Joi, 28 octombrie 2021, la Mănăstirea Dobric, județul Bistrița-Năsăud, a avut loc sinaxa monahală, în cadrul căreia s-au întâlnit stareţii, stareţele şi duhovnicii de la mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Lucrările sinaxei s-au desfășurat în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

În deschiderea evenimentului, începând cu ora 8:00, în biserica așezământului monahal, arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de stareți și duhovnici. În cadrul slujbei au fost înălțate rugăciuni pentru odihna sufletului Episcopului Vasile Flueraș.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele exarh Dumitru Cobzaru a oficiat o slujbă de Te Deum, în prezența chiriarhului și a cinului monahal.

Apoi, în sala de conferințe „Episcop Nicolae Ivan” din cadrul mănăstirii, s-au desfășurat lucrările sinaxei, fiind deschise și prezidate de Părintele Mitropolit Andrei, care le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc.

În cadrul întâlnirii, arhimandritul lect. univ. dr. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca și cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu, a susţinut o prelegere intitulată: „Cu gândul la cei plecați, ne rugăm pentru ei Celui ce este Învierea și Viața și le îngrijim mormintele”. În cadrul acesteia, arhimandritul Simeon a vorbit despre „celebrările liturgice pentru cei adormiți – expresii ale caracterului pascal al morții creștine” și despre „cimitire – locuri ale memoriei, culturii și speranței eshatologice”. Părintele Simeon a prezentat și aspecte privind rânduiala înmormântării călugărilor.

De asemenea, a fost prezentat volumul „Monahismul, același și perpetuu”, apărut la Editura Renașterea, fiind coordonat de arhimandritul Dumitru Cobzaru. Cartea este dedicată Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cu prilejul aniversarii unui deceniu de la întronizarea în scaunul mitropolitan, și conține cuvântările de la sinaxele monahale din ultimii 10 ani. Toți cei prezenți au primit cartea în dar din partea ÎPS Părinte Andrei.

La final, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor, a făcut câteva anunțuri de ordin administrativ și pastoral. Totodată, a mulțumit strareței Mănăstirii Dobric, stravrofora Veronica Coțofană, pentru ospitalitate.

Au fost aduse la cunoştință ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod în ceea ce priveşte buna rânduială şi disciplină a vieţii monahale, iar cei prezenți au avut ocazia de a adresa întrebări și de a dezbate împreună teme de actualitate din viața bisericească și monahală. Printre altele, s-a făcut referire la importanța acțiunii misionare și filantropice în rândul semenilor.

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Dumitru Cucură

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close