În săptămâna a cincea din Postul Paştilor, miercuri seara, 17 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârșit Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, alături de un sobor de clerici, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

La finalul deniei, Părintele Episcop-vicar Benedict le-a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură despre importanța și rolul Canonului cel Mare, care ne cheamă la pocăință și la sfințirea vieții.

„Biserica ne cheamă să ne pocăim și să ne schimbăm viața, iar prima condiție este aceasta: să-I spunem lui Dumnezeu că suntem păcătoși și să-I cerem «Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!». (…)  Biserica Ortodoxă este Biserica pocăiților, așa cum se tot spune de alte culte. Să nu uitați că cea mai pocăită biserică este Biserica Ortodoxă, pentru că noi nu venim aici impecabili, noi venim aici să ne spălăm haina în așa fel încât să ne îmbrăcăm în haina lui Hristos, cea pe care ne-a oferit-o la botez”, a spus Preasfinția Sa.

 

Canonul Pocăinței

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul se citește în prima săptămână din Postul Paștilor, în patru părți, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Pavecerniței Mari. De asemenea, în miercurea din săptămâna a cincea din Postul Mare, se citește integral, în cadrul slujbei numite „Denia Canonului cel Mare”.

Deniile, slujbe specifice Postului Mare, sunt utrenii care se săvârşesc în seara zilei precedente. Astfel, Denia Canonului cel Mare este utrenia zilei de joi, oficiată miercuri seara.

Din punct de vedere al structurii, Canonul cel Mare – scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.) –  este cel mai extins imn liturgic din cultul ortodox, alcătuit din nouă cântări, acestea sunt compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință, 250 la număr, ritmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminica a perioadei Triodului.

Conform Sfinților Părinți, scopul acestui canon este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoșenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră și de importanța pe care o are pocăința în viața noastră.

Scurt istoric

Biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind închinată Eroilor Revoluției din Decembrie 1989.

Piatra de temelie a fost pusă în data de 6 mai 1990, de către vrednicii de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Arhiepiscopul Justinian Chira, prin implicarea directă a preotului Vasile Raus.

Proiectul bisericii i se datorează arhitectului Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, împrumutând, totodată, și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma. Biserica are o lungime de 50 m, o lățime de 38 m și o înălțime de 62 m.

Lăcașul de cult a fost târnosit la data de 20 ianuarie 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. De asemenea, la data de 10 aprilie 2022, ierarhul a sfințit cele patru clopote noi ale lăcașului de cult. Acestea au fost realizate la Turnătoria de clopote „Blotor” din Satulung, jud. Maramureş. Clopotele sunt turnate din bronz curat, lingourile de cupru și de staniu fiind importate din Germania. Clopotul mare are 476 kg (nota muzicală LA),

În perioada 7 septembrie 2020 – 15 decembrie 2023, biserica – de dimensiuni impresionante – a fost pictată în tehnica frescă, fiind realizați peste 7.000 de mp de pictură. Lucrările au fost executate de o echipă de pictori, coordonată de pictorul Stanislav Grecu.

Comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții coslujitori Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-l alături pe arhidiaconul Adrian Hodoroga. De asemenea, în cadrul parohiei slujește și preotul pensionar Vasile Raus, ctitorul bisericii.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close