Sâmbătă, 14 iunie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Sâmboieni, județul Cluj, cu prilejul sfințirii Monumentului Eroilor din localitate și a unei axionițe cu icoana Maicii Domnului.
De dimineață, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, de la ora 12:30, clericii și credincioșii prezenți l-au întâmpinat și primit pe Întâistătătorul Eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, care a sfințit Monumentul Eroilor din Sâmboieni. Acesta a fost ridicat în centrul satului în memoria eroilor locali care și-au jertfit viața pe câmpurile de luptă în cel de-al Doilea Război Mondial, fiind edificat de comunitatea parohială cu sprijinul Primăriei Comunei Sânmărtin, de care aparține administrativ-teritorial localitatea Sâmboieni. De asemenea, ierarhul a sfințit și o axioniță cu icoana Maicii Domnului, care va fi așezată spre închinarea credincioșilor în biserica parohială.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Gherla – preotul Iulian Paul Isip, preotul paroh Sergiu Păcurar, precum și alți preoți invitați.
La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei le-a vorbit celor prezenți despre cinstirea memoriei înaintașilor și despre importanța cinstirii eroilor neamului românesc, pornind de la versetul scripturistic „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7). De asemenea, ierarhul i-a felicitat pe toți cei implicați în viața și activitățile parohiei. Astfel, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe preotul paroh Sergiu Păcurar. Domnul Petrică Nemeș a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.
La manifestare au participat oficialități locale, precum și numeroși credincioși, o parte fiind îmbrăcați în straie populare.
Scurt istoric
Biserica parohială din Sâmboieni, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, a fost construită între anii 1981-1982, fiind târnosită de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu, la data de 15 mai 1983. După un amplu proces de renovare, la data de 26 iulie 2020, biserica a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.
Parohia Sâmboieni deține și o biserică din lemn, monument istoric, construită în anul 1753, conform unei inscripții.
Din punct de vedere administrativ-teritorial, Parohia Sâmboieni și filia Târgușor aparțin de comuna Sânmărtin, iar din punct de vedere administrativ-bisericesc de Protopopiatul Gherla.
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului