Miercuri, 8 noiembrie 2017, de sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohiei Dipșa, din Protopopiatul Ortodox Bistrița.

Alături de Înaltpreasfinția Sa au liturghisit un numeros sobor de preoți, din care a făcut parte consilierul pe probleme de misiune și protocol, arhid. Caludiu Grama, inspectorul eparhial, părintele dr. Vasile Nemeș și Protopopul de Bistrița, părintele Alexandru Vidican.

După citirea pericopei evanghelice, la momentul rânduit din Sfânta Liturghie, Părintele Mitropolit Andrei a rostit cuvântul de învățătură referitor la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor puterilor cerești. În cuvântul său, Mitropolitul Clujului a subliniat faptul că:

Aceasta este ziua în care trebuie să ne aducem aminte că Dumnezeu, pe lângă lumea văzută a mai creat o lume, lumea nevăzută, lumea îngerilor. În Sfânta Scriptură sunt pomeniți mulți îngeri, cu numele lor. Un sfânt părinte al Bisericii, Dionisie Areopagitul a meditat și el la această lume a îngerilor și ne-a spus și nouă că sunt multe, foarte multe cete de îngeri. I-a împărțit Dumnezeu în nouă cete de îngeri. Și cele nouă cete ale îngerilor, nu vreau să vă încarc neapărat mintea ca să le rețineți, căci ele sunt pomenite și în Scriptură și în cărțile de teologie, însă ele sunt împărțite pe trei triade, tot câte trei. Învățătura Bisericii noastre începe cu cei mai apropiați îngeri de tronul lui Dumnezeu, așa se și numesc, tronuri, heruvimi și serafimi. Ei alcătuiesc o primă triadă. Apoi urmează puterile, domniile, stăpâniile; a doua triadă. Și a treia triadă: începătoriile, arhanghelii și îngerii. Ori astăzi, ne aducem aminte de doi arhangheli. În tradiția Bisericii noastre ei figurează pe calendar: arhanghelii Mihail și Gavriil, dar în Sfânta Scriptură sunt pomeniți mai mulți. Sunt șapte la număr.

Mai departe, Ierarhul a arătat care sunt lucrările caracteristice fiecărui arhanghel pomenit de Sfânta Scriptură, în conformitate cu numele lor, iar la final a atras atenția celor prezenți că îngerul păzitor al fiecărui creștin nu ne părăsește niciodată, din contră, este mereu alături de noi:

Să ne sfiim de îngerii noștri. Chiar și atunci când avem impresia uneori că suntem părăsiți de toată lumea, totuși nu suntem singuri ci îngerii lui Dumnezeu sunt cu noi și dacă noi avem buna intenție de a lucra după voia lui Dumnezeu, îngerii lui ne sprijinesc. În lupta noastră cu răul, ei ne sprijinesc. Așa cum l-ați văzut pe arhanghelul Gavriil că s-a luptat cu diavolul cănd l-a dat jos din cer, tot așa se luptă astăzi, împreună cu noi, împotriva tuturor relelor din lume.

La finalul programului liturgic, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a acordat părintelui Liviuț Costel Tătar, preot paroh în localitatea Dipșa, rangul de Iconom-Stavrofor, cu dreptul de a purta cruce pectorală. Distincția a fost acordată părintelui paroh ca o încununare a lucrărilor săvârșite în parohie, dar și ca o încurajare pentru lucrarea de finalizare a lucrărilor de la biserica parohială. De asemenea, pentru dragostea cu care s-au implicat în lucrarea misionară și administrativă, mai mulți credincioși au fost distinși cu Diplome de aleasă cinstire.

 

Începând cu ora 14:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a oficiat slujba de binecuvântare a lucrărilor săvârșite la casa parohială din localitatea bistrițeană Posmuș, păstorită de părintele Marin Lărgean.

Sărbătoarea comunității a început încă de dimineață, cu Sfânta Liturghie, oficiată în biserica satului de un sobor format din 5 preoți.Potrivit părintelui paroh, Marin Lărgean de la ora 14:30 Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost primit de preoți și credincioși iar apoi au oficiat slujba de binecuvântare a casei parohiale. Începând cu anul 2014, atât casa parohială, cât și biserica din Posmuș au beneficiat de ample lucrări de renovare.

 

Vizita Părintelui Mitropolit Andrei de astăzi a fost așteptată de creștinii bistrițeni și a încununat munca efectuată în ultimii ani. În cuvântul rostit cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că binecuvântarea casei parohiale a fost rânduită de Dumnezeu să aibă loc în această zi de pomenire a celor ce mijlocesc pentru noi și duc rugăciunile noastre către Dumnezeu, felicitând pe cei implicați în lucrările efectuate:

Am admirat modul în care ați pus împreună casa la punct. Sunteți vrednici de toată lauda! Pe lângă biserică, casa parohială este de mare importanță. Sfântul Ioan Gură de Aur numește casa creștinului mica biserică pentru că, dacă în biserică ne rugăm duminica, în casa noastră ar trebui să ne rugăm în fiecare dimineață și în fiecare seară. Așa că vă felicităm pentru tot ceea ce ați realizat aici.

În semn de apreciere pentru lucrările efectuate la casa parohială și pentru activitatea pe plan duhovnicesc, părintele Marin Lărgean a fost distins astăzi de Înaltpreasfințitul Andrei cu rangul de Sachelar, având dreptul de a purta ca semn distinctiv brâul albastru. La final, părintele paroh Marin Lărgean a mulțumit chiriarhului locului pentru binecuvântarea adusă astăzi comunității parohiale din localitatea Posmuș.

 

Din aceeași categorie

Share This