Miercuri, 8 mai 2019, la sărbătoarea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Pădureni, județul Cluj, cu prilejul hramului.

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan este prăznuit de trei ori pe an, însă în ziua de 8 mai este sărbătorit în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său din Efes. Mormântul Sfântului Ioan Teologul izvorăște, din Suflarea Duhului Sfânt, o pulbere sfântă, care izbucnește afară în fiecare an, la această dată. Localnicii o numesc „mană”. Această pulbere divină este cunoscută pentru darurile ei vindecătoare, atât pentru suflet, cât și pentru trup.

Potrivit stareței mănăstirii, monahia Nectaria Pușcaș, programul liturgic a început seara trecută, cu slujba Privegherii.

În această dimineață, de la ora 9:30, Înaltpreasfințitul Părintele Mitropolit Andrei a fost întâmpinat de soborul preoților slujitori, iar de la ora 10:00 a oficiat Sfânta Liturghie, la altarul de vară al mănăstirii, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Turda, pr. Alexandru Rus, duhovnicul mănăstirii, ierom. Vladimir Marc, alături de alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia l-a evocat pe Sfântul Ioan Teologul, Apostolul Domnului, numit și Apostolul Iubirii.

 

La final, părintele duhovnic Vladimir Marc a mulțumit Ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor prezenți.

Raspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de teologul Vlad Zurgalău.

La hramul așezământului monahal au fost prezente starețe de la mănăstirile din eparhia Clujului, credincioșii din Pădureni, precum și din localitățile învecinate.

 

Mănăstirea de maici „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul clujean Pădureni, comuna Tritenii de Jos, a fost reactivată în 1 ianuarie 2014, pe vatra unei vechi mănăstiri ce funcționa în jurul anilor 1770. Biserica a fost reclădită de săteni, în 1967, dar a rămas nefolosită până în 2000, când a fost reabilitată de către un grup de credincioși.

Obștea este formată din 5 viețuitori, în frunte cu maica stareță Nectaria Pușcaș și părintele duhovnic Vladimir Marc.

În prezent, se află în construcție un nou corp de chilii și o trapeză.

Tot astăzi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, însoțit de exarhul mănăstirilor, arhim. Dumitru Cobzaru, a vizitat șantierul Centrului misionar-social „Sfântul Apostol Andrei”, de pe Calea Turzii, Cluj-Napoca.

Mai multe fotografii AICI  

 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close