atât în țară, cât și peste hotare. Nicula poate fi considerată și „Gădina Maicii Domnului” și „Athosul românesc”, deoarece istoria ei se pierde în negura vremurilor. (…) Așadar, Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit Andrei ați creat un moment istoric prin prezența părintelui stareț Efrem și noi, obștile monahale, vă suntem recunoscători”,  a spus exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului.

După acest moment, Mitropolitul Clujului le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc.

„Această sinaxă am organizat-o cu prilejul vizitei părintelui stareț Efrem în Arhiepiscopia noastră. Subliniez și eu o realitate care ne doare: călugării sunt din ce în ce mai puțini. Așa că am venit să-l ascultăm pe părintele Efrem, ca să căpătăm înțelepciune cum am putea milita ca să se înmulțească numărul călugărilor. Așa că, părinte stareț Efrem, mare este bucuria că ați venit la noi”, a spus ierarhul clujean.

A urmat conferința susținută de Arhimandritul Efrem Vatopedinul, care efectuează în aceste zile o vizită în Arhiepiscopia Clujului.

„Mă bucur că mă aflu alături de dumneavoastră. Când mă aflu într-o mănăstire, nu stiu de ce, mă simt mai bine decât atunci când mă aflu într-o parohie. Probabil este harul deosebit care se sălășluiește în mănăstiri și pentru faptul că aici văd mulți monahi și monahii. Dacă ne uităm la istoria monahismului, la nivel mondial, vom vedea că, într-un chip minunat, Maica Domnului se arăta unor oameni care erau feciorelnici, curați și le spunea unde găsesc icoane ale sale și le indica locul unde să ridice o mănăstire. De aceea, cele mai multe mănăstiri sunt închinate Maicii Domnului. Aici, în mănăstire, ne-am închinat Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Deci, în monahismul ortodox, poziția predominantă aparține Maicii Domnului. De aceea, vin la mine mulți tineri, și din țara dumneavoastră, care mă întreabă dacă au vocație monahală. În esență, nu există vocație pentru monahism, ci este ceva mai adânc și a spus-o Hristos în Evanghelie: Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis”, a spus părintele stareț Efrem.

După conferință, invitatul a răspuns întrebărilor venite din partea celor prezenți.

 

La final, din partea Mănăstirii Nicula, părintele stareț, arhim. Nicolae Moldovan, i-a dăruit oaspetelui grec o copie a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul.

Drept mulțumire pentru invitație și ospitalitate, Arhimandritul Efrem Vatopedinul a dăruit la rândul său bibliotecii Mănăstirii Nicula o copie dupa un Codice vatopedin din a doua jumătate a secolului XIII, care conține șase cărti ale Vechiului Testament.

Alături de stareţii, stareţele şi duhovnicii de la mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei  Clujului, la sinaxă au luat parte și alți călugări, preoti de mir, dar și credincioși.

La final, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru a făcut câteva anunțuri de ordin administrativ și pastoral. Totodată, a mulțumit starețului Mănăstirii Nicula, arhim. Nicolae Moldovan, alături de întreaga obște, pentru ospitalitate.

VIDEO integral – Sinaxa monahală

Mai multe fotografii AICI

Autor: Grigore Sâmboan / Radio Renașterea

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

Din aceeași categorie

Share This