Biserica din cătunul Recele, aparținătoare a parohiei Ilva Mare din protopopiatul Năsăud a fost sfințită astăzi, 18 mai 2014, de ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Slujba de sfințire a început la ora 8: 30. La intrarea în localitate ierarhul a fost întâmpinat de fiii satului, iar în fața bisericii, de un sobor de 16 preoți alături de care a oficiat sfințirea locașului de cult și Sfânta Liturghie.
Aproximativ 2000 de oameni au luat parte la slujbă, între care și oficialități locale și județene.

În cuvântul de învățătură, ÎPS Părinte Andrei a evidențiat importanța Sf. Împărtășanii cu Trupul și Sângele Mântuitorului, pe care a numit-o apa cea vie: „Atunci când Domnul Hristos a fost pironit pe cruce și unul dintre ostași a împuns coasta Lui, a ieșit sânge și apă. Sângele Sfintei Împărtășanii și apa Sfântului Botez. Sfânta Împărășanie este apa cea vie din care nutrindu-ne nu vom mai flămânzi și nu vom mai înseta în veac”.
Răspunsurile la slujbă au fost date de corul de maici de la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare.
La final, preoții parohiei Ilva Mare, Cristian Lupșan și Solovăstru Dănilă, au fost ridicați la rangul de iconom stravrofor. Totodată, ÎPS Părinte Andrei a acordat ctitorului Grigore Ureche, Crucea Trainsilvană și diplome de aleasă cinstire tuturor celor care s-au implicat în construcția locașului de cult.

Biserica din cătunul Recele a parohiei Ilva Mare a fost construită în 2009, iar între anii 2011-2012 s-au desfăşurat lucrările de finisare.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close