În prima zi a Anului Nou, luni, 1 ianuarie 2024, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului și pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, fiind înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: părintele paroh Titus Moldovan, pr. prof. univ. dr. Alexandru Moraru, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci – director al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, preotul Petru Ioan Ilea și secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit pe tema „Cum să creștem spiritual, la început de an”, explicând că „noi, oamenii, suntem împreună lucrători cu Dumnezeu”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de arhid. prof. dr. Daniel Frumos.

La finalul slujbei a fost săvârșit un Polihroniu pentru Noul An 2024, iar preotul paroh Titus Moldovan a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântarea adusă la început de an calendaristic.

Slujbă de binecuvântare a Noului An

În noaptea dintre ani, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Zorilor, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat o slujbă de Te Deum, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate în anul care a trecut, rugându-L să binecuvinteze Anul Nou 2024. La finalul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură și a spus că „la final de an să învățăm să privim în inimă, să facem curat înlăuntrul nostru și să lasăm acolo doar ce merită să rămână”.

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Față” este ridicată în perimetrul vechii cetăți medievale a Clujului, pe Bulevardul Eroilor, nr. 24-26.

Biserica este construită într-un stil neobizantin, cu balcon la fațadă și coloane, fiind încadrată în ansamblul arhitectural istoric al orașului. Piatra de temelie a fost pusă de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu, în anul 1999. Biserica a fost sfințită în data de 18 august 2018, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

Lăcașul de cult, unic în spațiul răsăritean, este un manifest spiritual, care arată că Ortodoxia poate fi modernă și, în același timp, să se inspire din tradiție. În spațiul interior, mozaicurile, realizate de pictorul și teologul iezuit Marko Ivan Rupnik, redau o sinteză teologică între canonul artei bizantine și canonul artei occidentale din primul mileniu de istorie a Bisericii creștine. Iconostasul, realizat în lemn de tei aurit, de artistul Silviu Oravitzan, ilustrează lumina spirituală care izvorăște din prezența și lucrarea lui Dumnezeu și pe care omul este chemat să o vadă.

În prezent, Parohia clujeană „Schimbarea la Față” este păstorită de părintele paroh Titus Moldovan, alături de cei doi preoți slujitori: pr. Petru Ioan Ilea și pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, director al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, precum și de arhidiaconul prof. dr. Daniel Frumos, cadru didactic la Colegiul Ortodox din Cluj-Napoca.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close