La Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, în cadrul serilor culturale, miercuri, 15 martie 2023, de la ora 19:00, a avut loc un eveniment editorial și comemorativ în cadrul căruia a fost lansată cartea „Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011). Omul și Istoria”, scrisă de arhimandritul dr. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. De asemenea, a fost evocată personalitatea Mitropolitului Bartolomeu Anania, în anul când s-au împlinit 30 de ani de la hirotonia întru arhiereu a vrednicului de pomenire ierarh, eveniment ce a avut loc la data de 7 februarie 1993, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

În frunte cu Părintele Mitropolit Andrei, la eveniment au participat clerici, teologi, oameni de cultură, oficialități civile și militare din județele Cluj și Bistrița-Năsăud, ucenici și fii duhovnicești, precum și numeroși credincioși clujeni.

În cadrul serii au luat cuvântul și au prezentat volumul: Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, și membru de onoare al Academiei Române; Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă – cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca; Pr. lect. univ. dr. Bogdan Ivanov – președintele Fundației „Mitropolitul Bartolomeu” și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca; și Dr. Dumitru Suciu – cercetător științific gr. I în cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române.

 

Evenimentul editorial a fost completat cu un recital de muzică sacră susținut de corul de fete al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, dirijat de arhid. prof. dr. Daniel Frumos, și de corul maicilor de la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele.

Manifestarea a fost moderată și prezentată de părintele dr. Cornel Coprean, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului.

La finalul serii, părintele arhimandrit dr. Dumitru Cobzaru, autorul noii apariții editoriale, a vorbit despre conținutul volumului, care surprinde personalitatea Mitropolitului Bartolomeu în cheia istoriei pe care a traversat-o, și a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru prezență și pentru binecuvântarea apariției cărții, precum și tuturor celor prezenți.

 

Apărut anul acesta printr-o colaborare între Editura Renașterea și Editura Centrului de Studii Transilvane a Academiei Române – Filiala Cluj, volumul reprezintă transpunerea editorială a tezei de doctorat a autorului, intitulată „Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011). Omul, Destinul și Istoria”. Aceasta a fost susținută public anul trecut, în data de 24 octombrie, și a fost realizată în cadrul Școlii Doctorale a Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca, sub îndrumarea științifică a vrednicului de amintire prof. univ. dr. Nicolae Edroiu (fost membru corespondent al Academiei Române) și a dr. Dumitru Suciu, cercetător științific gr. I în cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu”.

„Prin tot ceea ce a fost și a înfăptuit pentru Biserică și pentru Neamul românesc, arhiepiscopul și mitropolitul, scriitorul și teologul Bartolomeu Valeriu Anania a sădit în noi neliniștea datoriei de a-i păstra memoria vie, neștirbită și cât mai deplină. Din această neliniște s-a născut preocuparea de a evoca, ori de câte ori permit împrejurările, cuvintele-i memorabile, faptele sale pilduitoare sau episoade din deopotrivă impresionanta și dramatica poveste a unei vieți pline și împlinite. Și tot această neliniște este cea care ne-a condus la o abordare din perspectivă științifică a vieții și activității sale. (…) Astfel, scopul lucrării de față este acela de a oferi o prezentare cât se poate de imparțială – îndeobște bazată pe mărturiile participanților direcți la evenimente și pe documentele oficiale, arhivistice – a episoadelor în care Bartolomeu Valeriu Anania s-a implicat sau a fost implicat, fără voia sa, însă păstrându-și mereu verticalitatea. Fără faptele, atitudinea și cuvintele sale, istoria recentă a țării noastre ar fi arătat cu siguranță altfel. Considerăm că evocarea acestor evenimente cruciale din istoria României și a unei personalități ca Bartolomeu Valeriu Anania se impune cu necesitate în actualitate. Nu pot trece cu vederea că l-am cunoscut îndeaproape, iar multe din amintirile sale mi le-a transmis direct, ceea ce mă obligă să (re)cunosc realitatea și să las o mărturie, cât se poate de onestă, în ce-l privește, dar și pentru posteritate”, a mărturisit autorul.

 

Scurtă biografie

Mitropolitul Bartolomeu Anania (18 martie 1921 – 31 ianuarie 2011), tălmăcitor al Bibliei şi ctitor remarcabil, a păstorit Eparhia clujeană cu înţelepciune, timp de 18 ani, în perioada 1993-2011, reuşind să-i dinamizeze activitatea, pentru a răspunde prompt şi eficient solicitărilor noi şi tot mai diverse ale lumii moderne. De numele Mitropolitului Bartolomeu se leagă actul istoric de reînființare, în anul 2006, a Mitropoliei Clujului, ca o reînviere a vechii mitropolii de la Feleac, ctitorită la finele veacului al XV-lea, de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și ocrotită de urmașii lui. Acesta este înmormântat în cripta ierarhilor de la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, unde își doarme somnul de veci alături de Episcopul Nicolae Ivan – ctitorul catedralei, Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul). Biografia detaliată a Mitropolitului Bartolomeu poate fi consultată AICI. 

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close