În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos), 17 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Corușu, comuna Baciu, județul Cluj, cu prilejul resfințirii vechii biserici parohiale din localitate.

De la ora 8:30, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba de resfințire a vechii biserici parohiale, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, edificată în anul 1870. Înfrumusețat și restaurat capital în ultimii trei ani, la interior și exterior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.

În continuare, pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte: vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Dumitru Boca, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj I – preotul Dan Hognogi, protopopul de Bistrița – preotul Alexandru Vidican, arhid. prof. dr. Daniel Frumos – cadru didactic la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, preotul paroh Vasile Alexandru Ciceu, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Rușinea de a mărturisi”, îndemnându-i pe cei prezenți să-L mărturisească prin faptele lor pe Domnul nostru Iisus Hristos și „să nu ne fie rușine să avem preocupări religioase”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Sotirios”, dirijat de dr. Silviu Bălan, compus din studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La chinonic, interpreta de muzică populară Teodora Martin a cântat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, preotul paroh Vasile Alexandru Ciceu a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la reabilitarea lăcașului de cult. În semn de prețuire și recunoștință, acesta i-a oferit Înaltpreasfinției Sale o icoană cu Nașterea Maicii Domnului.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastorală desfășurată în cei 19 ani de slujire sacerdotală, Mitropolitul Andrei i-a acordat parohului Vasile Alexandru Ciceu „Crucea Transilvană” pentru clerici, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, iar domnului Mihai Ielcean i-a oferit „Crucea Transilvană” pentru mireni. Primarul comunei  Baciu – János Balázs și viceprimarul comunei Baciu – Petru Cosmin Maier au fost distinși cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar secretarul general al comunei Baciu – Ioan Pripon a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. Epitropul parohiei – Vasile Demian și doamna Elena Lăpușan au fost distinși cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni” și domnul Ovidiu Pintea a primit „Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a credinciosului”. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului Parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

După oficierea Liturghiei, Mitropolitul Clujului a sfințit capela mortuară din localitate, aceasta fiind ridicată în proximitatea noii biserici parohiale.

La slujbă au participat autorități locale, fii ai satului și numeroși credincioși, o parte fiind îmbrăcați în straie populare.

 

Scurt istoric

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Corușu a fost construită în anul 1870. De-a lungul timpului a suferit de pe urma a două incendii, iar între anii 1966-1970 a fost reconstruită din temelie, fiind resfințită la data de 4 octombrie 1970, de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

În perioada 2020-2023, în urma clarificării situaţiei patrimoniale, lăcașul a fost renovat complet începând de la pereţii de zidărie, singurii rămaşi în picioare. Astfel, au fost demarate lucrări de drenaj, înlocuire pardosea, tencuială, geamuri, uşi, instalaţie electrică, încălzire, izolare termică, finisaje, pictură în tehnica al secco (pictor Paul Bătăiosu), catapeteasmă, Sfânta Masă şi mobilier bisericesc. Întregul efort a fost realizat sub coordonarea părintelui paroh Vasile Alexandru Ciceu, cu sprijinul comunității parohiale în sânul căruia s-a jertfit. Suport material a venit şi din partea instituțiilor Statului (Secretariatul de Stat pentru Culte, Primăria Comunei Baciu şi Consiliul Judeţean Cluj).

În localitate mai există o biserică, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”, edificată între anii 1997-2004, fiind sfințită în luna 12 septembrie a anului 2004, de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close