Credincioşii din oraşul Năsăud au avut deosebita bucurie de a-l primi în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Vasile Someşanul. Prezenţa Episcopului Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului în ţinutul năsăudean este prilejuită de prăznuirea hramului bisericii parohiale din centrul orașului.

Evenimentul a avut loc în această duminică, 8 decembrie 2013, cu începere de la ora 9:30, când Preasfinţia Sa a fost întâmpinat de preoţii slujitori Florin Rusu şi Lucian Greabu şi de credincioşii năsăudeni. Apoi, de la ora 10, soborul de preoți condus de Preasfinţitul Vasile a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae”.
Deşi Sfântul Nicolae este sărbătorit în Biserica Ortodoxă în data de 6 decembrie,  s-a încetăţenit obiceiul ca hramul bisericii năsăudene să fie prăznuit într-una din duminicile apropiate ca dată de sărbătoarea Sfântului Nicolae.
Importanţa hramului acestei biserici năsăudene este dată şi de faptul că este cel de-al douăzecelea an consecutiv în care la Sfânta Liturghie este prezent un ierarh, de fiecare dată această zi dovedindu-se a fi un moment de bucurie duhovnicească pentru năsăudeni.
Şi în acest an au fost invitaţi să participe la această sărbătoare preoţi din oraşul Năsăud şi din cartierele aparţinătoare, împreună cu toţi credincioşii năsăudeni şi cu cei din comunităţile învecinate. Ca în fiecare an momentul a fost înfrumuseţat de un concert de colinde susţinut de Corul ,,Deisis” al Parohiei Năsăud I, condus de părintele arhidiacon, Cornel Pop.
Construcţia bisericii cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae”, care mai este cunoscută sub numele de ,,biserica din centru” a fost finalizată în anul 1893. De atunci şi până în prezent edificiul a slujit ca biserică parohială. Din trecutul bisericii iese în evidenţă evenimentul sărbătorit la 100 de ani de la prima sfinţire a bisericii. Astfel, în luna mai a anului 1993, după lucrări ample de reparaţii, a avut loc resfinţirea bisericii. La evenimentul de atunci au participat ,,adormitul întru fericire” Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române împreună cu ierarhii Clujului din acea vreme, vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu şi Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba-Iuliei. Acel moment a rămas în memoria tuturor credincioşilor din ,,Ţara Năsăudului” ca unul dintre cele mai frumoase evenimente bisericeşti de pe valea Someşului, marcat şi de un număr impresionant de participanţi.

Din istoricul recent al parohiei reţinem slujba de binecuvântare a altarului bisericii săvârşită în anul 2011 de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, în urma unor lucrări de reparaţii efectuate.

În prezent prin purtarea de grijă a preoţilor slujitori biserica este supusă unor lucrări de reparaţii exterioare.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close