Joi, 21 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Șieu-Odorhei, județul Bistrița-Năsăud.

Cu acest prilej, de la ora 12:00, în prezența oficialităților locale și a credincioșilor din sat, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a sfințit capela mortuară din localitate.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, președintele Asociației Filantropia Ortodoxă – Filiala Bistrița-Năsăud – preotul Marius Pintican, parohul comunității din Șieu-Odorhei – preotul Flaviu Marian Druță, precum și alți preoți invitați.

La finalul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța valorificării vieții pământești pentru veșnicie și i-a felicitat pe cei implicați în viața și activitățile parohiei. Astfel, Înaltpreasfinția Sa i-a acordat parohului Flaviu Marian Druță și domnului Petru Miron,  administratorului firmei responsabile cu ridicarea capelei, „Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a credinciosului”, iar primarului comunei Șieu-Odorhei, Sorin Sfintean, i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni.

Capela mortuară a fost construită în centrul comunei, iar investițiile au fost suportate de Primăria Comunei Șieu Odorhei. Edificarea capelei a început în luna aprilie 2022 și a fost finalizată în luna august 2023, conform părintelui paroh Flaviu Marian Druță.

La slujbă au participat oficialități județene și locale, în frunte cu prefectul județului Bistrița-Năsăud – Teofil Cioarbă și vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – Camelia Tabără.

Scurt istoric

Aşezat pe malul stâng al râului Șieu, satul Şieu-Odorhei are din 1905 o biserică construită sub formă de navă, ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. De-a lungul vremii, în lăcașul de cult a fost introdus curentul electric, s-a introdus instalația de încălzire centrală și a fost pictat, iar în anul 2006 a fost resfințit de Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Parohia Șieu-Odorhei

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close