Credincioșii parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Cluj-Napoca s-au bucurat astăzi, 23 martie 2014, în a treia Duminică din Postul Mare, de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Ierarhul  a oficiat Sfânta Liturghie în locașul de cult, situat pe strada Moților, în sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre purtarea crucii, un mod prin care ne putem curăţi şi înălţa spiritual: „Suferința este un dat al existenței noastre pe care o trăim în multe forme: boli, încercări triste și dureroase.Toate aceste încercări fac parte din crucea personală, pe care fiecare dintre noi o avem de dus și care este mai mult sau mai puțin grea. Sfânta Cruce, până la Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost percepută doar în acest sens, al suferinței. Faptul că Fiul lui Dumnezeu s-a răstignit din iubire desăvârșită, El a dat Sfintei Cruci un alt sens, de acum devine Altarul de Jertfă pe care se realizează împăcarea omului cu Dumnezeu”.

La Sfânta Liturghie din biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” au asistat astăzi și doi preoți romano-catolici de la Universitatea „Pontificia din Salamanca”, Spania, veniți în vizită la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Aceștia au fost însoțiți de Preşedintele Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai”, părintele profesor universitar dr. Ioan Chirilă. La finalul slujbei, Preasfințitul Vasile Someșanul le-a mulțumit oaspeților romano-catolici pentru prezență. Totodată a amintit de părintele Teofil Moldovan, fost preot în Cluj-Napoca, la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Grigorescu. Părintele a fost printre primii studenți români, care  a obținut titlul de doctor în Teologie în anul 1986, la Universitatea „Pontificia din Salamanca”, unde avea să devină mai târziu profesor universitar. Acesta a fost doar începutul carierei universitare, pe care în prezent o desfășoară la Facultatea de Teologie „San Dámaso” din Madrid.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close