Biserica Ortodoxă din localitatea clujeană Lita a fost resfințită astăzi, 20 octombrie 2013, de către ÎPS Părinte Mitropolit Andrei. Slujba a fost oficiată alături de un sobor de preoți și diaconi cu începere de la ora 9. La finalul slujbei de resfințire, ÎPS Andrei a felicitat întreaga comunitate parohială pentru munca depusă în recondiționarea bisericii din parohia Lita: “Preocuparea față de biserică, față de podoaba ei, are o profundă dimensiune duhovnicească. De aceea, la toată Liturghia, în taină, preotul citește binecuvintează Doamne pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale. Ori, aici, s-a concretizat această iubire față de podoaba Casei lui Dumnezeu.”
În continuare a fost oficiată Sf. Liturghie în cadrul căreia au fost săvârșite două hirotonii, de preot și diacon. După momentul citirii pericopei evanghelice, ÎPS Părinte Andrei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură intitulat Pe cine alegem? Pe Hristos sau pe mamona?: “În pericopa evanghelică de astăzi constatăm cu tristețe că procentul celor ce-l aleg pe Hristos și a celor ce aleg bunurile materiale este îngrijorător. Dintre toți, doar cel tămăduit l-a ales pe Hristos. Și a dorit să-L urmeze și a zis Doamne, Te urmez oriunde te duci, iar Mântuitorul i-a spus un lucru, Nu, nu merge cu Mine, ci întoarce-te la casa ta și spune-le alor tăi cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Proporția aceasta îngrijorătoare se poate repeta și în zilele noastre. Când e să alegem între Hristos și mamona, de multe ori, un procent zdrobitor dintre oameni aleg bunurile materiale.”
La finalul slujbelor, ÎPS Părinte Mitropolit Andrei a acordat distincții din partea Arhiepiscopiei Clujului celor care s-au implicat de-a lungul timpului în lucrările necesare locașului de cult. Părintelui paroh Iuliu Gorea, ÎPS Andrei i-a dăruit Crucea Arhiepiscopală. Totodată, ÎPS Andrei a dăruit numeroase diplome de aleasă cinstire și altor ctitori și binefăcători ai locașului de cult, între care și primarului localității Săvădisla, dlui Tamas Gebe Andrei.
În continuare, la căminul cultural din localitate a avut loc un moment cultural inedit. Au fost prezentate 16 cărți scrise de preotul paroh Iuliu Gorea în ultimii 44 de ani de activitate editorialistică. Ultima carte, “Biblia văzută altfel”, ce conține o colecție de 16 teme prezentate într-o formă atractivă, a fost editată cu binecuvântarea ÎPS Andrei.

 

 

 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close