Biserica Ortodoxă Română îi prăznuieşte pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României şi pe Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

Cu ocazia acestei mari sărbători, ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Ierarhul a fost înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte preoții slujitori ai catedralei și preoți profesori de la cele două școli teologice ortodoxe din municipiu.

În cuvântul de învățătură, ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei le-a vorbit credincioșilor prezenți despre misiunea acestui mare apostol care i-a creștinat pe români. Totodată Ierarhul a ilustrat virtuțile Sfântului Apostol Andrei, subliniind faptul că toți creștinii ar trebui să-l ia drept model și să fie buni misionari ai Domnului Iisus Hristos: „Sfântul Apostol Andrei nu s-a mulțumit că el a aflat Izvorul Vieții, ci s-s dus imediat să-i spună și fratelui său acest lucru. Noi, fiecare după puterile noastre, fie cu cuvântul, dar mai ales cu fapta, trebui să fim misionarii Domnului Iisus Hristos.

În perioada interbelică un mare intelectual român, Simion Mehedinți a scris o carte intitulată Creștinismul românesc. El era convins că vocația misionară pe care a avut-o Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, ar trebui să o avem și noi, fiecare în parte”. La finalul slujbei Mitropolitul Clujului a oficiat hirotesia întru arhimandrit a starețului Mănăstirii Nicula, Protos. Nicolae Moldovan.

Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Mitropolitului Andrei

Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului și-a serbat în această zi de mare sărbătoare pentru poporul român, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Apostol Andrei al cărui nume îl poartă. Cu acest prilej, după terminarea Sfintei Liturghii, la reședința mitropolitană întregul Centru Eparhial, preoți, profesori de la Facultatea de Teologie și Seminarul Teologic Ortodox din Cluj, dar și academicieni, autorități locale și județene l-au felicitat și i-au urat ÎPS Andrei mulți și fericiți ani și păstorire rodnică în slujba lui Hristos și a Bisericii Sale.

 

O viață pusă în slujba lui Hristos  –  ÎPS Părinte Andrei

  ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a născut la 24 ianuarie 1949, în satul Oarţa de Sus, judeţul Maramureş. A urmat liceul în Cehul Silvaniei şi cursurile Facultăţii de Construcţii Căi Ferate din Bucureşti, între anii 1967-1972. După terminarea facultăţii a fost repartizat inginer la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate din Cluj-Napoca.
  Începând cu anul 1976 a urmat Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu. În august 1978 a fost hirotonit preot de către vrednicul de pomenire, Înaltpreasfinţitul Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Clujului, activând apoi ca preot paroh timp de şapte ani în oraşul Turda.
  Din toamna anului 1985 a fost transferat, la cererea Preasfinţitului Episcop Emilian Birdaş, la Parohia Ortodoxă Română Maieri I din Alba Iulia şi ulterior numit vicar administrativ. A urmat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, începând cu anul 1985, avându-l drept îndrumător pe PR. Prof. Univ. Dr. Petru David. Teza şi-a pregătit-o în cadrul aceleiaşi secţii Teologie sistematică – sub îndrumarea Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Popescu, obţinând titlul de „Doctor în Teologie” în anul 1998.
  Din februarie 1990 a fost ales şi hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, iar din luna iunie a aceluiaşi an a devenit episcop titular. În anul 1998 Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de arhiepiscop.
  În paralel cu activitatea administrativ-bisericească s-a implicat şi în plan spiritual şi didactic. Astfel, a întemeiat Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Mitropolit Simion Ştefan” din Alba Iulia şi a fost printre fondatorii Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, realizând demersurile necesare înfiinţării Facultăţii de Teologie din Alba Iulia. La această facultate a predate disciplina „Morală şi Spiritualitate Ortodoxă”. În intervalul 2000-2008 a fost decan al Facultăţii de Teologie din Alba Iulia. Din 2010 este şi îndrumător de doctorat la Disciplina „Morală şi Spiritualitate Ortodoxă”, la Şcoala Doctorală de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, profil „Teologie”. Din toamna anului 2011 predă cursurile de Spiritualitate Ortodoxă la Facultatea de Teologie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca și îndrumă teze de doctorat în cadrul aceleiași universități, domeniul Teologie Ortodoxă.
  Pentru activitatea depusă în slujba Bisericii şi a ţării, la 1 Decembrie 2002, Preşedinţia României i-a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în gradul de „Mare Ofiţer”. Din februarie 2007 a fost ales membru al Academiei de Ştiinţe şi Arte din Salzburg, Austria. În data de 24 ianuarie 2012, primește titlul de Doc
tor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
  În 18 martie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în scaunul vacant de Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului și a fost întronizat în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, de praznicul Bunei Vestiri.

