Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, a fost cinstit cu fast liturgic joi, 26 octombrie, pe Colina Bucuriei. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Altarul de vară din vecinătatea Catedralei Patriarhale de către Înalt­prea­sfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei, împreună cu un sobor de ierarhi români din care a făcut parte și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Praznicul închinat ocrotitorului orașului Tesalonic a debutat în ajun, când în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie a fost să­vârșită, tot la Altarul de vară, slujba Privegherii de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, ­E­piscop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Atât în seara de ajun, cât și în dimineața zilei de pomenire a sfântului, miile de credincioși și pelerini sosiți pentru a primi binecuvântarea sfinților prezenți prin cinstitele lor moaște s-au aflat în stare de pace și rugăciune, fiind în duh de comuniune cu slujitorii care i-au adus ­închinare lui Dumnezeu și laudă Sfântului Dimitrie în cadrul bogatelor slujbe liturgice. Pelerinii l-au cinstit în chip deosebit pe marele mucenic prin închina­rea înaintea raclei ce adăpostește ­părticele din moaștele sfântului, așe­zată în „Baldachinul Sfinților” alături de celelalte odoare.

La Sfânta Liturghie, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Pantelimon, s-au rugat: Înaltprea­sfințitul Părinte Lauren­țiu, Mitropolitul Ardealului; Înalt­preasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei; Înalt­prea­sfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; Înaltprea­sfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; Prea­sfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor; Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului; Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramu­reșului și Sătmarului; Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei; Prea­sfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului; Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii; Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului; Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei; Prea­sfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix; Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei; Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord; Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal; Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor; Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor; Prea­sfințitul Părinte Benedict Bistri­țeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului; Prea­­­sfin­­ți­-tul Părinte Paisie Lugojeanul, ­E­pis­cop-vicar al Arhiepiscopiei Timi­șoa­rei; Preasfințitul Părinte Sofian ­Brașo­veanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului; Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Ră­dăuților; Preasfințitul Părinte Emilian Cri­șanul, Episcop-vicar al Arhi­epis­co­piei Aradului; Preasfin­țitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu­-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

 

După lecturarea pasajului evanghelic rânduit (Ioan 15, 17-27; 16, 1-2), mitropolitul grec a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat evlavia de care se bucură atât marele martir prăznuit, cât și Ocrotitorul Bucureștilor, cei doi purtând același nume: „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este ocrotitorul și apărătorul Tesalonicului, dar și al întregii lumi. Spunem aceasta întrucât tot pământul este plin de minunile sale, de harul și de mirul ce izvorăște până acum din sfintele sale moaște și umple de bună mireasmă duhovnicească simțurile noastre duhov­ni­cești și trupești. De aceea, este cinstit și slăvit numele cel mare al Sfântului Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, în tot pământul. De aceea, sunt mii de creștini care aleargă în această zi de pomenire a lui, dar și în tot timpul anului, la preafrumoasa lui biserică din Tesalonic, ca să se închine și să sărute sfintele moaște purtătoare de har și să primească binecuvântarea sa. De aceea, și dumneavoastră, poporul binecredincios al Bucureștilor, îl cinstiți în orașul vostru și sărbă­toriți în fiecare an pomenirea purtătorului de cunună Dimitrie al Tesalonicului, al cărui nume îl poartă și sfântul pe care îl vom prăznui mâine, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, făcătorul de minuni, apărătorul și ocrotitorul acestui oraș. Cei doi sfinți nu au în comun doar numele, minunile săvâr­șite sau mijlocirile stăruitoare făcute pentru mântuirea locuitorilor din Tesalonic și București, ci și luptele duhovni­cești pe care le-au purtat pentru Hristos. Au în comun dragostea lor fierbinte pentru Hristos, mulțimea virtuților care le-au împodobit sufletele și le-au sfințit trupurile”.

Ierarhul a vorbit, de asemenea, despre virtutea curăției trupești și sufletești pe care au dobândit-o ne­numărați sfinți bineplăcuți lui Dumnezeu.

„Dacă Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a reușit să ajungă la o măsură atât de înaltă încât să se învrednicească a suferi și pătimiri asemănătoare cu cele ale lui Hristos, fiind înjunghiată coasta sa, el a primit și mult har de la Dumnezeu, astfel încât curgerea mirului și minunile lui să se reverse în toată lumea. Aceasta se datorează, în primul rând, faptului că viața lui a fost curățită, prin harul lui Dumnezeu, de toată necurăția trupului și a duhului. Curăția sufletului și a trupului au fost cele care L-au făcut pe Dumnezeu să o aleagă pe fiica cea smerită din cetatea Nazaretului, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, dintr-o mul­țime nenumărată de femei, ca să o înalțe mai presus decât toate cerurile și să o învrednicească a se face Maică a Fiului Său Celui Veșnic și Maică a tuturor oamenilor, astfel încât să se săvârșească minuni chiar și prin sfintele ei icoane. Pe una dintre cele mai vechi icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului v-am adus-o și noi aici, în orașul dumneavoastră, răspunzând invitației adresate nouă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ca să sărbătorim împreună cu voi pomenirea Ocrotitorului duhovnicesc al ora­șului dumneavoastră, care s-a remarcat și el prin curăția și prin cuvioșia vieții sale. (…) Întrucât îl cinstim astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, am dorit să vă aducem, de asemenea, binecuvântarea și harul ce izvorăsc din sfintele lui moaște. V-am adus, așadar, și o părticică din aceste sfinte moaște, care se păstrează în Mitropolia de Veria, Naousa și Kampania, ca un odor de mare preț și ceresc”, a adăugat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Pantelimon.

La Sfânta Liturghie a cântat Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române, dirijată de părintele conf. dr. Stelian Ionașcu.

Mai multe fotografii AICI

Sursă text: Emilian Apostolescu / Ziarul Lumina

Foto credit: Raluca-Emanuela Ene / Basilica.ro și Luigi Ivanciu / Ziarul Lumina

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close