În a doua zi de Rusalii, 9 iunie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Maieri I din Alba Iulia, cu prilejul resfințirii bisericii parohiale cu hramul „Sfânta Treime”, lăcaș în care ierarhul a păstorit ca paroh vreme de cinci ani, în perioada 1985-1990.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, slujba de resfințire a Bisericii „Sfânta Treime” și Sfânta Liturghie arhierească au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, în prezența unui sobor de preoți și diaconi, a autorităților locale și centrale, precum și a numeroși credincioși.
De la ora 9:00, cei doi ierarhi au săvârșit slujba de târnosire a bisericii, ca urmare a lucrărilor de renovare realizate în ultimii patru ani. Lăcașul de cult, ctitorit la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost restaurat atât la interior, cât și la exterior.
În continuare, de la ora 10:00, a fost oficiată Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, în cadrul căreia Preasfințitul Părinte Visarion a rostit cuvântul de învățătură, subliniind semnificația Praznicului Sfintei Treimi și importanța mărturisirii credinței în contextul actual.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Apulum” al Seminarului Teologic Ortodox din Alba Iulia.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a adresat un gând duhovnicesc despre însemnătatea praznicului de azi, afirmând că „Sfânta Treime este structura supremei iubiri, iubire pe care trebuie să o imităm și să o punem în practică”.
Din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, chiriarhul locului, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, pr. conf. univ. dr. Oliviu Botoi, a transmis un cuvânt de felicitare, oferind diplome de aleasă cinstire tuturor celor implicați în restaurarea bisericii: Consiliului și Comitetului Parohial, Corului Parohial, Corului „Codex Apulum” și altor binefăcători.
Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a distins pe părintele Nicolae Topîrcean, parohul bisericii și cadru didactic la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia, cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici, iar pe părintele Niculiță Pascu – fost paroh al comunității – cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici, în semn de recunoștință pentru activitatea rodnică desfășurată. De asemenea, președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, i-a acordat Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” pentru mireni.
Parohul bisericii, părintele prof. dr. Nicolae Topîrcean a mulțumit ierarhilor pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în restaurarea bisericii. În semn de prețuire, ierarhii au primit din partea gazdelor câte un exemplar al Noului Testament, ediție bilingvă română-greacă, precum și câte un tablou: IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cu biserica „Sfânta Treime” din parohia Alba Iulia Maieri I (unde a păstorit ca paroh vreme de cinci ani, în perioada 1985-1990), iar PS Părinte Episcop Visarion, cu Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.
Scurt istoric
Biserica „Sfânta Treime” din Parohia Maieri I a fost construită între anii 1791–1795, pe locul unei bisericuțe de lemn, de către protopopul Nicolae Rațiu, duhovnicul lui Horea și Cloșca. În acest locaș de cult a fost prohodit, la 2 decembrie 1918, martirul Ion Arion, „stegarul Marii Uniri”, ucis în gara din Teiuș în drumul spre Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
Pictura interioară a fost realizată între anii 1988–1992, în tehnica fresco, de pictorii Marcel Stanciu și Ion Bratiloveanu. Între anii 1985-1990, parohia a fost păstorită de preotul Ioan Andreicuț (actualul Mitropolit Andrei al Clujului), iar între anii 1990-2019, parohia a fost păstorită cu multă dăruire de părintele proinprotopop Niculiță Pascu.
Începând cu anul 2021, părinte dr. Nicolae Topîrcean, păstor al acestei comunități începând cu luna februarie a anului 2019, a demarat ample lucrări de restaurare și înfrumusețare la interiorul și exteriorul bisericii. Cele mai reprezentative au constat în: tencuirea și zugrăvirea turlei, acoperirea locașului de cult cu tablă din cupru, tencuirea și restaurarea exteriorului bisericii, instalarea sistemului de încălzire în partoseală și, ulterior, pardosirea interiorului locașului de închinare cu piatră de Vrața, cu modele de marmură specifice ethosului ortodox. De asemenea, Sfânta Masă a fost restaurată în totalitate, blatul de piatră fiind completat cu unul masiv din piatră de Vrața, iar lăcașul a fost înzestrat cu toate cele necesare cultului divin.
Mai multe fotografii AICI
Sursă text: Arhiepiscopia Alba Iuliei
Foto credit: Ștefan Bretoiu / Arhiepiscopia Alba Iuliei