O activitatea culturală intensă atât în Eparhia Alba-Iulia, cât și la Cluj

  În plan cultural menţionăm înfiinţarea Tipografiei Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei şi a Editurii „Reîntregirea”, punerea bazelor revistei „Credinţa Străbună” şi a revistei Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, „Altarul „Reîntregirii”. La iniţiativa şi sub coordonarea sa a fost reeditată „Psaltirea de la Alba Iulia din 1652” , la 350 de ani de la prima apariţie, în ediţie critică, a fost retipărit Noul Testament de la Bălgrad din 1648 , tot în ediţie critic, şi a fost reeditat Molităvnicul din 1689 de la Bălgrad.
  A susţinut nenumărate conferinţe pe teme culturale şi duhovniceşti în Bucureşti, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Timişoara, Arad, Iaşi, Oradea, Alba Iulia etc. şi a participat la numeroase emisiuni televizate. A fost redactorul-realizator permanent al emisiunii „Cuvântul Ierarhului” la Radioul creştin-ortodox „Reîntregirea” Alba Iulia, iar în prezent al emisiunii cu același nume de la Radio Renașterea.
  A fost iniţiatorul şi organizatorul mai multor simpozioane ştiinţifice internaţionale la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia: Violenţă în numele lui Dumnezeu? Un răspuns creştin (2002); Biserica în era globalizării (2003); Spiritualitate şi consumism în Europa Unită (2004); Omul de cultură în faţa descreştinării (2005), Identitate creştină şi dialog în noul context european (2006); Cosmosul, între frumos şi apocaliptic. Un recurs etic asupra ecologiei (2007); Sensul vieţii, al suferinţei şi al morţii (2008); Libertate şi responsabilitate. Iniţiative şi limite în dialogul religios (2009); Invazia non-valorilor într-o lume multimedia (2010).

Activitatea pastoral-misionară a ÎPS Părinte Andrei

  Pe parcursul celor 21 ani de arhipăstorire a ÎPS Andrei, în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei au fost construite 120 biserici noi, au fost pictate sau au beneficiat de o restaurare a picturii 160 de biserici, inclusiv Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia şi au fost construite 70 de noi case parohiale. A fost înfiinţat Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolit Simion Ştefan” din Alba Iulia. De asemenea, a fost înfiinţat Radioul creştin-ortodox „Reîntregirea” Alba Iulia, patronat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei şi a fost construită noua clădire a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „1 Decembrie” Alba Iulia. Au fost înfiinţate 45 de noi mănăstiri şi schituri în cele două judeţe Alba şi Mureş, din cuprinsul Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
  În planul asistenţei sociale a creat la Alba Iulia prima structură de asistenţă socială a Bisericii Ortodoxe Române, ulterior aceasta devenind cea mai ramificată reţea eparhială din România, cuprinzând astăzi aproape 70 de unităţi de asistenţă socială, toate sub patronajul Bisericii.
  Ca Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului a înființat mai multe mănăstiri, parohii, centre pentru tineret și centre pentru cateheză, o grădiniță, o școală primară confesională și o școală gimnazială pentru recuperarea copiilor în abandon școlar. În prezent, o nouă clădire pentru Facultatea de Teologie din Cluj, inițiată de Înaltpreasfinția Sa, ce va oferi un spațiu generos unei desfășurări corespunzătoare a învățământului teologic academic clujean.

O activitatea publicistică bogată

  În preocupările sale teologice s-a axat pe Spiritualitatea Ortodoxă. Pe lângă cele aproape 60 de studii şi articole publicate în reviste ştiinţifice de specialitate, a scris 13 cărţi, alte două le-a tradus din limba franceză şi a alcătuit mai multe broşuri de interes misionar. A publicat sute de articole de popularizare în diferite ziare şi reviste bisericeşti sau laice şi zeci de prefeţe la diferite cărţi cu conţinut religios şi cultural.

{joomplucat:58 limit=91|columns=4}
 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close